Bine ați venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunității economico-financiare din România

Revista Economistul te ține la curent cu ultimele știri, informații, articole și analize din domeniile economic, financiar, academic național și internațional.

cultură
și civilizație economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe rețelele de socializare!

Economistul.ro folosește cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experiența navigării pe site mai eficientă și mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmați că sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL
arhivă
print
a+
a-

Virgil Madgearu – repere biografice

Economistul nr. 2, 31 ianuarie 2011

Virgil Madgearu – repere biografice


Ulterior s-au alăturat Gh. Tașcă, Benone Mirinescu, secretarul general al Ministerului Industriei și Comerțului, D. R. Ioanițescu, Anton Davidoglu și alții. Ion Răducanu a redactat anteproiectul de lege pentru înființarea Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale.
Proiectul legii de înființare a declanșat dispute în cele două Camere ale Parlamentului României, adversarii ei invocând diverse motive: lipsa personalului didactic calificat, acoperirea necesarului de economiști de către școlile medii și superioare deja existente și de către facultățile de Drept. Inițial, s-a propus integrarea noii instituții în cadrul Facultății de Drept de la Universitatea din București, avându-se ca argument faptul că doar universitățile sunt cele care pot „profesa știința”.
Titulatura noii instituții urma să corespundă cu cea a unora din Occident: Academia de Înalte Studii Comerciale. La propunerea academicianului Sabba Ștefănescu, senator, s-a inclus și termenul Industriale. Legea pentru înființarea Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale a trecut prin Camera Deputaților la 29 martie 1913 și prin Senat la 3 aprilie 1913, cu majoritate de voturi. La 6 aprilie 1913, Legea a fost promulgată prin Decretul Regal 2978 de către M. S. Regele Carol I și a fost publică în Monitorul Oficial nr. 12, din 13 aprilie 1913. Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale făcea parte din structura Ministerului Comerțului și Industriei, fapt ce reprezentat un avantaj pentru noua instituție, aceasta beneficiind de o bună finanțare.
Inaugurarea cursurilor s-a făcut la 1 noiembrie 1913. În anul I s-au înscris 700 de studenți, dintre care doar 210 au trecut în anul II. În anul următor s-au înscris doar 200 de studenți. Cei mai puțini studenți – 20 – s-au înscris în anul universitar 1916-1917. Primii licențiați au fost în anul 1918: doi în sesiunea de vară și șapte în sesiunea de toamnă.
Primul Rector al Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale a fost Anton Davidoglu, mare matematician român. La începutul activității, Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale avea șase profesori (Eugen Ludwig, Stanislas Cihoski, Anton Davidoglu, Gheorghe Tașcă, Spiridon Iacobescu, Benone Mirinescu) și cinci conferențiari definitivi sau temporari (Dumitru R. Ioanițescu, Gheorghe Arghirescu, Vasile Stoicovici, Konrad Richter, Ioan Tatuc). Ion Răducanu, în cartea sa Amintirile unui septuagenar, apreciază că toți cei enumerați erau prieteni ai Partidului Conservator-Democrat, aflat la putere în acea vreme. Cu toate suspiciunile față de protejații politici, viața a demonstrat o implicare exemplară a cadrelor didactice amintite în activitatea profesional-științifică a noii instituții. În anul 1915, au fost numiți profesori sau conferențiari Mihail Pașcanu, Ion Răducanu, Eugen Porn, Romulus Ionașcu, Ion Gr. Dimitrescu, în anul 1916, Virgil Madgearu, Emil Brancovici, Vasile Iscu și Constantin Bungețianu, iar în anul 1918, Ion N. Angelescu și Andrei Rădulescu.
Făcând o analiză a provenienței primelor cadre didactice ale Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale, se pot formula două concluzii: majoritatea au la bază o pregătire juridică; mulți dintre ei provin de la Universitatea din București sau au funcționat, într-o formă sau alta, la ea. Marele economist, sociolog și om politic, Virgil Madgearu, s-a născut la 27 decembrie 1887 la Galați, într-o familie de negustori de origine macedo-română. Numele său complet este Virgil-Traian N. Madgearu.
În anul 1907, a absolvit Liceul Vasile Alecsandri din Galați. În același an a început cursurile Universității de la Leipzig, unde studiază economia, în cadrul Facultății de Filozofie, sub conducerea lui Karl Bücher, valoros economist al timpului. Universitatea era una de mare prestigiu. La ea studiaseră, printre alții, G. Leibnitz, W. Goethe, R. Schuman, R. Wagner. În anul 1911 a devenit doctor în științe economice și financiare al Universității din Leipzig, cu lucrarea „Cu privire la dezvoltarea industrială a României”.
După terminarea studiilor, frecventează un an, la Londra, științele social-economice, fiind atras, în special, de Adam Smith și David Ricardo7. Reîntors în țară în anul 1912, se angajează ca șef al Oficiului de studii la Casa Centrală a Meseriilor și Asigurărilor Muncitorești, fiind, la puțin timp, și redactor-șef al publicației acestui organism – Monitorul asigurărilor sociale.
A dorit să convoace, în anul 1913, primul Congres al economiștilor din România, care să dezbată problemele economico-sociale ale României, să hotărască asupra înființării Asociației Economiștilor Români și asupra elaborării unei vaste lucrări despre economia României. Dezideratul nu s-a înfăptuit, din cauza divergenței dintre membrii comunității economiștilor acelor vremuri.
Între anii 1911-1915 a scris o serie de lucrări, în principal cu tematică socială: În chestiunea meseriașilor (1911), Bursele muncii în Anglia (1911), Bresle vechi și bresle noi (1912), Cercetări despre industria la domiciliu (1914), Industria la domiciliu și asigurările sociale (1914), Structura și tendințele băncilor populare în România (1914), Ocrotirea muncitorilor din România (1915), Politica socială și războiul (1915), Două rapoarte asupra asigurărilor sociale din România (1915), Teoria și tehnica întreprinderilor comerciale și industriale (1915).
La 1 februarie 1916, în urma unui concurs, Virgil Madgearu a fost numit profesor definitiv, prin Decretul Regal nr. 170, la Catedra (cursul) de Studiul practic al întreprinderilor comerciale și industriale, studiul transporturilor și tarifelor, din cadrul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale. Primul curs a fost ținut de Virgil Madgearu pe 25 ianuarie 1916, cu tematica Studiul practic al întreprinderilor comerciale și industriale, iar, pe 28 ianuarie 1916, a debutat tematica Studiul transporturilor în economia socială. Acestea au fost primele cursuri de management predate în învățământul superior din România și din Europa de Sud-Est. De atunci și până acum au trecut 95 de ani.
Anii 1916-1918 au fost grei pentru Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale. În anul 1918, ea a funcționat la București și Iași. În anul 1918, Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale are trei rectori: Anton Davidoglu, numit Rector prin Decret Regal, pe perioada 1913-1918, Stanislas Cihoski, la Iași, Eugen Ludwig, la București. Perioada șederii la Iași este, cu toate vicisitudinile exilului, prolifică intelectual: se fondează asociații, se lansează reviste și se colaborează în proiecte intelectuale.
Virgil Madgearu a fost mobilizat ca intendent („elev de administrație”), regăsindu-l, în anul 1918, la Iași unde, pe lângă o sporadică activitate didactică, are o bogată implicare în activitatea intelectualilor din domeniile economic și social.
Virgil Madgearu a fondat, împreună cu Ion Răducanu (unele surse îl atașează și pe Victor Slăvescu), la Iași, în anul 1918, revista de studii economice și sociale Independența Economică, care a apărut până în anul 1947. În același an, tot la Iași, a fondat, împreună cu Dimitrie Gusti, Vasile Pârvan și Ion Răducanu, Asociația pentru Studiu și Reformă Socială, care s-a transformat, în anul 1921, în Institutul Social Român, sub conducerea lui Dimitrie Gusti. Virgil Madgearu a fost secretarul general al acestui institut (fusese secretar și al Asociației de la Iași), până în anul 1924. După 1926, Institutul a fost găzduit în Palatul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Piața Romană. În anul 1919, împreună cu Ion Răducanu și Victor Slăvescu, a înființat o Școală de cooperație9, dar care a rezistat un scurt timp.
Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale a obținut dreptul de conducere a doctoratului în anul 1921, fiind încă sub tutela Ministerului Comerțului și Industriei (a trecut în subordinea Ministerului Educației în anul 1934). Virgil Madgearu a condus un seminar de doctorat, pentru care a întocmit un îndrumar al desfășurării lucrărilor acestuia, pe tematica Probleme ale agriculturii românești, însoțit de o vastă și actuală bibliografie. El obișnuia să-i invite pe cei mai buni doctoranzi la discuții la propriul domiciliu și să organizeze acțiuni de socializare cu membrii seminarului. Printre doctoranzii săi s-au numărat Vasile Malinschi, Gheorghe (Gogu) Rădulescu, Roman Moldovan, Manea Mănescu, ultimul nemaiputând susține teza cu mentorul său, din cauza asasinatului din 1940.
Virgil Madgearu a fost puternic angajat în construcția Palatului Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale (1924-1926). Astfel, la 30 ianuarie 1926, s-a obținut furnizarea, aproape gratuită, a 2.076 m.p. de geamuri de la Prima fabrică de geamuri cu gaz, unde Virgil Madgearu era membru în Consiliul de Administrație. În anul 1925, Virgil Madgearu a devenit profesor titular al Catedrei de Economie Națională. Cursul său avea două părți: Economie industrială și Economie agrară și se adresa anului doi. Nemulțumit de nivelul cunoștințelor studenților, se oferă să susțină, în anul 1932, cursul Introducere în științele economice, la anul pregătitor, introdus în învățământul de la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale în anul universitar 1929-1930, ca urmare a constatării slabei pregătiri pe care o aveau absolvenții școlilor preuniversitare.
În anul 1927, este inițiatorul și fondatorul, împreună cu Dimitrie Gusti, Șerban Țițeica, Gheorghe Ionescu-Sisești, Gheorghe Marinescu, al Institutului Român de Organizare Științifică în Domeniul Conducerii (IROM). Institutul edita un Buletin și era unul dintre primele zece de acest fel din Europa, fiind afiliat la Consiliul Internațional de Organizare Științifică (CIOS).
În anul 1935, prin plecarea lui Gheorghe Tașcă la Universitatea din București, preia Catedra de Economie politică. Cursul său îl dezvoltă pe cel ținut anterior, fiind organizat tot în două părți: Economie politică industrială și Economie politică agrară. În anul 1936, a creat Asociația devenită Institutul pentru studiul conjuncturii economice, pe care l-a condus între 1936-1940, în cadrul căruia a editat și un Buletin trimestrial, între 1936-1939, și unul lunar, între iunie 1938 și august 1940. Printre membrii Asociației s-au numărat Gheorghe Zane, Mircea Vulcănescu, Roman Moldovan, Nicolae Georgescu-Roegen, Florin Oromolu, Gheorghe Rădulescu. Asociația a funcționat până în anul 1940.
În anul 1937, împreună cu Ion Răducanu, Gromoslav Mladenatz, Victor Slăvescu, Gheorghe Alesseanu, E. Demetrescu, Ioan Tutuc, a organizat Școala superioară de tehnică și practică comercială. Participă, de asemenea, la conferințele Institutului internațional de cooperație. Astfel, la Milano, în 1936, a prezentat lucrarea Statul și viața socială, iar la Bergen, în Suedia, în 1939, lucrarea Politica economică externă a României între anii 1926-1938.
Dintre operele sale, realizate după venirea în Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale, menționăm: Studiul transporturilor în economia socială (1916), Organizarea comerțului exterior în epoca de tranziție (1919), Țărănismul: partide politice și clase sociale (1921), Revoluția agrară și evoluția clasei țărănești (1923), Înțelegerea economică a statelor dunărene (1932), Politica noastră financiară în cursul depresiunii economice (1933), Reorganizarea sistemului de credit (1934), Agrariarism, capitalism, imperialism (1936), Realitatea finanțelor publice românești (1937), Evoluția economiei românești după Primul Război Mondial (1940), Studiul întreprinderilor industriale și comerciale (post-mortem, 1944). În Biblioteca Centrală a ASE există, de asemenea, următoarele lucrări: Curs de economie industrială (1931), Curs de introducere în științele economice (1932), Curs de economie agrară (1936), Curs de economie națională (edițiile 1935, 1937), Curs de economie și politică industrială (1937), Curs de economie națională. Politica agrară (1938), Curs de economie politică (edițiile 1938, 1939, 1944), Curs de economie politică aplicată (1939). Unele cursuri sunt, probabil, transcrieri făcute de alte persoane, pentru că se numesc, de exemplu: Curs de Economie Politică predat de dl Profesor V. Madgearu.
Ca profesor, a fost sever, dar drept. Avea o severitate „umană“, sprijinită și de fizionomia feței sale. Iată cum îl caracterizează prietenul său Dimitrie Gusti: „La V. Madgearu te izbea flacăra arzătoare a privirii. Această privire incomparabilă, sfredelitoare, plină de căldură, de viață și de mișcare jovială dădea totuși câteodată impresia unor ochi severi și duri, pe o față tristă cu căutarea glacială”.
Analizându-i opera și activitatea se pot desprinde domeniile sale de competență: economia, managementul, finanțele, sociologia, cooperația și studiul muncii și condițiilor de viață de la țară. Este considerat, pe bună dreptate, cel mai mare teoretician român al țărănismului (socializarea rurală și bunăstarea sa) din toate timpurile. El a crezut cu tărie în cooperație, în asocierea familiilor țărănești pentru creșterea standardelor lor de viață. Iată ce le spunea, ca președinte al organizației Partidului Național Țărănesc Ilfov, tinerilor din această organizație la o întrunire cu aceștia11: „Este necesară o solidaritate socială în satele în care se sbat astăzi toate curentele, pentrucă printr-o strânsă colaborare a tuturor sătenilor să inițiem o acțiune rodnică pentru ridicarea satelor.[…]
În acest scop, noi trebuie să reînviem o instituție veche, pe care s-a rezemat tot progresul satului românesc: claca țărăneasca. A fost desființată în regimul iobăgiei, și înlocuită prin claca boerească. În locul ajutorului reciproc pe care și-l dădeau între ei sătenii, în locul contribuției liber consimțite de toți și în folosul obștei satului, s-a așezat claca boerească. Sătenii nu mai aveau timp liber pentru nevoile colective ale satului. Într-o țară de țărani liberați, vrem să reînviem în sate comunitatea de lucru, claca socială, ca o instituție necesară pentru ridicarea satelor din actuala situație de inferioritate, care a împiedicat să avem o populație rurală sănătoasă și voioasă, care să reprezinte o temelie reală pentru Satul românesc.
În sfârșit, trebue creată o comunitate sufletească prin reînvierea bunelor tradiții, prin reînvierea adevăratului creștinism, care înseamnă crearea sufletelor de creștini, cu dragoste de aproape , care să urmărească prin Dumnezeire înălțarea omului.” Virgil Madgearu a avut o relație specială cu Ion Răducanu și apoi cu Gromoslav Mladenatz, toți fiind recunoscuți ca promotori ai învățământului de cooperație în România. Ion Răducanu făcea, în anul 1941, următoarea caracterizare a lui Madgearu: „Ar fi banal să spun că a fost o inteligență cu totul excepțională. V. Madgearu a fost o individualitate plină de voință. Toate inițiativele luate de conducerea școlii găseau la el sprijin. Mai mult, el dădea sugestii pe care le ținem în seamă”.
A fost membru marcant al Partidului Țărănesc și apoi al Partidului Național Țărănesc. În anul 1919 a fost Secretar general al Partidului Țărănesc, iar în anul 1920, al Partidului Național Țărănesc și șef al organizației din Ilfov. A fost teoreticianul de stânga al țărăniștilor. A fost Secretar general al Ministerului Industriei și Comerțului, Ministru al Industriei și Comerțului (1928-1829 și 1930), Ministrul Comunicațiilor (1929), Ministrul Finanțelor (1929), Ministrul Agriculturii și Domeniilor (1930-1931). A fost deputat în perioadele 1919-1931 și 1932-1938.
A inițiat și promovat mai multe legi, printre care: Legea pentru reglementarea circulației pământurilor dobândite prin legile de împroprietărire, Legea pentru organizarea și administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor și avuțiilor publice, Legea pentru modificarea Legii minelor (nu se mai limitează participația străină), Legea pentru înființarea Regiei Autonome a CFR, Legea Burselor (1929), Legea pentru organizarea Înaltei Curți de Conturi (1930), Legea Casei de Economii, Legea asupra contractului de gaj agricol (1931).
Ca om politic, a luptat împotriva fascismului și mișcării legionare. Niciodată nu s-a dat deoparte în a-și spune punctul de vedere cu privire la cele două doctrine: „Organizațiile naționaliste de dreapta reprezintă un adevărat pericol național în momentul de față. Prin acțiunea lor de dreapta distrug unitatea noastră sufletească, creiază ură și dușmănie între frați.” Acest lucru l-a costat.
În anul 1940, i s-a stabilit domiciliu forțat la Mănăstirea Bistrița. A fost asasinat în 27 noiembrie 1940 de o echipă de legionari, din care făcea parte, se pare, și un student al său. Aceasta l-a ridicat de la domiciliul său din strada Vasile Conta nr.12, unde se afla la masă cu soția, sub pretextul unei banale audieri; l-au dus în pădurea Snagov unde l-au împușcat ziua, în amiaza mare (orele 14,30). Pe lista asasinărilor s-au mai aflat Nicolae Iorga (asasinat în aceeași zi cu Madgearu, în pădurea Strejnic și îngropat în același cimitir – Belu în aceeași zi cu el) și Ion Răducanu, care s-a salvat refugiindu-se în Bulgaria, unde a locuit aproape un an la un fost student.
În anul 1990 este ales, post-mortem, membru de onoare al Academiei Române. I-au rămas neterminate două lucrări consistente: Evoluția economiei României și Tratat de Economie Politică Generală. Vasile Malinschi, doctorandul său, îl descrie astfel: „Erudit, vioi, binevoitor, om de vastă cultură, un adevărat dascăl, educator și îndrumător, mereu dispus a sprijini și îmbărbăta tineretul studios”. Se cuvine să precizăm, cu recunoștință, că academicianul Vasile Malinschi s-a aplecat cu profesionalism asupra studiului vieții și operei lui Madgearu, consacrându-i cartea Profesorul Virgil Madgearu (1887-1940).
Bibliografie:
D. Gusti, Virgil Madgearu și Institutul de Științe Sociale al României, în „Sociologia Românească”, nr. 7-12, 1942
Virgil N. Madgearu, Îndemnuri pentru tineret, Tipografia Bucovina I. E. Torouțiu, București
Ion Răducanu, Comemorarea lui Virgil Madgearu, în „Independența Economică”, nr. 3-5, 1941
Vasile Malinschi, Profesorul Virgil Madgearu (1887-1940), Editura Academiei Republicii Socialiste România, București 1975
Ion Răducanu, Din amintirile unui septuagenar, Colecția Biblioteca Băncii Naționale, Editura Enciclopedică, București 2001
Ion Gh. Roșca, Istoria Palatului Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale și oamenii ei, Editura ASE, București, 2010

Academia de Studii Economice 95 de ani de la primul curs de management din România, realizat de Virgil Madgearu
Florin ANTONESCU

Academia de Studii Economice, în parteneriat cu Societatea Academică de Management din România, a organizat conferința națională „95 de ani de la primul curs universitar de management din România, realizat de profesorul Virgil Madgearu”.
Evenimentul, după cum a subliniat prof. univ. dr. Ion Gh. Roșca, rectorul ASE, a reprezentat „un omagiu adus marelui om de știință, de învățământ și om politic, pentru cursul germene a ceea ce astăzi numim management”. Cu sublinierea că „simțim nevoia să nu ne uităm niciodată înaintașii”, rectorul ASE a lansat ideea stabilirii unui calendar al sărbătoririi precursorilor din lumea academică, legat de momente definitorii din viața și creația acestora.
Reuniunea dedicată unui moment din complexa carieră științifică, pedagogică, politică a lui Virgil Madgearu a permis reliefarea personalității acestuia și a contribuției la dezvoltarea științei economice, fiind subliniate modernitatea și actualitatea multora dintre ideile și contribuțiile sale.
În acest sens, prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, inițiatorul evenimentului, a evidențiat că Virgil Madgearu „a înțeles că o economie nu poate să progreseze dacă nu pornește de la celula de bază, care este întreprinderea”.
Au prezentat lucrări: prof. univ. dr. Ion Gh. Roșca, ASE București – „Virgil Madgearu, repere biografice”, cu o captivantă incursiune în istoria începuturilor învățământului superior economic de la noi; prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, ASE București – „Modernitatea viziunii și abordărilor manageriale ale lui Virgil Madgearu”; prof. univ. dr. Gheorghe Gh. Ionescu, Universitatea de Vest din Timișoara și conf. univ. dr. Mirela Popa, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca – „Aspecte din filosofia managerială a lui Virgil Madgearu”; prof. univ. dr. Ioan Petrișor, Universitatea de Vest din Timișoara – „Elemente de logică managerială în opera lui Virgil Madgearu. Abordare comparată”; conf. univ. dr. Marius Năstase, ASE București – „Managementul pragmatic al profesorului Virgil Madgearu la nivel național și sectorial”; conf. univ. dr. Maria Nicolai și conf. univ. dr. Edit Lukacs, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – „Virgil Madgearu, personalitate ilustră a economiei românești”; prof. univ. dr. Ion Cochină, ASE București – „Virgil Madgearu, om de știință și comunicator de științe”.
"„Este necesară o solidaritate socială în satele în care se sbat astăzi toate curentele, pentrucă printr-o strânsă colaborare a tuturor sătenilor să inițiem o acțiune rodnică pentru ridicarea satelor.[...]
În acest scop, noi trebuie să reînviem o instituție veche, pe care s-a rezemat tot progresul satului românesc: claca țărăneasca. A fost desființată în regimul iobăgiei, și înlocuită prin claca boerească. [...] vrem să reînviem în sate comunitatea de lucru, claca socială, ca o instituție necesară pentru ridicarea satelor din actuala situație de inferioritate, care a împiedicat să avem o populație rurală sănătoasă și voioasă, care să reprezinte o temelie reală pentru Satul românesc.
În sfârșit, trebue creată o comunitate sufletească prin reînvierea bunelor tradiții, prin reînvierea adevăratului creștinism, care înseamnă crearea sufletelor de creștini, cu dragoste de aproape , care să urmărească prin Dumnezeire înălțarea omului.”"
comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

În „episodul” precedent am început prezentarea actului normativ elaborat la sfârșitul anului 1991 de Agenția Națională de Privatizare (ANP) privind metodologia de vânzare a activelor, moment care a marcat trecerea efectivă la realizarea transferului de proprietate din sectorul public în cel privat. Continuăm să rememorăm unele prevederi ale acestui act normativ întrucât ele permit, cum se spune, să se constate caracteristicile unui ocean, fie și numai cu ajutorul unei picături de apă.

Retrospectiva noastră se încheia în numărul trecut cu menționarea faptului că, la finele lui 1991, proaspătul guvern Stolojan se prezenta în Parlament cu un program care prevedea, în special, „continuarea reformelor structurale”. Dat fiind faptul că asupra acestui moment s-a așternut uitarea, ceea ce a favorizat tot felul de pseudocomentarii, în contratimp și contrasens cu adevărul istoric, credem că nu este lipsit de interes să prezentăm măcar câteva din obiectivele propuse în materie de privatizare și de consolidare a proprietății private.

„Episodul” precedent se încheia cu rememorarea finalului de sesiune parlamentară (iulie 1991), final marcat de adoptarea, în ambele Camere, a proiectului Legii privatizării.
În conformitate cu prerogativele instituției prezidențiale (reglementate de Legea electorală din 1990), termenul-limită pentru promulgarea legii atât de controversate era 14 august 1991. Au intervenit astfel două săptămâni „de așteptare”, perioadă marcată de alte și alte tentative de blocare a actului normativ votat de Parlament în condițiile descrise până acum pe larg în „serialul” nostru.

IOAN TODEA*
Ion C. Brătianu (1821-1891) – participant activ la Revoluția de la 1848 din Țara Românească, Unirea Principatelor din 1859, Războiul de Independență din 1877-1878, crearea Regatului României în 1881 – a fost cea mai strălucită personalitate politică din secolul al XIX-lea, președinte al Partidului Național-Liberal în anii 1875-1890 și prim-ministru al Guvernului între anii 1876-1888. Activitatea și opera sa scrisă ne arată că el n-a fost numai liberal, ci național-liberal. Națiunea și țara le-a pus pe primul plan, de aceea, putem afirma că, înainte de a fi liberal, a fost un mare român.

Între personalitățile care, într-o istorie aproape centenară, au pus câte ceva din ei înșiși la prestanța pe care o perpetuează Academia de Studii Economice din București, profesorului, managerului și fondatorului de școală economică Paul Bran (1940-2006) îi revine un loc incontestabil.

Episodul precedent se încheia cu consemnarea momentului în care „războiul de gherilă” dintre Opoziție și Putere pe tema proiectului Legii privatizării căpăta forme noi, în condițiile în care obiectivele celor aflați pe „baricade” rămâneau neschimbate. În fapt, lucrările în plen deveniseră o simplă formalitate, în timp ce adevăratele negocieri se derulau pe culoare atât la Adunarea Deputaților care, reamintim, își avea sediul pe dealul Mitropoliei, cât și la Senat care funcționa, după cum, de asemenea, am mai precizat, în sala Omnia din clădirea fostului Comitet central al PCR.

În vederea reconstituirii drumului plin de obstacole, de capcane, parcurs de Legea privatizării societăților comerciale, am redat, până la urmă, dezbaterile parlamentare din vara anului 1991, în câteva momente cruciale, precum și tot ce s-a „scurs” în presă (și nu numai) că se găsește în „spatele” lor. Am ajuns astfel la mijlocul lunii iulie 1991. Din fericire (sau, din nefericire; depinde cum sunt privite lucrurile) există fapte, mult prea multe fapte, care confirmă că, pe fond, nu soluțiile tehnice ale proiectului de lege a privatizării constituiau MIZA confruntărilor. Ceea ce s-a întâmplat (chiar și până în zilele noastre) a arătat cât de greu se „naște” clasa politică post-decembristă și cât de haotic s-a constituit pentru a ajunge la „configurația” din prezent.

În „episoadele” precedente, am reconstituit principalele momente ale dezbaterii proiectului Legii privatizării în Comisiile speciale ale Parlamentului, momente încărcate de o tensiune deosebită, dată fiind miza pusă în joc. Când a fost, potrivit procedurilor în vigoare, să se treacă la dezbaterea în plenul ambelor Camere, s-a produs o adevărată lovitură de teatru: opoziția, cu sprijinul tacit al unor exponenți ai Puterii, a cerut blocarea procesului de legiferare.

Germania, înainte de marca lui Erhard: devalorizarea monetară din primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial
ILINCA SABINA PANDELE
În primii ani postbelici, situația monetară a Germaniei era caracterizată printr-o inflație masivă, mascată și întreținută de piața neagră. Spre exemplu, în Zona de ocupație britanică, o livră de unt costa, în aprilie 1947, circa 230 de mărci. Marca Reichului (Reichsmark) a fost înlocuită de țigări, mai exact de „moneda Camel”.

„Episodul” precedent se încheia cu evocarea momentului în care acad. Tudorel Postolache a prezentat în fața Camerelor Reunite ale Parlamentului o expunere referitoare la proiectul Legii privatizării aflat în dezbatere la începutul lunii iunie 1991.

editorial Capitalul are roți, el vine singur dacă nu-i așternem gropi în față. Capitalul are roți și fuge ușor de un Stat-barieră. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 16-17, 2016
Economistul 16-17, 14 octombrie 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanțare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I