Bine ați venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunității economico-financiare din România

Revista Economistul te ține la curent cu ultimele știri, informații, articole și analize din domeniile economic, financiar, academic național și internațional.

cultură
și civilizație economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe rețelele de socializare!

Economistul.ro folosește cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experiența navigării pe site mai eficientă și mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmați că sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL

Vehiculele de investiții destinate populației sunt forțate să meargă în exil
De ce exportăm economisire internă

Mihai Căruntu, coordonator Echipa de Cercetare Piața de Capital, Departamentul Cercetare, Banca Comercială Română
Economistul nr. 37-38, 6 octombrie 2014


Vehiculele de investiții destinate populației sunt forțate să meargă în exil De ce exportăm economisire internă

Scăderea dobânzilor favorizează în continuare un flux al economiilor populației dinspre depozitele bancare către fondurile mutuale cu profil de risc scăzut. Iar în condițiile lipsei de adâncime a pieței financiare locale, capitaluri importante sunt în măsură semnificativă „exportate”, fondurile plasându-le în special în obligațiuni emise de state membre UE, dar și în obligațiuni corporatiste și municipale de pe piețele externe. La rândul lor, deși au încă dețineri reduse, de circa 5% din active, în instrumente financiare tranzacționate pe alte piețe din UE, fondurile de pensii obligatorii vor consolida în mod inevitabil în anii următori aceste ieșiri de capital către piețele externe. Din această perspectivă, timpul pare să nu mai aibă prea multă răbdare, iar miza unei piețe de capital funcționale capătă valențe mai radicale ca oricând.

Între subiectele majore din presa financiară din acest an, două se detașează între cele mai vizibile. Prima temă constă în ratele spectaculoase de creștere ale activelor fondurilor deschise cu risc scăzut, dinamică ce nu face decât să confirme un proces evident al ultimilor ani. Succesul la public este măsurat în primul rând prin nivelul subscrierilor nete în fonduri care au depășit 600 milioane euro numai în acest an. Astfel, persoanele fizice dețin o avere de 2,7 miliarde euro în fondurile mutuale, adică circa 12% din nivelul actual al depozitelor populației. Fondurile cu risc scăzut au atins astfel un nivel de mărime reprezentativ și, detaliu foarte important, nu sunt semne că fluxurile de economii către fonduri ar încetini în condițiile în care dobânzile bancare au coborât sub 3%, cele mai scăzute niveluri la care românii și-au văzut remunerate economiile. Partea cea mai sofisticată a deponenților are astfel motive concrete să se gândească și la alte alternative de economisire remunerate mai generos, iar fondurile mutuale locale și cele rezidente în UE și vândute în România de marile bănci sunt, desigur, o opțiune firească.

Cea de-a doua temă se referă la înlăturarea barierelor de natură tehnică și birocratică ce îngreunează accesul investitorilor străini la BVB și contribuie decisiv la menținerea bursei într-un stadiu de subdezvoltare. Creșterea accesibilității bursei românești și upgrade-ul BVB de către MSCI în circa doi ani la statutul de piață emergentă, de la cel actual de piață de frontieră, a devenit un deziderat indubitabil, chiar și pentru unii observatori ce nu sunt familiari cu detaliile. Tema promovată cu perseverență și în mod inteligent de Ludwig Sobolewski, noul președinte al BVB, a prins foarte bine și este asumată și de ASF și de brokerii importanți drept un obiectiv crucial, a cărui împlinire ar urma să rezolve în mare măsură problemele pieței de capital din România. Scenariul, devenit deja aproape axiomatic, se referă în esență la faptul că un upgrade în categoria piețelor emergente ar determina investiții masive la BVB din partea unor investitori instituționali străini care nu sunt prezenți în România. Aceasta s-ar traduce în creșteri majore ale cotațiilor principalelor acțiuni și o îmbunătățire a evaluării acestora, fapt ce ulterior va convinge antreprenorii români să-și finanțeze firmele prin bursă. Lucrurile par la prima vedere atât de simple, încât, inevitabil, se întrezărește și mirarea legată de cum de nu ne-am gândit mai devreme că trebuie să devenim piață emergentă și astfel să intrăm și noi în lumea bună a burselor cu pretenții.

Un exercițiu de responsabilitate obligatoriu, și anume cel de a învăța din experiențele trecutului, ne îndeamnă însă să ne aplecăm și asupra părții goale a paharului amar care s-a dovedit piața de capital din România de-a lungul timpului. Să ne oprim la doar două observații care confirmă aproape invariabil că diavolul se ascunde în detalii. Spre exemplu, chiar dacă listarea Fondului Proprietatea a reprezentat cel mai bun lucru care i se putea întâmpla bursei prin prisma creșterii vizibilități sale externe, acest fapt se vede că nu a fost un medicament miraculos pentru însănătoșirea rapidă a BVB. Iar lichiditatea nu a trecut de nivelul de zece milioane de euro pe ședință nici după listarea Romgaz și Electrica. Al doilea exemplu se referă la faptul că piața obligațiunilor corporatiste continuă să fie foarte firavă, iar, cu excepția băncilor comerciale, companiile private nu utilizează această modalitate de finanțare. De aici și realitatea că investitorii instituționali români nu prea au ce instrumente cu venit fix să cumpere pe bursa de la București. Or, în general, piețele de capital se dezvoltă în prima etapă în mod special prin piața de obligațiuni, fiind mai ușor să fie atrase companii mari din postura de emitenți de titluri de credit. Faptul că bursa este sau nu catalogată drept emergentă privește exclusiv piața de acțiuni, dar nicio barieră de clasificare nu a stat în trecut și nu stă nici în prezent în calea dezvoltării pieței de obligațiuni de la BVB. Și totuși, această dezvoltare nu s-a produs. Iar acest lucru pare să nu deranjeze prea mult, deși consecințele lipsei de instrumente financiare se reflectă într-un export de capital ce are șanse să devină tot mai substanțial. Și dacă nu se dezvoltă încă piața de obligațiuni corporatiste, în schimb sunt șanse mai mari să se dezvolte piața de acțiuni, după ce BVB va primi statutul de piață emergentă? Nu cumva ar trebui să ne întrebăm dacă ar putea fi vorba de ceva mai mult?

Unde se duc economiile românilor. Potrivit unor statistici ASF comentate în presă, cele mai importante plasamente ale fondurilor mutuale, de peste un miliard de euro, sunt în obligațiuni emise de state membre UE. În condițiile lipsei de instrumente cu venit fix de pe piața românească, fondurile mutuale au plasat, de asemenea, în depozite bancare circa un miliard de euro, adică peste 25% din activele fondurilor. Practic, depozitele bancare și obligațiunile guvernamentale emise de statul român sunt singurele două variante importante de plasare a capitalurilor pe piața financiară locală.

Fondurile mutuale au finanțat substanțial emitenți străini care au emis obligațiuni corporatiste în lei, dolari sau euro, preponderent pe piața din Luxemburg, la nivelul celor mai importante opt fonduri mutuale cuantumul fiind de peste 250 milioane euro, adică 8% din activele totale, în timp ce obligațiunile corporatiste locale reprezintă circa 110 milioane euro, adică aproximativ 3,5% din activele totale. În ceea ce privește obligațiunile municipale, într-un cuantum de 66 milioane de euro, circa 90% sunt emise de autorități locale din Uniunea Europeană.

Fără comentarii ne pare faptul că, potrivit raportului pe primul semestru din 2014, fondul pe obligațiuni Erste Bond Flexible RON, cu active de 1,4 miliarde euro, ce l-au pus în postura de cel mai mare fond regional, avea în portofoliu obligațiuni corporatiste emise de 33 companii din 15 țări.

Și există un exemplu încă și mai plastic decât cel de mai sus, de natură să pună în evidență amploarea reală a exportului de capital realizat de organismele de plasament colectiv. Acesta este reprezentat de faptul că Erste Bond Flexible RON avea la sfârșitul anului trecut circa 55% din active plasate în instrumente denominate în euro și dolari, în condițiile în care acesta este un fond denominat în lei. Abordarea a survenit, desigur, în condițiile în care fondul a atins un nivel al activelor ce pare disproporționat raportat la dimensiunea pieței financiare românești.

Acțiunile europene nu au încă poziții semnificative în portofoliile fondurilor noastre din simplul motiv că fondurile cu risc peste cel mediu au un nivel al activelor aproape experimental. Românii dețin mai puțin de 100 milioane de euro în titluri de participare la fonduri diversificate și pe acțiuni, și atunci sume importante plasate în acțiuni listate pe alte burse din Europa nu aveau cum să apară în structura portofoliilor lor.

În schimb, fondurile de pensii obligatorii (pilon II) au rămas în foarte mare parte ancorate în piața financiară locală în condițiile unui nivel al activelor încă redus, adică de circa patru miliarde euro. Poziționarea pe termen lung în acțiunile importante listate la BVB a permis fondurilor de pensii să achiziționeze o cotă importantă din acțiunile oferite prin subscripție publică în ultimii doi ani, așa încât, potrivit ASF, fondurile pilon II au subscris circa 15% din ofertele publice Transgaz, Romgaz, Transelectrica, Nuclearelectrica și Electrica. Astfel, se explică cum fondurile de pensii românești au peste 600 milioane euro investite la BVB și numai 100 milioane euro pe piețele externe.

Nu avem însă a ne amăgi. Contribuțiile de la viitorii pensionari vor fi tot mai semnificativ investite pe piețele externe din moment ce pentru fondurile de pensii există deja o expunere mare pe acțiunile românești de la BVB, prin raportare la lichiditatea acestor titluri la bursă. De asemenea, în ceea ce privește obligațiunile corporatiste și municipale, este firesc ca fondurile de pensii să orienteze achizițiile pe piețele externe în condițiile în care în România nu va exista o ofertă rezonabilă de instrumente cu venit fix.

Avem bariere și la obligațiuni corporatiste? Managerii locali de fonduri mutuale și de pensii aduc în discuție o serie de motive pentru care nu se emit obligațiuni corporatiste în România, iar unele dintre acestea ar trebui să pună pe gânduri inclusiv din perspectiva viitorului pieței de acțiuni.

Pe de-o parte, se vehiculează faptul că impunerea tranzacționării exclusive a obligațiunilor la BVB, fără posibilitatea unor tranzacții OTC (în afara pieței), ar reduce supărător flexibilitatea la care țin atât de mult managerii de fonduri. Și, de fapt, această lipsă de flexibilitate este invocată drept motiv principal ce ține deoparte multe fonduri de investiții din regiune. Or, în lipsa fondurilor străine, investitorii eligibili în obligațiuni corporatiste ar rămâne doar cei instituționali locali care sunt încorsetați în restricții investiționale precum procentul maxim de 10% ce-l pot achiziționa dintr-o emisiune. Rezultă astfel că, în pofida sumelor mari mobilizate de fondurile mutuale și de pensii, există limitări tehnice și de reglementare care reduc de facto capacitatea lor de a absorbi emisiuni de instrumente cu venit fix. Așa s-ar explica de fapt apariția BERD ca și cumpărător de titluri în emisiunile importante de obligațiuni corporatiste. Adică, practic, se pare că fără BERD sau alți jucători de această factură nu prea sunt de fapt șanse să se subscrie emisiuni majore de instrumente cu venit fix.

Pe de altă parte, un motiv important pentru care nu se emit obligațiuni constă în obligativitatea impusă fondurilor de pensii de a investi în emisiuni ce beneficiază de un rating cel puțin „investment grade”. Acest fapt limitează însă drastic numărul de companii eligibile care ar putea emite obligațiuni în care să investească fondurile de pensii. Cum obținerea unui rating la una dintre agențiile consacrate presupune asumarea unui cost și mai ales faptul că verdictul acelei agenții de rating este public, apare firesc o reticență a proprietarilor de companii în a face un astfel de exercițiu.

În fapt, a-i convinge pe antreprenori să facă un asfel de exercițiu de transparență în cazul unor companii închise este cel mai dificil pas pentru un consultant financiar. Pentru că pare desigur mai facil și mai rapid pentru o companie să negocieze cu mai multe bănci condițiile de credit și să-și personalizeze astfel un contract de împrumut, chiar dacă la un cost eventual mai mare decât în cazul unei emisiuni de obligațiuni.

Dacă obligațiuni nu se poate, de ce ar fi mai ușor cu acțiunile? Paradoxul constă în faptul că a convinge antreprenorii să se finanțeze prin emisiuni de acțiuni, acceptând în acest fel să-și dilueze poziția în acționariatul firmelor lor, pe care de cele mai multe ori le-au zămislit de la zero, este infinit mai greu decât a-i convinge pe oamenii de afaceri să emită obligațiuni. Până la urmă, o emisiune de obligațiuni nu face decât să înlocuiască în mai mare sau mai mică măsură pozițiile de credit din bilanț. Și, desigur, ar fi o șansă bună să acomodeze compania respectivă cu piața de capital din perspectiva unei potențiale emisiuni de acțiuni în viitor.

În acest sens, o realitate despre care se vorbește foarte puțin sau deloc ar fi aceea că potențialii emitenți de obligațiuni de care are nevoie piața de capital de la București sunt unii și aceiași cu potențialii emitenți de acțiuni. Nu există alte companii, există aceeași listă scurtă pe care cu greu putem să punem 20 companii private cu acționariat românesc care au anvergură în domeniile lor și care ar fi eligibile atât pentru emisiuni de obligațiuni corporatiste, cât și pentru emisiuni de acțiuni. Nu orice companie este interesantă și trezește emoție pentru investitori (mai ales cei străini) pe o mică bursă regională din Europa de Est. Doar cele mai importante companii din sectoarele lor sunt cele care au dimesiunea necesară pentru a genera pe bursă o lichiditate rezonabilă care să-i mulțumească pe investitori.

De aceea, atunci când diferiți oficiali sau brokeri anunță că s-ar putea să vină vreo firmă mică sau cel mult de talie medie, de regulă de prin IT, la bursă (eventual pe sistemul ATS al bursei, unde o companie nu are statut de companie publică), cu tot respectul, acest lucru nu înseamnă mai nimic. Dacă nu convingem marile firme private să vină la BVB, atunci bursa noastră cu sistemele sale de tranzacționare și post-tranzacționare va rămâne o simplă arhitectură instituțională cu reguli, autoritate de supraveghere și brokeri, dar fără niciun impact în alocarea capitalurilor și plasarea economiilor românilor.

Celebra și deja neaoșa temă de conferințe (sau dacă nu de conferință, atunci sigur de panel de conferință) „Oportunități de finanțare a IMM-urilor prin bursă”, care apare inevitabil în fiecare an încă de la înființarea bursei, denotă, pe lângă o anumită lipsă de imaginație, și faptul că poate nu suntem încă pe drumul „drept”, adică cel mai scurt, către o piață de capital funcțională. Desigur că nu ar fi rău să se listeze firmele private mici sau medii, cu notorietate mai redusă, dar acestea nu vor genera niciodată masa critică de lichiditate și investitori. Este ca și cum atunci când construim o casă, după ce turnăm fundația (în speță, companiile mari de stat), ne apucăm să cumpărăm decorațiuni interioare (în speță, IMM-urile și așa-numitele firme de dimensiune medie). De fapt, casa noastră și ceea ce se vede afară este reprezentată în bună măsură de business-urile private mari, care trebuie să fie „zidite” după ce fundația va fi una solidă.

IMM-urile sunt de dorit să vină pe bursă și sunt, desigur, importante pentru o anumită categorie de investitori, dar cu o condiție: să vină mai bine după firmele private importante, pentru că dacă vin înainte de marile business-uri private, aproape tot degeaba vin. Până la listarea unor firme mari private, listarea firmelor mici și mijlocii la BVB reprezintă o temă care nu prea are obiect, pe lângă faptul că a devenit de-a dreptul plicticoasă. Vom avea aceeași bursă și lichiditate de zece milioane de euro pe ședință. Cu alte cuvinte, nu vom avea o casă, iar decorațiunile cumpărate vor rămâne ambalate în magazia cu materiale de construcții.

Marile listări private sunt bacalaureatul brokerilor. Listarea la BVB de noi companii de stat din rândul producătorilor de energie și utilități (Romgaz, Electrica și, la anul, Hidroelectrica) reprezintă condiția necesară, dar, din păcate, nu și suficientă, pentru ca procesul de export de economisire internă să nu fie unul substanțial în viitor. La fel se pune problema și prin prisma doritului statut de piață emergentă pe care să sperăm că bursa noastră îl va primi în circa doi ani.

Electrica, Romgaz și Hidroelectrica ar avea împreună o capitalizare cumulată de șase-șapte miliarde euro, față de o capitalizare a Petrom de peste șase miliarde euro. Practic, în urma listărilor de stat, ne vom alege cu încă un Petrom la bursă. Este mult, este puțin? Este adevărat că valoarea acțiunilor liber transferabile (free-float-ul) cumulat pentru cele trei companii ar fi probabil de peste cinci ori mai mare decât la Petrom, dar acest fapt nu va însemna un salt major în privința dezvoltării BVB. De la o lichiditate medie anuală de 10 milioane de euro pe ședință, BVB nu va depăși oricum pragul de lichiditate de 20 milioane de euro, deși va fi catalogată drept o bursă emergentă. Pentru a fi etichetată astfel, aceasta trebuie să aibă trei titluri, respectiv Petrom, Romgaz și Electrica cu o lichiditate și capitalizare peste un anumit nivel minim stabilit de MSCI. Dar acest lucru nu înseamnă că piața românească va trece cu adevărat la un alt nivel de dezvoltare. Să spunem că trecerea la statutul de piață emergentă va determina intrări de capital străin ce vor impulsiona acțiunile principale cu încă 30% după peste cinci ani de creștere și că, în consecință, și lichiditatea BVB va crește rapid cu 30%. Dar doar atât. Este limpede că dacă mâine BVB ar deveni piață emergentă, acest lucru nu înseamnă că și-ar depăși ordinul de mărime într-o lună de zile pentru că vorbim de aceleași companii listate.

Cu titlu de termen de comparație autoexplicativ, este de reținut că numai OTP din Ungaria are o lichiditate medie de peste 10 milioane euro pe ședință, în timp ce valoarea medie zilnică a tranzacțiilor pentru PKO BP și KGHM (cele mai lichide titluri din Polonia) este de peste 20 milioane euro. Pe de altă parte, este, de asemenea, adevărat că eventuale vânzări progresive realizate de Fondul Proprietatea a acțiunilor la companiile de energie/utilități în cadrul procesului său de exit în conformitate cu strategia impusă de acționari ar dezvolta de fapt BVB prin faptul că, asemenea Transgaz, free-float-ul companiilor ar urma să se dubleze sau chiar mai mult. Însă, chiar și așa, este prea puțin. Oricum am face calculele, lichiditatea BVB tot nu ar depăși semnificativ 20 milioane de euro pe ședință, cu un free-float mărit la principalele companii listate.

Fără listări ale unor companii private românești, lideri în domeniile lor, create de antreprenorii locali sau dezvoltate de fondurile de private equity, BVB nu se va apropia de nivelul de lichiditate al burselor din Praga sau Budapesta, de circa 40-50 milioane euro pe ședință. Iar, după listarea Hidroelectrica în 2015, statului nu i se va mai putea reproșa însă că nu a ajutat piața de capital de la București și atunci, adică începând cu 2016, brokerii români vor fi nevoiți să-și dea testul de maturitate și competență. Practic, va fi un fel de bacalaureat ad-hoc pentru comunitate. Se remarcă însă că oricum va fi un bacalaureat întârziat, pentru că, între timp, capitalurile din fondurile românești vor finanța entități străine.

Una peste alta, în ansamblu, breasla brokerilor și investment-bankerilor locali trebuie neapărat să convingă marii oameni de afaceri și fondurile de private equity active în România să utilizeze bursa pentru finanțare sau ca platformă de exit din afaceri. Deocamdată, una din funcțiile majore ale unei burse, și anume aceea de alternativă de vânzare a afacerilor de către antreprenori, nu este deloc promovată. Aceasta însă nu ar trebui neglijată, din moment ce multe business-uri private nu au datorii și nici nu au nevoie de finanțare, iar companii mari din această categorie ar putea ajunge pe bursă strict în conexiune cu interesul oamenilor de afaceri fondatori de a le vinde integral sau parțial către public.

Justificările invocate uneori mai mult sau mai puțin voalat de intermediari, potrivit cărora oamenii de afaceri români nu ar fi îndeajuns de sofisticați încât să folosească bursa pentru finanțare sau că se feresc de transparența impusă de bursă, nu prea stau în picioare. Este rolul intermediarilor să-i ajute și să-i convingă pe actorii principali să se întâlnească mai devreme sau mai târziu. Dacă cererea și oferta de capital întârzie însă să se întâlnească, atunci se petrece același lucru ca și pe orice altă piață. Cei în cauză pot decide că nu au ales piața potrivită, și atunci, fie cumpărătorii, care au ceva de cumpărat, fie vânzătorii, care au ceva de vândut, fie toți deopotrivă se mută într-o altă locație. Așa cum de altfel se întâmplă deja.

BVB va rămâne o bursă de energie

BVB este practic o bursă a companiilor de energie și utilități care ocupă 65% din capitalizarea bursei. Bursa de la București nu are și se pare că nu va avea vreodată nimic în comun cu structura economiei naționale. Ramuri importante ale economiei nu sunt reprezentate în ringul bursier prin companii relevante și nu există speranțe că lucrurile se vor îmbunătăți la acest capitol, fie că vorbim de agricultură, industria alimentară, industria auto, lucrări de construcții, telecomunicații, IT și tehnologie.

Există însă și o parte plină a paharului, prin prisma acestei caracteristici a BVB de bursă a companiilor de energie și utilități. Acestea, fiind monopoluri și oligopoluri, au asociat profilul unor companii cu profitabilitate stabilă și care sunt plătitoare de dividende ferme, adică au asociat un risc investițional redus. Astfel de companii din sectoare cu profil defensiv și plătitoare ferme de dividende reprezintă un punct forte major pentru BVB, care ar trebui să-și folosească această caracteristică în mesajele sale de marketing.

Drept urmare, înainte de a fi un punct slab, dependența majoră de sectorul energetic poate fi „vândută” ca un punct forte, în sensul că în mentalul investitorilor străini s-ar putea induce treptat percepția că pentru expunere pe sectorul energetic din Europa Centrală și de Est, bursa de la București este o alternativă puternică. Bursa din Israel, spre exemplu, s-a consacrat ca o bursă a companiilor din IT/tehnologie, urmând o strategie clară în acest sens. Ca atare, și bursa de la București ar putea să-și cristalizeze o astfel de viziune. Până una alta, înainte de a încerca să ne arătăm ceea ce nu suntem, să fim mai mândri și să încercăm să vindem mai bine ceea ce avem deja și arată bine.

Distribuția economisirii interne prin intermediul organismelor de plasament colectiv vs. Depozite bancare(echivalent milioane euro)
 I. Valoarea investițiilor populației în fondurile deschise clasificate în categoria OPCVM, din care

I.1. Fonduri cu risc scăzut denominate în RON (cu plasamente în obligațiuni și instrumente monetare și fără investiții în acțiuni)

I.2. Fonduri cu risc peste cel scăzut (diversificate și pe acțiuni) denominate în RON

I.3. Fonduri denominate în valută (EUR, USD)
2.755,9


1.981,5

71,0

703,4
 II. Valoarea deținerilor persoanelor fizice în fonduri mutuale rezidente în UE și vândute în România57,5
 III. Fonduri de pensii obligatorii (pilon II)3.932,3
 IV. Fonduri de pensii opționale (pilon III)217
 V. Depozite bancare ale populației, din care
V.1 Depozite la termen în RON
V.2 Depozite la termen în valută
23.405,6
14.572,9
8.832,7

Alocarea investițiilor organismelor de plasament colectiv în acțiuni, obligațiuni municipale și obligațiuni corporatiste

Organisme de plasament colectiv/
Plasamente (mil. euro)
Obligațiuni municipaleDin care obligațiuni municipale
piețe UE
Obligațiuni corporatiste*Din care obligațiuni corporatiste
piețe UE
Acțiuni listateDin care acțiuni listate
piețe UE
Valoarea activelor nete (VAN)
Fonduri deschise clasificate OPCVM
Fonduri de pensii obligatorii (pilon II)
Fonduri de pensii opționale (pilon III)
66,2

15,2

0,9
>62

9,19

0
>355

171,5

11,17
>250

52,8

3,95
88,7

703,5

45,1
n.a.

99,1

5,69
3.727,2

3.932,3

217,0

 *) În cazul obligațiunilor corporatiste, statisticile includ doar cele mai mari opt fonduri deschise OPCVM din punctul de vedere al activelor; datorită unor elemente particulare de raportare nu am considerat nivelul oficial raportat drept unul efectiv în privința obligațiunilor corporatiste ale acestor fonduri OPCVM.

Notă: Punctele de vedere exprimate în articol reprezintă opinii strict personale ale autorului.

Cuvinte cheie: dosar | documentar | macro | financiar | BVB
Articolul face parte din dosarul Macro Climat Financiar
comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

Legislația fiscală românească nu trebuie schimbată din temelii, căci avem un Cod fiscal rezonabil ca funcționalitate și norme de aplicare detaliate. Însă e nevoie de o rescriere a Codului fiscal pentru că realitatea economică a depășit legislația în unele privințe, iar lipsa de prevederi specifice face de multe ori greoaie aplicarea unor prevederi prea generale.

Am învățat, atât acasă, cât și mai târziu, la școală, să fiu serios și smerit. Să îmi găsesc un loc de muncă. Ăsta este modelul ante-capitalist. Era mai bine să fie așa. Mai sigur. La finalul facultății, băncile (indiferent că acționar era statul sau privat) păreau locul unde să fii ca absolvent de ASE. Confirmai absolvirea unui ciclu de 4 sau 5 ani. Din fericire, m-am împotrivit, iar anul 2009 mi-a confirmat că un monolit este primul care se crapă când se apropie o criză financiară.

Avem nevoie de legi clare pentru a ști ce obligații fiscale avem, pentru a nu crea riscuri legislative pentru business. Statul, prin statut, este responsabil de calitatea reglementărilor. Atunci când reglementarea este neclară, ea trebuie interpretată în favoarea contribuabilului. De altfel, există și o decizie a CEDO în acest sens.

Academia este obișnuită să nu se implice în niciun fel în lupta politică, pentru că – de ce să nu o spunem? – asta este rațiunea de a exista a Academiei. Tema discutată – vă spun ca un cercetător în domeniul economic – se află la miezul științei economice.

Proiectul Pactul pentru Fiscalitate este o inițiativă lăudabilă și mă simt onorat că particip la ea. Sper să aibă un rol important în procesul general de perfecționare și modernizare a gândirii și politicii economice românești. Pactul pentru Fiscalitate enumeră și dorește să urmeze patru principii suverane pentru o societate prosperă: stimularea investițiilor directe; simplificarea, eficientizarea și predictibilitatea legislației fiscale; depolitizarea, profesionalizarea și informatizarea ANAF și toleranța zero la evaziune.

Ce ne propunem prin Pactul pentru Fiscalitate este ca inițiativa să contribuie la crearea unei fiscalități eficiente, responsabile, credibile, transparente și deschise în relația cu beneficiarii serviciilor sale – cetățenii și mediul de afaceri. Avem nevoie de un sistem fiscal predictibil și stabil, capabil să favorizeze și să susțină dezvoltarea socio-economică echilibrată la nivel național și local.

La începutul acestui an am avut o curiozitate: cum a evoluat fiscalitatea românească în ultimii 10 ani? Am făcut, așadar, un inventar al măsurilor de politică fiscală în această perioadă, perioadă care coincide și cu cea în care avem un Cod Fiscal și unul de Procedură Fiscală care reglementează principalele impozite și taxe din România, precum și modul în care este guvernată relația între contribuabil și ANAF.

Am participat la conferința de lansare în dezbatere publică a sus-menționatului „Pact pentru Fiscalitate”, Romanian Business Leaders fiind și ea – alături de alte entități – parte a acestei inițiative. Lăudabile, în măsura în care nu va rămâne o formă fără fond și în măsura în care se înțeleg bine termenii.

Încep prin a mulțumi pentru invitația de a mă adresa, prin intermediul revistei dvs., economiștilor din România sau cel puțin celor care sunt membri ai AGER și deci cititori firești ai acestei reviste. Mi se pare normal să mă autodivulg din capul locului prin a vă informa că sunt la rândul meu economist (și o spun cu mândrie), licențiat al Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE București.

Ziua Profesiilor Liberale din România – 5 noiembrie – a fost marcată printr-o conferință ajunsă anul acesta la a șaptea ediție, fără să însemne nici pe departe rutina simplei marcări a unei date atribuite la nivel organizațional, ci reunind sub forma unei dezbateri de substanță exponenți dintr-o diversitate de domenii economico-sociale, precum și din spațiul conex al partenerilor, beneficiarilor, autorităților. Organizată de UPLR – Uniunea Profesiilor Liberale din România, conferința a avut ca temă „Consolidarea profesiilor liberale – mijloc de dezvoltare a societății românești”.

editorial Capitalul are roți, el vine singur dacă nu-i așternem gropi în față. Capitalul are roți și fuge ușor de un Stat-barieră. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 16-17, 2016
Economistul 16-17, 14 octombrie 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanțare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I