Bine aţi venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunităţii economico-financiare din România

Revista Economistul te ţine la curent cu ultimele ştiri, informaţii, articole şi analize din domeniile economic, financiar, academic naţional şi internaţional.

cultură
şi civilizaţie economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe reţelele de socializare!

Economistul.ro foloseşte cookie-uri
Cookie-urile sunt fişiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experienţa navigării pe site mai eficientă şi mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmaţi că sunteţi de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL

TTIP și companionii
Rădăcinile legitime ale reacționarismului anti-globalizare

Alexandru Georgescu, cercetător pe riscuri și securitate non-militară
Economistul nr. 3, 15 februarie 2016


TTIP și companionii Rădăcinile legitime ale reacționarismului anti-globalizare

Odată cu definitivarea textului pentru Trans-Pacific Partnership (TPP) dintre SUA și mai multe țări asiatice și sud-americane, americanii și-au îndreptat privirea către accelerarea negocierilor pentru TTIP, Transatlantic Trade and Investment Partnership, care se derulează între guvernul american (gurile rele ar spune lobbyiștii corporatiști ai guvernului american) și Comisia Europeană. În vreme ce TPP va trece acum prin procesul controversat de aprobare politică, vor mai trece cel puțin trei sau patru ani până când s-ar putea definitiva negocierile TTIP, timp în care acestea trebuie să supraviețuiască unei opoziții din partea societății civile diverse și cu propriile sale pârghii politice (organizații de mediu, sindicate etc.). Comisia Europeană a acționat pentru a preîntâmpina o parte din criticile majore la adresa TPP sau ultimilor doi ani de negocieri TTIP, mai ales în domeniul transparenței, însă gesturile sunt mai mult simbolice – publicarea unor poziții de negociere ale Comisiei care includ perspective ale societăților civile europene și organizarea unor consultații cu aceștia, nu doar cu mediul de afaceri european. Nimic nu oferă vreo garanție pentru forma finală a acordului negociat sau dacă nu se vor măcelări vaci sacre ale publicului european. Putem da exemplul concepțiilor cu privire la libertatea și neutralitatea Internetului și îngrădirea regimurilor abuzive de apărare a proprietății intelectuale care au fost deja înfrânte în saga SOPA și ACTA. Criticii TPP și TTIP acuză reciclarea, sub acoperirea opacității negocierilor, a unor demersuri favorabile corporațiilor cărora li s-a opus publicul consumator în lupte precedente. În același timp, controversele din jurul TTIP, la fel ca cele care au însoțit TPP pe parcursul negocierilor (și care vor atinge un punct culminant pentru prevenirea adoptării acestuia), reliefează anumite transformări îngrijorătoare în filosofia din spatele proceselor curente de liberalizare economică globală – existența nu doar a unui deficit democratic deliberativ, dar și a marginalizării reprezentanților legitimi ai țărilor democratice.

Spre exemplu, președintele Obama a obținut de la Congres așa-numita autoritate de „fast-track” (accelerare) a negocierilor (prin proiectul legislativ Trade Promotion Authority - TPA din 2002) care marginalizează contribuția Congresului la procesul de negociere, dar și de dezbatere publică și modificare a acordului rezultat. Este considerat anormal ca acest corp politic să voteze pentru a-și limita capacitatea proprie de a contribui la un proiect în care autoritatea sa derivă chiar din Constituție, iar procesul TPA a fost corelat cu o campanie agresivă și bănoasă de lobby din partea corporațiilor. Un alt semn care generează suspiciune este faptul că mulți promotori TPP și TTIP și-au modificat retorica publică după ce au intrat în procesul electoral american. Hillary Clinton a denunțat TPP, deși, cu puțin timp înainte, în calitate de secretar de stat, avea acces privilegiat la negocierile în toate fazele, inclusiv cea finală, ale acordului, și s-a pronunțat cu un entuziasm major în favoarea sa. TPP nu s-a schimbat prea mult de când a devenit John Kerry secretar de stat, ci s-a schimbat felul în care se raportează Hillary Clinton la dorințele și interesele vulgului american. Alt pocăit este Marco Rubio, candidat republican, care, în calitatea de senator, a oferit votul cheie, cu numărul 60, pentru aprobarea TPA în cazul TPP care îl lega la mâini și picioare pentru o opoziție ulterioară față de TPP.

De partea cealaltă, Comisia Europeană are un deficit democratic „din naștere” (Jacques Delors se lăuda în anii 1990 că 80% din legile cu efect la nivel național vor fi formulate la nivelul Comisiei în viitor), combinat cu scăderea încrederii publicului european în instituțiile europene, dar și cu avântul puternic al practicilor și structurilor de lobby în stil american pe lângă instituțiile europene.

În același timp, confruntați cu realitatea unor bariere tarifare (inteligibile) foarte scăzute în calea comerțului dintre SUA și UE, opozanții TTIP, la fel ca cei ai TPP, se tem de compromiterea unor surse majore de utilitate (non)economică doar pentru a asigura un spor economic iluzoriu pentru societate în ansamblul ei – norme de protecție a mediului și consumatorului, sisteme de sporire a accesului facil la medicamente și servicii medicale etc.

Peste toate aceste considerente tronează cele geopolitice, în special americane, de contracarare a ascensiunii rapide a Chinei și de menținere, prin fiat politic, a unei competitivități viciate intrinsec de procesele de dezindustrializare și acumularea de deficite comerciale majore pe fond structural. Neputând, din punct de vedere politic, să adreseze acești factori, guvernelor vestice le rămâne acțiunea colectivă la nivel macro, de delimitare a unui spațiu avantajos pentru ele însele, sperând că, odată ce zarurile vor fi aruncate, se va materializa și creșterea economică dorită.

Joc cu sumă negativă

Opoziția față de TTIP, care are potențialul de a fi un acord mult mai benign decât TPP, în baza decalajului mai mic între țările participante, se regăsește pe ambele maluri ale Atlanticului. Atât SUA, cât și variile țări UE au anumite puncte de inflexiune care vor îngreuna negocierile din moment ce fix aceste „vaci sacre” au fost identificate drept ținte pentru eliminare în vederea stimulării relațiilor economice.

Un exemplu de partea europeană este îngrădirea capacității sistemelor de sănătate naționale de a asigura prețuri mai mici prin forța lor de negociere colectivă. Într-un fel, europenii de vest fac un fel de „free riding” pe cercetarea și inovarea farmaceutică americană, precum și pe prețurile mai mari pe care le plătesc americanii pentru medicamente și îngrijiri medicale. Conform unui raport al industriei farmaceutice1, SUA sunt responsabile pentru 40% din investițiile globale în R&D medical, față de 30% pentru UE, a cărei populație este cu 50% mai mare și a cărei economie este, per ansamblu, mai mare. Costurile mai mici și rezultatele mai bune ale țărilor UE care profită de această situație se pot manifesta numai în baza unui transfer virtual de la consumatorii americani la cei europeni, iar orice limitare a accesului la medicamente generice sau întărire a protecției noilor forme de proprietate intelectuală va rezulta nu neapărat în prețuri mai reduse pentru americani, cât în prețuri mai mari pentru europeni și profituri mai mari pentru industria farmaceutică, aflată în topul puterii de lobby la nivelul Congresului american.

De partea cealaltă a oceanului, americanii știu că o sursă de competitivitate față de europeni este prețul mai mic al energiei de care se bucură. Orice produs are un conținut energetic care, cu cât este mai mare, cu atât este mai afectat de diferențialul de prețuri. În Europa, unde există accize mari la combustibil, scheme de protecție a mediului și piețe de certificate verzi, costul energiei figurează mai mult în prețul final al bunurilor și serviciilor. Americanii au dreptate să se teamă că europenii ar dori să erodeze cumva această barieră netarifară în calea competitivității europene în SUA (nu doar prin mai buna aliniere a prețurilor la energie, imposibilă politic, dar și prin modalități cum ar fi subvenții ale costului energiei în cadrul produselor de import), chiar și cu prețul utilității consumatorului american de energie.

În cele din urmă, existența acestor diferențe majore dintre structurile economice americane și cele europene reflectă, parțial, preferințe legitime ale populațiilor naționale, a căror subminare va trezi rezistență politică.

Intersecții geopolitice

Pentru americani, TTIP este un companion al TPP, un acord mai important din punct de vedere geostrategic. Ambele tratate caută să lege țările participante la structurile economice americane într-un mod care să facă posibil un nou „secol american”, în contextul ascensiunii lumii în curs de dezvoltare, în general, și a Chinei, în particular. În vreme ce conflictul deschis între marile puteri a devenit prea costisitor, pe toate planurile, pentru a fi un recurs acceptabil pentru deciderea întâietății globale sau într-o anumită regiune, comerțul mondial oferă variabilitate infinită pentru un joc de Go. China a format BRICS și o serie de instituții financiare care să le paralelizeze pe cele create de Vest, în vreme ce, în Europa, vine cu Belt & Road și cu Inițiativa 16+1. Pentru americani, mai ales ramura lor politică internaționalistă, chiar și un tratat dezavantajos care să lege aceste regiuni mai îndeaproape economic de SUA este acceptabil, mai ales că costurile vor fi suportate de cele mai vulnerabile categorii de consumatori și muncitori. TTIP a fost ușor de vândut Bruxelles-ului ca inițiativă, deși bătălia detaliilor abia a început, pentru că un parteneriat UE-SUA oferă șansa subminării flirtului asiduu dintre China și țările individuale ale UE. În același timp, jocul la două capete, cel atlantic și cel pacific, al americanilor ar putea da dureri de cap țărilor europene din TTIP. Interacțiunea dintre TPP și TTIP va fi imprevizibilă, pentru că presupune două grupuri diferite de țări având în comun un partener economic principal (SUA) care ar constitui un vector potențial de transmisie în cascadă a unor efecte negative, să nu mai vorbim de hazardul moral al unei competiții între blocul latino-asiatic și cel european pentru maximizarea relațiilor cu SUA. Să presupunem, spre exemplu, că un standard fitosanitar american este compromis printr-un proces ISDS venit de la un investitor asiatic (cel mai controversat aspect al acestor tratate – faptul că investitorii ar putea da în judecată guvernele unor țări în curtea unui terț pentru felul în care aspecte ale protecției mediului, consumatorului și cetățeanului îi afectează profiturile). Un alt proces ISDS ar putea lua precedentul standardului american compromis pentru a compromite un standard european sau a argumenta în favoarea unor daune și mai mari pentru „impedanța profitului” într-o țară UE decât ar fi fost, altfel, acordate. Laureatul Premiului Nobel Joseph Stiglitz a descris procesul, printr-o analogie la eforturile de protecție a mediului din anii 1960, prin următorul caz ipotetic: „o companie străină să dea în judecată Guvernul SUA pentru eforturile acestuia de eliminare a azbestului din mediul de lucru, forțând SUA să plătească pe străin pentru privilegiul de a nu-și mai avea cetățenii îmbolnăviți sau uciși de compania respectivă”. Păienjenișul de filiale ale companiilor transnaționale ar cauza o puternică incertitudine cu privire la expunerea unui stat la riscul de a fi dat în judecată. Spre exemplu, în paralel cu definitivarea textului TPP a avut loc și finalizarea negocierilor pentru CETA (Comprehensive Economic and Trade Agreement) dintre Canada și Uniunea Europeană, care conține prevederi de ISDS. Dacă acest acord va fi aprobat (este încă incert dacă va fi căutată aprobarea parlamentelor europene, atât timp cât românii și bulgarii s-au arătat dispuși să țină acordul ostatic în schimbul eliminării vizelor pentru cetățenii proprii), atunci companiile americane cu filiale în Canada vor avea deja un vector pentru inițierea unui proces ISDS împotriva țărilor vest-europene.

În același timp, o eventuală intrare în forță a TPP și CETA ar oferi cetățenilor UE, pe perioada negocierilor TTIP, posibilitatea de a analiza efectele acestor acorduri asemănătoare, dar cu impact mai mic asupra UE decât ar avea TTIP. O eventuală revoltă politică a electoratului american împotriva schemelor comerciale transnaționale pe care le asociază cu sacrificarea intereselor de clasă mijlocie și joasă ar putea omorî TTIP încă din fașă, mai ales ținând cont de caracteristicile regimului de accelerare a aprobării TPP cu care Congresul s-a legat la mâini – fără dezbateri, fără negocieri, fără amendamente, doar un Da sau Nu răsunător în termen de 90 de zile de la prezentarea pentru semnare.

(continuarea în numărul următor)

1http://www.ifpma.org/fileadmin/content/Publication/2014/IFPMA_-_Facts_And_Figures_2014.pdf.

Cuvinte cheie: dosar | Transatlantida | TTIP | UE | OMC | SUA | acord comercial | TPP | SOPA | ACTA
comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naționale și economist cu binecunoscute vederi de stânga, analizează în cadrul unei prezentări recente o temă care frământă de câțiva ani buni societatea românească: paradoxul definit prin rezultatele bune la nivel macroeconomic și dezamăgirile accentuate sau chiar tensiunile de la nivel microeconomic. Cu alte cuvinte, Florin Georgescu se întreabă, la fel ca o pleiadă de alți economiști: de ce rezultatele bune macroeconomice nu se transmit la nivelul economiei reale? Profesorul și oficialul BNR vine cu o analiză economică pentru a-și susține argumentele. De la început, este interesant de remarcat că analiza și concluziile studiului sunt trecute prin filtrul viziunii economice de stânga a autorului. Dincolo, însă, de acest lucru, datele și abordarea analizei dlui Florin Georgescu merită remarcate în contextul în care tot mai mulți oameni de afaceri sau cetățeni își pun întrebarea: de ce creșterea economică nu se transmite la nivel micro, în rândul companiilor și populației.

România conduce detașat în clasamentul european al creșterii productivității muncii pe ora lucrată întocmit pe ultimii cinci ani, potrivit datelor furnizate de către Eurostat. În intervalul 2011-2015, acest indicator s-a îmbunătățit cu nu mai puțin de 18,7% raportat la media UE, mult peste situația consemnată în statele baltice Letonia (+11,0%) și Lituania (+8,5%), urmate de Bulgaria (+8,3%).

Citesc de câteva săptămâni opinii care mă plictisesc, pentru că învârt aceeași marotă. Potrivit acestora, politica monetară are rol definitoriu, nu e bine cum e implementată, însă nu prea se spune cum trebuie făcută.

Pe parcursul ultimilor zece ani, diferența dintre prețul curentului livrat populației și cel livrat în industrie a crescut în România de la 1% la 84%, potrivit datelor publicate recent de Eurostat. Această evoluție nu a făcut, însă, decât să urmărească tendința europeană în materie, diferența medie de preț între cele două tipuri de consumatori la nivelul UE fiind în prezent de 132%.

Rata inflației doboară noi recorduri, intrând puternic în domeniul negativ. Prețurile de consum, măsurate prin indicele prețurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 3,3% în luna aprilie 2016 comparativ cu luna aprilie 2015. Conform Institutului Național de Statistică, în luna aprilie 2016, ponderea mărfurilor și serviciilor care au înregistrat o scădere a prețurilor, comparativ cu aprilie 2015, este de 66,7%, cele care au avut creșteri cuprinse în intervalul 0 - 2,5% dețin o pondere de 20,0%. Aceste evoluții au la bază în principal decizii de politică fiscală: reducerea cotei standard a TVA de la 24 la 19% în două etape succesive, cu 4 puncte procentuale de la 1 ianuarie 2016 și cu încă 1 punct procentual de la 1 ianuarie 2017; extinderea sferei de aplicabilitate a cotelor TVA reduse pentru unele categorii de bunuri și servicii de la 1 iunie 2015 și 1 ianuarie 2016; eliminarea accizei speciale la combustibili la 1 ianuarie 2017. 

În ultimele 5 decenii, guvernele, instituțiile internaționale și un larg evantai de mișcări sociale globale s-au concentrat asupra unor dezvoltări teoretice și practice, strategii și politici care au declanșat coagularea unui larg consens global privind lupta împotriva sărăciei. De-a lungul acestei perioade, agenda globală de combatere a sărăciei s-a constituit într-o temă majoră a epocii contemporane, în permanentă dezvoltare, care a redefinit continuu potențialul și arsenalul de strategii și politici ale omenirii în combaterea acestui flagel.

Guvernul a discutat un pachet de măsuri de combatere a sărăciei. Anunțul public făcut de premierul Cioloș și publicarea câtorva elemente din prezentarea pe care am susținut-o în fața executivului au stârnit reacții. Ceea ce e foarte bine. Sunt cinci moduri de a defini sărăcia, dar la fiecare dintre ele România este pe ultimul loc din UE, la bătaie cu Bulgaria, pe alocuri. În mod particular, situația este dramatică atunci când vine vorba despre sărăcia în rândul copiilor și sărăcia în mediul rural.

Un recent articol din ediția americană a revistei Forbes mi-a trezit atenția în mod deosebit pentru că anunță într-un ton alarmant că, dacă nu cumva se schimbă între timp, „capitalismul va înfometa lumea până în 2050”. De altfel, dezbaterea pe modelul viitor al capitalismului a început mai demult. De fapt, dezbaterea e veche de când lumea (capitalistă).

Despre fenomenul sărăciei există date suficiente (statistici, încadrări în tipuri de sărăcie etc.) scoase la iveală în ton dramatic în special în timpul campaniilor electorale. Opoziția aduce la suprafață cu această ocazie suita proprie de situații reprobabile conexate sărăciei, în timp ce Puterea caută să minimizeze simptomele, cu sloganuri și/sau cheltuieli pe deficit. Evident, în paralel apar și promisiunile de schimbare în bine a situației dacă…

TTIP trebuie gândit și din perspectiva efectului asupra terților. Pe lângă retorica legată de stabilirea de SUA și UE a standardelor globale prin forța asocierii lor, există șanse reale de consecințe geoeconomice rezultate din derularea TTIP. Turcia, spre exemplu, are un acord de liber schimb cu Uniunea Europeană care o obligă să își deschidă piața pentru ceilalți parteneri preferențiali ai UE, fără ca aceștia să aibă o obligație reciprocă. Din moment ce Turcia și SUA nu au un acord de liber schimb, rezultă că, pentru americani, accesul la piața europeană va veni cu tot cu Turcia ca cireașa de pe tort.

editorial Capitalul are roți, el vine singur dacă nu-i așternem gropi în față. Capitalul are roți și fuge ușor de un Stat-barieră. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 16-17, 2016
Economistul 16-17, 14 octombrie 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanțare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I