Bine ați venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunității economico-financiare din România

Revista Economistul te ține la curent cu ultimele știri, informații, articole și analize din domeniile economic, financiar, academic național și internațional.

cultură
și civilizație economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe rețelele de socializare!

Economistul.ro folosește cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experiența navigării pe site mai eficientă și mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmați că sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL

Surse și destinații ale investițiilor străine directe
Banii învârt geopolitica

Alexandru Georgescu, cercetător pe riscuri și securitate non-militară
Economistul nr. 37-38, 6 octombrie 2014


Surse şi destinaţii ale investiţiilor străine directe Banii învârt geopolitica

Investițiile străine directe (ISD) sunt una dintre cele mai potente forme ale globalizării. Ele sunt pe agenda tuturor statelor, de la cele mai puternice și bogate până la cele mai sărace. Este nevoie de capital investit productiv pentru a genera creștere economică, iar investițiile străine directe reprezintă nu doar un necesar investițional pe care nu mai trebuie să îl împrumuți tu însuți de pe piețele internaționale sau locale (eventual la un cost mai ridicat), ci și răspunsul la problema cea mai importantă – care este cea mai profitabilă destinație pentru acel capital? Informația aceasta este una dintre cele mai importante componente ale ISD, iar țările care sunt destinația ISD-urilor înregistrează rezultate economice, pentru același capital utilizat, mai bune decât cele cu un mediu închis de afaceri. De aceea, chiar și cele mai bogate petrostate preferă, în unele cazuri, să cofinanțeze investițiile străine, devenind mai atractive pentru investitori și sporind șansele de reușită. Motivul este acela că ISD-urile sunt o construcție complexă, care includ nu doar bani, ci și tehnici manageriale, tehnologie, contacte și cunoștințe unice legate de oportunități de afaceri. Țara gazdă înregistrează o acumulare aproape inevitabilă de astfel de resurse, care, dacă vor fi utilizate cât mai aproape de valoarea lor maximă, vor genera rezultate economice care vor depăși în valoare pierderea, în cele din urmă, a profiturilor care ar urma să fie repatriate. Multe companii străine realizează investiții nu doar pentru accesarea pieței țării gazdă, ci și pentru a organiza exportul către terți, augmentând efectul economic pozitiv al investiției. În plus, ISD-urile posedă și un simbolism important, pentru că reprezintă o validare generală a politicilor și perspectivelor unei țări. Într-o lume din ce în ce mai complexă, deciziile investiționale asemănătoare realizate de actori disparați constituie un vot de încredere general și un indicator al performanței.

Această importanță le transformă într-un mijloc de exercitare a influenței statelor sursă asupra statelor destinație. Trendul ca ISD-urile să devină un instrument valid al politicii externe al unei țări le-a transformat într-un bun indicator pentru urmărirea jocurilor geopolitice globale. Țările recipiente se preocupă cu diversificarea surselor de ISD, în măsura în care este posibil, deși având ca prioritară dezvoltarea economică, precum și cu ratificarea unor restricții cu privire la gradul de influență acceptabil din partea unui agent economic care acționează deliberat pe linia de gândire strategică a unei autorități statale. În același timp, există o competiție între țări, atât pentru a avea rezultatele economice cele mai bune, cât și pentru a maximiza influența pe care ISD-urile proprii le-o aduc la masa de negociere. Complexitatea este sporită de faptul că majoritatea țărilor funcționale sunt atât recipiente, cât și destinații ale ISD-urilor, iar jocurile din culise creează tensiuni între imperativa economică și cea geostrategică.

Evoluția ISD. Conform unui raport al Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), în anul 2013, nivelul global al ISD a ajuns la 1,46 trilioane de dolari, sub maximul istoric de 2 trilioane de dolari al anului 2007, dar cu 11% mai mult decât în anul 2012. Pentru al doilea an consecutiv, fluxul de ISD către țările dezvoltate a fost de 39% din total, un nivel istoric scăzut și procentual, și absolut, ajungând la 44% din maximul din 2007. Economiile în curs de dezvoltare și în tranziție au absorbit 61% din ISD. Din primele 20 de destinații ale ISD la nivel internațional, jumătate sunt emergente, ocupând șase din primele opt locuri, cu un total de 609 miliarde de dolari, versus 503 pentru cele zece economii dezvoltate. Grupul APEC (Asia Pacific Economic Forum) este responsabil pentru jumătate din ISD-uri, cât țările din grupul G20. ISD-urile în țări din grupul sud-american MERCOSUR și sud-est asiatic ASEAN au înregistrat un nivel dublu celui pre-criză. Țările BRICS au ajuns să absoarbă 22% din ISD-urile globale, față de jumătate în perioada dinaintea crizei.

Cu toate acestea, tot SUA reprezintă destinația principală a ISD-urilor, cu 159 de miliarde de dolari, fiind unică în gradul de deschidere față de capitalul străin. China se află de mai mulți ani pe locul secund după SUA, atrăgând, în 2013, 127 de miliarde de dolari. Punctul critic a fost în anul 2010, când UNCTAD estimează că, pentru prima oară, țările în curs de dezvoltare au primit o proporție mai mare a ISD decât cele dezvoltate. Cifrele nu sunt atât de importante – pe de o parte, metodologia de calcul a investițiilor străine directe poate să difere de la o țară la alta și, pe de altă parte, ea poate să fie puternic variabilă în funcție de câteva fuziuni și achiziții foarte mari.

Există câteva explicații pentru aceste tipare – dezvoltarea țărilor emergente continuă să genereze noi oportunități de afaceri, în timp ce Vestul se află la frontiera tehnologică și a consumului marginal; Vestul a fost foarte afectat de criza financiară globală, în timp ce multe țări emergente au fost susținute de piața puternică a energiei și comodităților; petrostatele și marii exportatori emergenți, în special China, acumulează fonduri importante prin surplusul comercial, pe care pot alege să le folosească pentru finanțarea investițiilor; statele emergente exercită un control mai puternic asupra marilor companii proprii și au vehicule proprii de investiții, pe care le dotează cu capital pentru a îndeplini obiective strategice, nu neapărat de profitabilitate imediată.

Evoluția diferitelor țări ca surse și recipienți de ISD conturează imaginea unui mediu geopolitic aflat în tranziție către o mai mare putere a țărilor emergente. În același timp, factorul ISD ilustrează cât de prematur este să vorbim despre declinul Vestului în alți termeni decât cei relativi. În ciuda evoluției absolute, conform rapoartelor anuale cu privire la încrederea investitorilor, publicate de firma de consultanță ATKearney, țările dezvoltate domină primele 10 locuri, China fiind pe locul doi după Statele Unite, iar Brazilia și India urmând la mijlocul topului.

Trendul istoric al ISD-urilor este următorul – la început, țările dezvoltate investeau aproape exclusiv în alte țări dezvoltate. Dezvoltarea lumii emergente a dus la o deturnare a ISD-urilor către acestea, pentru activități economice din ce în ce mai intensive în capital. Până acum câțiva ani, însă, tot țările dezvoltate erau destinația finală a majorității ISD-urilor. Calitatea instituțiilor, nivelul relativ redus al corupției, ușurința derulării afacerilor, încrederea în sistemul juridic și accesul la piețe afluente fac din țările deja dezvoltate o destinație foarte atractivă și sigură pentru investiții străine directe. Acum când țările emergente sunt destinația principală, a apărut fenomenul inevitabil al investițiilor internaționale ale țărilor emergente, fie prin companii majoritar de stat fie prin fonduri suverane finanțate din vânzarea resurselor naturale. Țările emergente investesc atât în țări dezvoltate, cât și în alte țări emergente.

Pe lângă Africa, noul câmp strategic de țintire a ISD este în națiunile insulare. În ciuda dezavantajelor legate de mărimea piețelor interne și proximitatea de piețe importante, precum și, în unele cazuri, dificultatea integrării în lanțuri de producție globale, economiile insulare primesc investiții de trei ori peste media globală ca procent din PIB. Acestea sunt concentrate în câteva domenii importante, în care țările respective posedă un avantaj comparativ – anumite resurse, agro-industrie, turism, serviciile financiare (un domeniu controversat) și alte tipuri de offshoring. Același raport sugerează o sporire a ISD către națiunile insulare, în special cele din Caraibe, odată cu încheierea expansiunii canalului Panama la sfârșitul anului 2015. Deși, conform datelor din domeniul public, țările dezvoltate sunt sursa majorității ISD-urilor insulare, China vine puternic din urmă, cu o serie de gesturi intens publicizate, cum ar fi vizite oficiale și promisiuni de finanțare.

Mai trebuie notat faptul că, într-o lume de complexitate crescândă, realitatea evoluției ISD nu se pretează la o confruntare duală între tabăra dezvoltată și cea emergentă. Dimpotrivă, marele câștigător al ISD-urilor puternice în SUA, combinate cu fenomenul de „reshoring” pe fondul creșterii costurilor globale de transport și erodării avantajului de cost al Chinei, a fost Mexicul care, prin NAFTA, a ajuns să fie puternic integrat în lanțurile de producție americane și care se afla în competiție cu China în acest rol.

Ascensiunea emergenților ca sursă de ISD. Poveștile legate de curtarea petrodolarilor, în SUA și în Europa de Vest, sunt numeroase și bine fundamentate pe interesul străin în investiții considerate sigure sau, cel puțin, stabile pe termen lung – segmentul imobiliar și cel al utilităților – sau pe interesul în achiziția de tehnologie sau resurse – companii miniere, industriale sau de energie. Acestea iau, în general, forma achizițiilor de companii deja stabilite, cu active importante, iar atractivitatea tranzacțiilor este sporită de tendința emergenților, în special China, de a supraevalua activele în curs de achiziție. Motivele au fost detaliate mai sus. Spre exemplu, atunci când gigantul petrolier chinez SINOPEC a achiziționat firma elvețiană Addax (un important jucător în Africa) în anul 2009, tranzacția era un record pentru o firmă chineză. SINOPEC a supraplătit cu 134% peste prețul pieței, oferind echivalentul a 34 de dolari pentru barilul de petrol din rezerve dovedite și 14 dolari pentru rezerve probabile, față de nivelul mediu în perioada respectivă de 14, respectiv 9,9 dolari.

Atunci când profitabilitatea strict financiară a achiziției este grevată în acest mod, observatorii vor presupune prezența altor factori – în cazul Chinei, acces la tehnologie și control al resurselor strategice. Interesul acesta a ajuns la un asemenea nivel, încât țările vizate și-au pus problema limitării achizițiilor de active strategice de către companii din țări emergente, în special companiile în spatele cărora se află state emergente. Momentan, atât SUA, cât și Canada și Australia au blocat investiții controversate – China National Offshore Oil Corporation (CNOOC) a încercat, încă din 2005, să cumpere compania petrolieră americană Unocal, iar companiei miniere Chinalco nu i s-a permis să achiziționeze compania anglo-americană Rio Tinto pentru 19,5 miliarde de dolari, tot în 2009. Eșecurile sunt excepția, nu regula – achizițiile străine ale firmelor din China numărau 43 în anul 2003, 82 în 2006 și un maxim istoric de 298 în 2008. Pentru a confirma acest trend, în anul 2013 au avut loc importante achiziții chinezești, cum ar fi: compania canadiană petrolieră Nexen de către CNOOC și compania americană Smithfield Foods de către Shuanghui.

Nu doar China se preocupă cu investiții străine directe, ci și alte țări emergente, printre care se numără partenerii din BRICS. Brazilia, în special, atrage atenția – în timp ce încă se dezbate importanța fluxurilor de ISD din țări emergente către alte țări în curs de dezvoltare, Brazilia instituie un nou model, cel al fluxurilor de ISD Sud-Sud, spre deosebire de Nord-Sud, care este, în continuare, norma globală.

Aparența detașării Vestului pe fondul unei aversiuni crescânde la riscul politic și economic al unor țări emergente reiese din anumite date. În anul 2013, transnaționalele emergente au capturat 56% din valoarea totală a fuziunilor și achizițiilor transfrontaliere, de 349 de miliarde de dolari. În același timp, două treimi din achizițiile emergenților au fost centrate asupra proprietăților companiilor transnaționale din țări dezvoltate, localizate în economii emergente. Cu alte cuvinte, atunci când au fost puse față în față cu o ofertă suficient de atractivă, companiile vestice au ales să își lichideze activele din țările emergente. Acest tipar s-a repetat în 80% din cazuri în industria extractivă și 75% din cazuri pe teritoriul african, subliniind gândirea strategică a investitorilor emergenți.

Articolul face parte din dosarul Macro Climat Financiar
comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

Legislația fiscală românească nu trebuie schimbată din temelii, căci avem un Cod fiscal rezonabil ca funcționalitate și norme de aplicare detaliate. Însă e nevoie de o rescriere a Codului fiscal pentru că realitatea economică a depășit legislația în unele privințe, iar lipsa de prevederi specifice face de multe ori greoaie aplicarea unor prevederi prea generale.

Am învățat, atât acasă, cât și mai târziu, la școală, să fiu serios și smerit. Să îmi găsesc un loc de muncă. Ăsta este modelul ante-capitalist. Era mai bine să fie așa. Mai sigur. La finalul facultății, băncile (indiferent că acționar era statul sau privat) păreau locul unde să fii ca absolvent de ASE. Confirmai absolvirea unui ciclu de 4 sau 5 ani. Din fericire, m-am împotrivit, iar anul 2009 mi-a confirmat că un monolit este primul care se crapă când se apropie o criză financiară.

Avem nevoie de legi clare pentru a ști ce obligații fiscale avem, pentru a nu crea riscuri legislative pentru business. Statul, prin statut, este responsabil de calitatea reglementărilor. Atunci când reglementarea este neclară, ea trebuie interpretată în favoarea contribuabilului. De altfel, există și o decizie a CEDO în acest sens.

Academia este obișnuită să nu se implice în niciun fel în lupta politică, pentru că – de ce să nu o spunem? – asta este rațiunea de a exista a Academiei. Tema discutată – vă spun ca un cercetător în domeniul economic – se află la miezul științei economice.

Proiectul Pactul pentru Fiscalitate este o inițiativă lăudabilă și mă simt onorat că particip la ea. Sper să aibă un rol important în procesul general de perfecționare și modernizare a gândirii și politicii economice românești. Pactul pentru Fiscalitate enumeră și dorește să urmeze patru principii suverane pentru o societate prosperă: stimularea investițiilor directe; simplificarea, eficientizarea și predictibilitatea legislației fiscale; depolitizarea, profesionalizarea și informatizarea ANAF și toleranța zero la evaziune.

Ce ne propunem prin Pactul pentru Fiscalitate este ca inițiativa să contribuie la crearea unei fiscalități eficiente, responsabile, credibile, transparente și deschise în relația cu beneficiarii serviciilor sale – cetățenii și mediul de afaceri. Avem nevoie de un sistem fiscal predictibil și stabil, capabil să favorizeze și să susțină dezvoltarea socio-economică echilibrată la nivel național și local.

La începutul acestui an am avut o curiozitate: cum a evoluat fiscalitatea românească în ultimii 10 ani? Am făcut, așadar, un inventar al măsurilor de politică fiscală în această perioadă, perioadă care coincide și cu cea în care avem un Cod Fiscal și unul de Procedură Fiscală care reglementează principalele impozite și taxe din România, precum și modul în care este guvernată relația între contribuabil și ANAF.

Am participat la conferința de lansare în dezbatere publică a sus-menționatului „Pact pentru Fiscalitate”, Romanian Business Leaders fiind și ea – alături de alte entități – parte a acestei inițiative. Lăudabile, în măsura în care nu va rămâne o formă fără fond și în măsura în care se înțeleg bine termenii.

Încep prin a mulțumi pentru invitația de a mă adresa, prin intermediul revistei dvs., economiștilor din România sau cel puțin celor care sunt membri ai AGER și deci cititori firești ai acestei reviste. Mi se pare normal să mă autodivulg din capul locului prin a vă informa că sunt la rândul meu economist (și o spun cu mândrie), licențiat al Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE București.

Ziua Profesiilor Liberale din România – 5 noiembrie – a fost marcată printr-o conferință ajunsă anul acesta la a șaptea ediție, fără să însemne nici pe departe rutina simplei marcări a unei date atribuite la nivel organizațional, ci reunind sub forma unei dezbateri de substanță exponenți dintr-o diversitate de domenii economico-sociale, precum și din spațiul conex al partenerilor, beneficiarilor, autorităților. Organizată de UPLR – Uniunea Profesiilor Liberale din România, conferința a avut ca temă „Consolidarea profesiilor liberale – mijloc de dezvoltare a societății românești”.

editorial Capitalul are roți, el vine singur dacă nu-i așternem gropi în față. Capitalul are roți și fuge ușor de un Stat-barieră. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 16-17, 2016
Economistul 16-17, 14 octombrie 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanțare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I