Resursele strategice ale României
Unde-i lege, nu-i tocmeală

Este extrem de important ca orice analiză, și cu atât mai mult „judecată de valoare” privind activitatea din domeniul industriei de petrol și gaze, să ia în considerare, ca premisă obligatorie, legislația în materie. O sinteză a actelor normative care prezintă cel mai mare interes ne-a fost pusă la dispoziție de Autoritatea Națională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.).

1. Legislația petrolieră primară este reprezentată de Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare și Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 2075/2004.
       • Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde prevederi aplicabile domeniului „upstream”, referitoare la explorarea, dezvoltarea, exploatarea, abandonarea zăcămintelor și transportul țițeiului și gazelor naturale prin sistemul național de transport. Principiile care stau la baza acestui act normativ sunt:
       - domeniul de aplicabilitate cuprinde totalitatea resurselor de petrol existente în subsolul țării, care se prezintă sub formă gazoasă sau lichidă, și nu face nicio diferențiere după modul de generare al acestora, caracteristicile geologice și petrofizice ale rocilor colectoare, tipul de zăcământ sau tehnologia de exploatare;
       - valorificarea resurselor de țiței și gaze naturale se realizează prin concesiune, în baza unor acorduri petroliere, de tip taxe-redevență, încheiate cu Agenția Natională pentru Resurse Minerale, stabilită prin lege ca autoritate competentă, care intră în vigoare după aprobarea acestora prin Hotărâri de Guvern;
       - durata acordurilor petroliere este de 30 de ani, cu posibilitate de extindere cu încă 15 ani;
       - în afară de principiile generale de valorificare a resurselor petroliere, nivelul redevențelor, drepturile și obligațiile titularului, legislația petrolieră primară consacră două principii importante: tratamentul nediscriminatoriu aplicat titularilor și stabilitatea termenilor contractuali. Prin adoptarea Legii petrolului nr. 238/2004, legislația românească din domeniul petrolier a devenit compatibilă cu prevederile legislației europene, reprezentată doar de „Directiva privind autorizarea pentru hidrocarburi” (94/22/EC), care își propune să garanteze accesul nediscriminatoriu la activitățile de prospectare, explorare și exploatare a hidrocarburilor.
       • Normele Metodologice de aplicare a Legii petrolului nr. 238/2004, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 2075/2004:
       - clarifică regimul datelor și informațiilor necesare pentru îndeplinirea operațiunilor agreate conform acordului de concesiune, precum și termenii de confidențialitate;
       - stabilesc procedura de organizare a rundelor de ofertare pentru concesiunea perimetrelor petroliere de explorare și producție în condiții transparente, nediscriminatorii;
       - prevăd drepturile și obligațiile titularilor pe durata fazelor de explorare, dezvoltare și producție;
       - clasifică resursele și rezervele de petrol;
       - indică procedura de atribuire a perimetrelor.

2. Legislația secundară este rezultatul interacțiunii dintre legislația petrolieră primară, care tratează problematicile majore, cu aplicabilitate generală asupra domeniului petrolier, și particularitățile unei anumite activități. Reglementările au menirea de a crea un cadru optim pentru operațiunile petroliere de explorare și exploatare a hidrocarburilor și de a îmbunătăți gradul de încredere a opiniei publice, a factorilor de decizie și a comunicatorilor media, cu privire la siguranța tehnologiilor și procedurilor aplicate.

Autoritatea competentă autorizată prin Legea petrolului nr. 238/2004 în scopul emiterii de reglementări în industria de țiței și gaze upstream este Agenția Națională pentru Resurse Minerale. Principalele regulamente emise de A.N.R.M. în sectorul petrolier, sunt:
       • Ordinul 101/1997 – Evaluarea, clasificarea, confirmarea resurselor și rezervelor geologice și a cadrului studiilor;
       • Ordinul 102/1997 – Managementul fondului național de resurse și rezerve;
       • Ordinul 41/1998 – Regimul sondelor de explorare, cerințe de raportare și termene de transmitere a datelor, informațiilor și documentației obținute în operațiunile petroliere și măsurarea și înregistrarea producției de țiței;
       • Ordinul 43/1998 – Conținutul studiilor în scopul delimitării perimetrelor de producție petrolieră;
       • Ordinul 98/1998 – Metodologia de stabilire a prețului de referință pentru petrolul (țiței și gaze) extras în România;
       • Ordinul 150/2005 – Conținutul detaliat al Cărții Petroliere;
       • Ordinul 1/2006 – Modificarea regimului sondelor și aprobărilor necesare pentru producția experimentală;
       • Ordinul 122/2006 – Metodologia pentru certificarea competențelor tehnice;
       • Ordinul 194/2005 – Conținutul programului anual de producție;
       • Ordinul 8/2011 – Aprobările pentru conservarea și abandonarea sondelor, respectiv, închiderea operațiunilor petroliere după conservare sau abandonare.

*     *      *

Concluzii privind legislația petrolieră din România:
       • este aplicabilă tuturor tipurilor de hidrocarburi indiferent de generare, caracteristicile geologice și petrofizice ale zăcămintelor și tehnologiile aplicate;
       • a impus reguli de bază privind valorificarea resurselor de țiței și gaze naturale prin intermediul concesionării în urma rundelor de ofertare și încheierii de acorduri petroliere;
       • stabilește două principii importante: tratamentul non-discriminatoriu pentru titulari diferiți și stabilitatea termenilor contractuali;
       • este compatibilă cu legislația UE; transpunerea integrală a directivelor din acest domeniu a fost finalizată în anul 2007;
       • a oferit un cadru viabil, dovedit de zecile de acorduri de concesiune în vigoare, încheiate în baza prevederilor actuale.