Rare Whisky Apex 1000 Index sau cum să pui banii la învechit

Vinul, cu cât se învechește, cu atât e mai bun și mai scump. Lucru valabil, de altfel, și pentru whisky. Dincolo, însă, de înțelepciunea tradițională atemporală, anul trecut, cele două delicatese s-au mișcat în sensuri diferite, judecate ca instrumente investiționale. Asta pentru că piețele susținute de colecționari sunt suficient de lichide pentru a putea fi considerate niște burse în toată regula, având inclusiv indici sintetici.

Anul trecut, principalul indice al pieței de profil, Rare Whisky Apex 1000 Index, s-a apreciat cu 14%, în timp ce rivalul său de pe segmentul de vinuri, Liv-ex Fine Wine 100 Index, a scăzut în valoare cu 0,4%, se arată în raportul pe 2015 al firmei de consultanță specializate „Rare Whisky 101”. O sticlă de scotch din anii ’20 se vinde, în medie, cu 7.000 de lire sterline (peste 10.000 de dolari). În timp ce prețul aurului a scăzut cu 10% în 2015, iar multe benchmark-uri bursiere de top au terminat anul pe roșu.

De altfel, 2015 a fost un an de boom al volumelor. Valoarea totală a sticlelor de whisky de colecție vândute la licitație în Marea Britanie a crescut cu 25% anul trecut, de la 7,6 la 9,6 milioane de lire sterline. Numărul sticlelor de scotch single malt astfel vândute a fost de aproape 43.500, consemnând o creștere cu 28% față de 2014. Doar în decembrie 2015 s-au vândut 4.888 de sticle, în vreme ce, în 2009, s-au tranzacționat 4.072 în întregul an.

Toată lumea a auzit de Diageo, marele producător de băuturi alcoolice care produce Johnnie Walker - cel mai vândut whisky blended, Smirnoff– cea mai bine vândută vodcă, romul Captain Morgan, ginul Gordon’s, lichiorul Baileys și Berea Guinness. În portofoliul său sunt incluse mărcile de scotch: Auchroisk, Benrinnes, Blair Athol, Buchanan’s, Cardhu, Justerini & Brooks (J&B), Bell’s, Dailuaine, Black & White, White Horse, Caol Ila,Vat69, Oban, Talisker, Lagavulin,Glen Ord, Glenkinchie, Dalwhinnie, Dufftown,Cragganmore, Clynelish, Haig, Royal Lochnagar,Glen Elgin, Knockando, Mortlach, Glenury Royal, Glendullan, Glenlossie, Glen Spey, Inchgower, Linkwood, Mannochmore, Roseisle, Strathmill, Teaninich.

Diageo este o companie listată pe bursa londoneză, și e, de asemenea, unul dintre blue chips-urile ce stabilesc valoarea indicelui FTSE 100. Dar, acțiunile Diageo au crescut în anul precedent cu doar 3,6%. În timp ce Port Ellen Index, indicele ce include mărcile cele mai valoroase de whisky de colecție, a urcat cu 23,15%.

Interesul investițional față de whisky a crescut semnificativ, iar piața s-a lărgit printre altele grație prezenței tot mai active a colecționarilor din Asia de Est. În plus, tehnologia a ajutat la „democratizarea” nișei exclusiviste a colecționarilor. Tot în 2015, s-a lansat platforma online Whiskyinvestdirect.com, care permite celor interesați să vândă și să cumpere cantități de whisky la prețuri angro pe măsură ce băutura se maturează în butoaie.

„Recenta creștere a pieței de whisky-uri rare a depășit toate prognozele noastre. Lichiditatea și volumele vor spori și mai mult anul acesta, dat fiind că vor apărea noi case de licitație specializate”, spune Andy Simpson, analist al pieței și cofondator al Rare Whisky 101. Potrivit acestuia, chiar dacă sustenabilitatea acestor volume ar putea fi pusă la îndoială, este cert că adevăratele rarități nu vor avea cum să devină decât... din ce în ce mai rare.

„Dacă cererea va rămâne constantă sau va crește, așa cum ne așteptăm, reputația scotch-ului, atât ca obiect de colecție, cât și ca instrument investițional alternativ viabil, va căpăta tot mai multă robustețe”, este de părere Simpson.

Cea mai tânără și mai dinamică piață a whisky-ului, cea japoneză, a cunoscut un adevărat boom anul trecut, indicele Rare Whisky Karuizawa avansând cu aproape 75% în primele 9 luni din 2015. Sortimente care cu 12 luni în urmă se vindeau cu 350 de lire sterline sticla au fost revândute cu prețuri care au ajuns și la 3.000 de lire sterline bucata. În ultimul trimestru, însă, într-o mișcare de altfel firească, indicele s-a corectat cu circa 6%, semnalând supraîncălzirea pieței.

În august, o sticlă de whisky japonez Karuizawa din 1960 s-a vândut la licitație contra sumei record, pe acest segment, de aproape 82.000 de lire sterline.

Deși a mai pierdut ceva cotă de piață, cea mai tranzacționată distilerie a rămas în anul 2015 Macallan din regiunea Speyside a Scoției, care produce scotch single malt din 1824. Macallan a avut anul trecut o pondere de 9,59% din totalul sticlelor vândute la licitație și 23% din valoarea de vânzare a acestora, față de 31% în 2013. Pe locul doi s-a clasat Ardbeg din Inner Hebrides, în activitate din 1798, cu o cotă de 8,27% la nivelul sticlelor vândute, iar pe trei – Bowmore din Islay (1779), cu 4,24%.

Highland Park reușește să urce pe locul cinci, și își majorează cota la 4,16%, Arran câștigă nu mai puțin de trei poziții și se instalează pe locul 15 în clasament, Lagavulin urcă și el un loc și se plasează pe 10.

În schimb, Glenfiddich pierde un loc și ajunge pe 6, iar Balvenie și Rosebank câte două, găsindu-se în prezent pe pozițiile 12 și 19.

Pe măsură ce edițiile noi de whisky învechit devin tot mai rare, importanța vârstei și a brandului crește. Astfel, chiar și whisky-ul vechi de calitate mai slabă este din ce în ce mai valoros. Topul celor 10 distilerii cele mai solicitate de investitorii include acum 7 care nu mai sunt operaționale.

Enumerăm printre distileriile închise: Auchinblae, Ballechin, Carperdonich, Finnieston, Glen Craig, Glenesk, Killyloch, Ben Wyvis, Port Ellen, Ladyburn, Littlemill, Glenflagler, Millburn, Kinclaith, Brora, North Port, Convalmore, Glenugie, Glenury, Hazelburn, Imperial, Inverleven, St. Magdalene, Parkmore, Dallas Dhu, Glenlochy, Lochside, Lochindaal, Hillside, Coleburn, Banff, Glen Mhor, Glen Albyn, Pittyvaich, Rosebank, Towiemore, Glen Cawder, Delnabo, Auchorachan, Port Charlotte. 

Nici nu de mirare că bursa whisky-ului de colecție se află în plin avânt. Industria scotch-ului, în întregul ei, contribuie cu peste 5 miliarde de lire sterline anual la PIB-ul Marii Britanii, asigură locuri de muncă directe pentru circa 11.000 de salariați și susține alte 30.000 indirect, dacă luăm în calcul întregul lanț logistic al industriei, potrivit unui studiu întocmit de firma de cercetare 4-Consulting.

Aceste cifre arată că whisky-ul este a treia cea mai mare industrie din Scoția, depășită doar de energie și de serviciile financiare. Exporturile se ridică la peste 4 miliarde de lire sterline anual, din care 820 milioane lire sterline reprezintă doar cele către Statele Unite. Calcule prezentate în studiu arată că whisky-ul aduce mai multă valoarea adăugată economiei UK decât industriile siderurgică, textilă, navală și IT.

Nu strică însă puțină istorie. Whiskyul scoțian, numit simplu scotch, este o băutură care până în secolul XVIII a fost obținută doar din malt de orz. Ulterior, peste orz a mai fost adăugat și grâu sau secară. Totuși, single malt whisky – regele scotch-urilor – este produs într-o singură distilerie, dintr-un singur tip de malt, de regulă din orz. Spre deosebire de „blended scotch whisky” – precum Johnnie Walker, Chivas sau Ballantine’s – care sunt amestecuri de la mai multe distilerii și care nu conțin doar malt de orz.

Alături de orz, la single malt mai este importantă și turba. Orzul încolțit e ținut pe o podea ușor perforată pentru a lua mirosul cărbunelui inferior care arde dedesubt. În funcție de tradiție, se fac whisky-uri puternic afumate ca în Islay (Lagavulin, Laphroaig) sau cu o tentă discretă de turbă ca în Speyside (Balvenie, Glenfiddich). Ceea ce trebuie știut însă este că în whisky nu există miros de ploșniță, ci doar iz de turba.

Discutând de Speyside și Islay am ajuns să vorbim despre zonele în care se fabrică whisky-ul. Scoția este împărțită tradițional în patru regiuni: Highlands, Lowland, Islay și Campbeltown. Valea râului Spey era considerată odinioară parte a Highlands, dar acum, practic, e o regiune de sine stătătoare și aici sunt concentrate cele mai multe distilerii: Aberlour, Allt a’ Bhaine, Auchoroisk, Aultmore, Balmenach, Balvenie, Benriach, Benrinnes, Benromach, Braeval, Cardhu, Craigellachie, Cragganmore, Dailuiane, Kininvie, Knockando, Knockdhu, Linkwood, Longmorn, Mannochmore, Macallan, Speyburn, Mortlach, Miltonduff, Speyside, Strathmill, Strathisla, Tamnavulin, Tamdhu, Tomintoul, Roseisle, Tormore, Glendronach, Glendullan, Glen Deveron, Glen Keith, Glen Elgin, Glenallachie, Glenlossie, Glenburgie, Glen Spey, Glentauchers, Inchgower, Glen Grant, Glenfarclas, Glenfiddich, Glenglassaugh, Glenlivet, Glen Moray, Glenrothes, Glen Parker.

„Dhu” din denumirea celebrului single malt Cardhu sau Knockdhu înseamnă în limba vechilor celți „negru”, indicând un whisky „afumat” cu turbă, în timp ce „glen” de la Glenfiddich, Glenlivet sau Glenrothes se traduce prin „vale”.

Dar alături de cele din Speyside, și în Highlands-ul propriu-zis există un număr impresionant de distilerii: Aberfeldy, Ardmore, anCnoc, Brackla, Arbikie, Balblair, Ardnamurchan, Ben Nevis, Blair Athol, Clynelish, Dalmore, Dalwhinnie, Deanston, Dufftown, Edradour, Fettercairn, Glencadam, Glen Garioch, Glengoyne, Glenmorangie, Glen Ord, Glenturret, Glen Ranoch, Loch Lomond, Royal Lochnagar, Oban, Tomatin, Teaninich, Tullibardine, Strathearn, Old Pulteney.

Explicația pentru un număr mai mare de distilerii decât în oricare altă parte a Scoției este că în aceste regiuni deluroase „serpentinele” puteau fi ascunse mai bine. Taxele împovărătoare impuse în secolul XVII au făcut ca whisky-ul să fie vreme de 200 de ani mai mult o marfă de contrabandă, mai exact până la 1817. Cu alte cuvinte, prohibiția din Lumea Nouă a fost inspirată de cea veche.

DISTILERY RANKINGS INVESTORS INDEX

O a doua regiune importantă ca număr de distilerii după Speyside și Highlands este Islay. Aceasta este o insulă situată în sudul arhipelagului Hebridelor și găzduiește nu mai puțin de nouă distilerii, toate faimoase: Ardbeg, Bowmore, Bruichladdich, Bunnahabhain, Caol Ila, Gartbreck, Kilchoman, Lagavulin, Laphroaig.

În fine, în Lowland numărul distileriilor este redus (Ailsa Bay, Annandale, Auchentoshan, Bladnoch, Glenkinchie, Daftmill, Kingsbarns), la fel ca în Campbeltown (Glen Scotia, Glengyle, Springbank), deși în această din urmă regiune existau la un moment dat peste 30.

„Noroc” de Insule că mai găzduiesc câteva. Aceasta este o sub-regiune care include toate insulele producătoare de whisky (cu excepția Islay) – Arran, Jura, Mull, Orkney, Skye, Outer Hebrides – cu distileriile aferente: Arran, Isle of Jura, Tobermory, Highland Park, Barra, Blackwood, Scapa, Talisker, Abhain Dearg.

Alcoolul distilat a fost cunoscut în Evul Mediu precum aqua vitae, adică apă vie. Dar această denumire a fost luată de călugării irlandezi și tradusă în limba lor celtă ca „uisce beatha”. După care soldații englezi care au ocupat Irlanda în secolul XII au ajuns treptat de la uisce la whisky. Ceea ce este însă foarte important de știut e că termenul de whisky denumește doar băutura scoțiană. Irlandezii sau americanii beau whiskey sau bourbon.

Totuși, să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, whisky-ul e o invenție irlandeză, nu scoțiană, distileria Old Bushmills, situată în nordul insulei celte, fiind cel mai vechi fabricant licențiat din lume: anul 1608. 

Mai mult, tripla distilare este cea care deosebește whiskey-ul irlandez de whisky-ul scoțian – care e distilat de două ori – și de cel american – distilat o singură dată.

În ceea ce privește bourbon-ul American, acesta are particularitatea că este făcut dintr-un malt de porumb. Celebrul Jack Daniel’s nu este însă definit ca un bourbon, ci ca Tennessee whiskey.