Bine ați venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunității economico-financiare din România

Revista Economistul te ține la curent cu ultimele știri, informații, articole și analize din domeniile economic, financiar, academic național și internațional.

cultură
și civilizație economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe rețelele de socializare!

Economistul.ro folosește cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experiența navigării pe site mai eficientă și mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmați că sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL
arhivă
print
a+
a-

Raptul în numele respectului proprietății

Damian Hurezeanu, prof. univ. dr., specialist în istorie agrară.
Economistul nr. 49-50, 14 decembrie 2015


Raptul în numele respectului proprietății

Se discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele produse proprietății private, în perioada 1945-1989 (vezi Legea nr. 18/1991, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 246/2005, Legea nr. 165/2013 și alte reglementări în vigoare), au permis bulversarea procesului retrocedărilor, tranzacții oneroase, implicit, repunerea pe tapet și reconsiderarea unor legiuiri din perioada interbelică (1918-1941) sau redeschiderea unor dispute funciare tranșate încă prin legile agrare ale domnitorului Al. Ioan Cuza (1864).

Câștigă teren convingerea că, fără concursul de bună credință sau vinovat al unor instanțe judiciare nu de puține ori timorate și docile, fără implicarea unor funcționari incompetenți sau corupți din cadrul autorităților locale, fără complicitatea unei bune părți a așa-zisei „clase politice” românești, nu ar fi putut fi retrocedate, de-a valma, fără discernământul necesar, alături de terenurile naționalizate sau confiscate de regimul comunist, terenuri asupra cărora pretendenții apăruți, eventual aventuriști sau escroci patentați, nu au avut nici cel mai mic drept. În capcana tranzacțiilor frauduloase s-au lăsat atrași politicieni și demnitari ai statului, cu girul cărora s-au parafat aiuritoare aprobări și afaceri imobiliare. Au putut fi, astfel, subtilizate terenuri agricole, păduri, precum și clădiri aparținând unor comunități locale sau făcând parte din domeniile statului, fără ca raptul evident să provoace o reacție pe măsură din partea organelor abilitate cu dreptul de control și, în consecință, măsuri pentru apărarea intereselor celor prejudiciați pe nedrept.

După 1989, proprietatea de stat, averea țării concentrată în mâinile celor care aveau controlul asupra bunurilor ei, a devenit o miză importantă a luptei politice, a confruntărilor dintre partide. Altfel spus, cei care, în decursul timpului, au deținut puterea politică, aflându-se la guvernare, au avut posibilitatea de a fura cât mai mult, pe față sau pe ascuns, din ghinionista „zestre socialistă”. Au concurat la furturile și sustragerile frauduloase din averea statului două circumstanțe: pe de-o parte, proprietatea de stat devenise averea nimănui și, pe de altă parte, societatea românească intrase în zodia libertății fără margini, incluzând, după unii, nu doar drepturile omului și ale cetățeanului, ci și libertatea necontrolată a individului de a se manifesta nu numai pe plan politic și economic, ci pe orice alt plan posibil. Într-un asemenea climat, a fost încurajată, implicit, impostura, posibilitatea însușirii ilegale a unor bunuri aparținând statului sau cetățenilor săi. Nu intrăm în detalii privind acest aspect, dar menționăm că, în numele repunerii în drepturi a proprietarilor de teren păgubiți de regimul comunist, fenomenul hoției din patrimoniul național și-a găsit o expresie elocventă în numeroasele retrocedări de bunuri aparținând patrimoniului public.

Imediat după 1989, guvernanții au inițiat o legislație prudentă privind retrocedările de teren, preconizând, la început, restituirea către foștii proprietari a unor suprafețe de teren agricol și forestier de până la 10 ha, lărgindu-se marja inițială, pe măsură ce creștea presiunea asupra legiuitorului. Între altele, s-a pledat pentru fixarea unei limite de 50 ha, după modelul reformei agrare din 1945-1947, sau de 100 ha, după exemplul legilor agrare din 1918-1921, pentru ca, în cele din urmă, sub masca principiului „restitutio in integrum” pe vechile amplasamente, adică a restituirii nelimitate a totalității fostelor proprietăți înstrăinate de comuniști (vezi Legea nr. 18/1991), să se ajungă la un adevărat rapt al proprietăților imobiliare aparținând unor persoane fizice sau statului.

Profitând de prevederile labile și permisive ale legislației implementate în materie, urmași ai unor moșieri, rude apropiate sau mai îndepărtate ale unor magnați funciari, grofi din Transilvania sau chiar descendenți din familiile unor deținători de terenuri în devălmășie și vlădici ai bisericii din Bucovina au extins ideea sacralității proprietății private, mergând cu pretențiile de restituire până în adâncul veacurilor. Astfel, un morganatic urmaș al unei căpetenii militare din vremea lui Mihai Viteazul pretinde restituirea unei suprafețe de 300.000 ha de pădure ținând de terenurile forestiere ale devălmașilor din Vrancea. Episcopia bucovineană a Bisericii Ortodoxe a revendicat, și ea, o suprafață de 250.000 ha de teren deținut la anexarea Bucovinei de către Austria, în 1775. O familie care a avut grijă de doi moșieri scăpătați, rude ale grofului Horowitz din Transilvania, a revendicat un sat întreg amplasat pe proprietatea expropriată aparținând acestuia. În virtutea unui discutabil drept de moștenire, descendentul unui fost moșier din Moldova, Miculescu, revendică și el mii de ha de teren.

În fața unor asemenea situații, este legitimă întrebarea dacă reconstituirea drepturilor de proprietate, preconizată de actualii guvernanți, are în vedere reparații pentru exproprierile comuniste de după 1945-1947, eventual de după 1950, sau și reconsiderări ale proprietăților existente înainte de reforma agrară din 1918-1921. După cum se știe, reforma agrară din 1918-1921 a restrâns dreptul de proprietate a moșierilor la 100 ha (cu unele excepții privind proprietăți formate din mai multe trupuri de pământ). Ea a vizat și pe magnații funciari (grofii) maghiari din Transilvania. Spre a-și păstra neatinse proprietățile, mulți dintre aceștia s-au refugiat în Ungaria, unde nu a avut loc o reformă agrară de proporții similare. Ei au format gruparea așa-zișilor „optanți”, revendicându-și proprietățile pe care le deținuseră în Transilvania, pe motiv că, fiind cetățeni ai altei țări (Ungaria), lor nu li se pot impune condițiile reformei agrare din România. Litigiul a ajuns până la departamentul juridic al Ligii Națiunilor, la Haga. La procesul care a urmat, interesele României au fost apărate de eminentul jurist Nicolae Titulescu, iar cele ale optanților maghiari, de nu mai puțin celebrul jurist contele Appony.

La încheierea dezbaterilor, Curtea de la Haga a dat câștig de cauză României, în sensul că ea avea dreptul să aplice prevederile legii agrare și în cazul optanților. Acum, se pare că toate acestea s-au uitat, și moștenitorii mai mult sau mai puțin legitimi ai grofilor afectați de reforma agrară din 1918-1921 cer, din nou, despăgubiri guvernului român. Iar sătenii români împroprietăriți în urma acestei reforme, precum și cei împroprietăriți prin reforma agrară din 1945-1947 sunt lăsați de izbeliște, având de înfruntat pretențiile foștilor grofi, precum și pe cele ale unor afaceriști fără scrupule, care profită copios de labilitatea legislației, de incompetența, nepăsarea sau, eventual, de dorința unor slujbași ai statului de a obține bani nemunciți, închizând ochii la tranzacții oneroase și alte ilegalități. Nonșalanța autorităților în fața unor asemenea nereguli s-a soldat cu nesocotirea drepturilor de proprietate câștigate de numeroși țărani împroprietăriți încă înainte de instaurarea regimului comunist. Or, reglementările de după 1989 privind retrocedarea proprietăților naționalizate sau confiscate fără temei de acesta nu au nimic de-a face cu situațiile tranșate definitiv prin reforma din 1918-1921.

Bineînțeles că raptul funciar nu s-a limitat doar la spolierea proprietăților private ale unor persoane fizice. El afectează sensibil și terenuri aparținătoare domeniului public, statului sau unor colectivități cu drepturi în devălmășie (păduri și izlazuri comunale, de pildă), care sunt atacate cu tot felul de pretenții nelegitime. Ca să nu mai vorbim de distorsionarea legii privind compensarea bănească a unor drepturi de proprietate care nu au putut fi reconstituite integral. Opinia publică a aflat cu stupoare că Fondul Proprietatea, de peste 4 miliarde euro, creat în acest scop, a fost devalizat de sute de milioane de euro prin supraevaluări incredibile efectuate de unii experți ai Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Este revoltător faptul că, din cauza miopiei sau nepăsării guvernanților, precum și abuzurilor comise de unii reprezentanți ai administrației locale, nici acum, după 25 de ani de la înlăturarea regimului comunist dictatorial, mii de persoane cărora acesta le-a înstrăinat proprietățile nu au reușit să și le recapete, în timp ce o serie de afaceriști, cumpărători de drepturi litigioase sau, pur și simplu, escroci au reușit să-și însușească averi la care nu au dreptul și să dispară în ceață fără a fi descoperiți și pedepsiți. Hățișul stufos, incongruent și contradictoriu pe alocuri, al legislației privind restituirea proprietăților înstrăinate de comuniști a făcut posibil un lung șir de nereguli și malversațiuni la a căror producere un rol important a jucat nu numai nepriceperea, ci și corupția, mita. Este imperios necesar ca, în numele respectului pentru destinele țării, acestui mod reprobabil de rezolvare a problemelor să i se pună capăt, înainte de a ni se prezenta o prea costisitoare notă de plată.

Cuvinte cheie: analitic | rapt | retrocedare | legislație
comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

Ați auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.

În proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!

Procedând la retrocedarea „in integrum” a proprietăților agricole colectivizate în timpul regimului de tristă aducere aminte, reformatorii postdecembriști au omis faptul că nu mai trăim acele vremuri când 80 la sută din populația țării locuia la sate și când milioane de țărani în putere, dornici să muncească, nu aveau îndeajuns pământ. Reformiștii nostalgici ai trecutului îndepărtat au acționat ignorând efectele trecerii anilor, care au dus la îmbătrânirea și feminizarea forței de muncă a satelor, ca urmare a procesului accelerat de industrializare și urbanizare din anii socialismului nevictorios.

Câștigul salarial mediu net consemnat de INS pentru luna octombrie 2015 a fost de 1.871 lei, în creștere cu 2,1% față de luna precedentă. Puterea de cumpărare rezultată după ajustarea creșterii nominale cu inflația lunară a traversat din nou pragul de 140% în raport cu referința fixată pentru luna octombrie 1990 (ultima de dinaintea liberalizării prețurilor) și a urcat la 141,7%. Exprimat în moneda unică europeană, câștigul salarial mediu net a atins un nou record istoric, cu 421 de euro în termeni nominali și 844 de euro ca putere de cumpărare comparabilă la nivel european (ținând cont de prețurile de la noi, aflate la jumătate față de media UE).

„La estimarea cheltuielilor s-au avut în vedere măsurile care au fost adoptate de Parlament și de Guvern în anul 2015 pentru anul 2016 și au ca efect majorarea cheltuielilor cu 13 miliarde de lei”, a declarat noul ministru al finanțelor, Anca Paliu Dragu. Tot ea a anunțat că vom avea în anul 2016 un deficit al bugetului general consolidat de 2,95% din PIB.

Credeți în predestinare, în karma? Dar de spusele scriitorului englez D.H. Lawrence ce părere aveți: „Dumnezeu nu face lucruri. El este lucruri”? Să lăsăm însă deocamdată aceste chestiuni și să venim cu „suportul” științific. Niște fizicieni care au pornit de la premisa că atomii de heliu se apropie cel mai mult de comportamentul fotonilor i-au emis prin niște fante și i-au proiectat pe niște ecrane generate electromagnetic.

Curba Beveridge este un instrument analitic larg utilizat în analiza macroeconomică contemporană pentru a evalua piața muncii. Ea a apărut odată cu „revoluția keynesistă”, fiind astfel numită în onoarea lui Sir William Beveridge (creatorul sistemului britanic de asigurări sociale și de muncă de la baza statului asistențial de după război), și ea descrie grafic, în spațiu cartezian, relația statistică inversă dintre rata șomajului, reprezentată pe abscisă, și rata locurilor de muncă vacante, reprezentată pe ordonată.

Atunci când sunt întrebați de ce cele mai multe bănci românești nu-s cotate la Bursă, bancherii răspund că sunt membre ale unui grup internațional și că e listată banca-mamă. Totuși, în situația în care băncile rămân din ce în ce mai mult la mâna pieței autohtone în ceea ce privește procurarea de resurse, nu e logic să se ia în calcul potențiale listări pe piața românească?

Minimul istoric al inflației anuale a fost atins în luna august 2015, când valoarea consemnată de INS a fost de -1,87%. Pe lângă reducerea TVA la produsele alimentare, un rol important în această evoluție l-a jucat blocarea temporară a creșterilor de prețuri administrate de stat (ale căror niveluri sunt supuse reglementărilor și avizării din partea autorităților, nefiind stabilite pe piața liberă).

Anul care se încheie se prefigurează a fi cel mai bun din economia României în perioada de după 1989. Această afirmație este susținută de o serie de aspecte, printre care se menționează: 1. Intrarea economiei interne într-un nou ciclu economic, aspect reflectat de relansarea investițiilor productive (creștere cu peste 9% an/an în primul semestru al anului, conform datelor comunicate până în prezent de Institutul Național de Statistică).

editorial Capitalul are roți, el vine singur dacă nu-i așternem gropi în față. Capitalul are roți și fuge ușor de un Stat-barieră. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 16-17, 2016
Economistul 16-17, 14 octombrie 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanțare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I