Bine ați venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunității economico-financiare din România

Revista Economistul te ține la curent cu ultimele știri, informații, articole și analize din domeniile economic, financiar, academic național și internațional.

cultură
și civilizație economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe rețelele de socializare!

Economistul.ro folosește cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experiența navigării pe site mai eficientă și mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmați că sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL

Macro climat financiar
Noile Megatrenduri cer noi Macropolitici

Daniel Apostol, jurnalist, doctorand în istorie, Universitatea Ovidius din Constanța
Economistul nr. 37-38, 6 octombrie 2014


Macro climat financiar Noile Megatrenduri cer noi Macropolitici

Partea I: Investițiile pot fi „bagheta magică” a economiei

Lumea întreagă vorbește de noile „megatrenduri”, de tendințele globale de transformare economică. Reechilibrarea economiei și a puterii economice la nivel global se produce multipolar, distincția până mai astăzi extrem de evidentă între state „dezvoltate” și state „emergente” devenind din ce în ce mai puțin importantă. Se apreciază că până în 2025-2030, venitul per capita al unora dintre piețele emergente se va apropia la paritate cu cel din actualele economii avansate. Circa două-treimi din întreaga clasă mijlocie a lumii se vor regăsi în zona Asia-Pacific, față de o treime înregistrată în 2009. BRICS nu vor rămâne singurele economii „înaripate”; se apropie rapid din urmă Turcia, Mexic, Coreea de Sud și Indonezia. O a doua megatendință se regăsește în noul model pe piața muncii: se accelerează competiția pentru „vânarea” angajatului „cel mai potrivit”: decalajul mare dintre competențele disponibile și nevoile companiilor continuă să se adâncească, diversitatea forței de muncă și rezolvarea crizei șomajului în rândul tinerilor fiind probleme critice pentru creșterea economică pe termen lung. Apoi, economia globală traversează era transformărilor digitale, cea în care „big data” modifică modelele de business (cantitatea de informații create și prelucrate zilnic se dublează la fiecare 3 ani, ceea ce forțează firmele să-și optimizeze performanțele și să răspundă prompt la noile probleme de securitate cibernetică). O altă megatendință este la nivelul resurselor: bunurile și resursele naturale duc în spate direct circa 10% din PIB-ul global, creșterea competiției pentru resursele finite duce la un nou ciclu de tehnologii „curate”, la continua inovare în domeniul eficienței energetice și la utilizarea de surse neconvenționale de petrol și gaze. Noi riscuri, dar și noi oportunități sunt create de presiunea pe prețurile alimentelor și pe limitarea resurselor de apă potabilă. În acest context, apare o a cincea megatendință: reinventarea guvernării. Guvernele tind să colaboreze din ce în ce mai mult cu sectorul privat (generator de creștere, dar și de venituri publice) în încercarea statelor de a echilibra măsurile de austeritate cu sporirea nevoilor cetățenilor lor. Multe state vor aplica reforme fiscale pentru a-și spori veniturile publice și pentru a crește competitivitatea în fața investitorilor privați. În sfârșit, o a șasea tendință globală este reconstrucția sistemului financiar: vom vedea din ce în ce mai multe bănci luptându-se cu reformele sistemului de reglementare, protecția consumatorului de servicii financiare va spori în intensitate, iar în Europa și în statele emergente modificările din creditarea bancară (mai ales reticența băncilor de a finanța proiecte, iar despre asta vom detalia în numărul viitor) vor împinge companiile mai mult spre piața de capital pentru a găsi resursele de finanțare necesare creșterii afacerilor1.

De unde nevoia de a conștientiza „megatendințele”? În ultimii 35 de ani am avut mai multe crize economice decât în cei 350 de ani de dinainte. Epoca dereglementărilor masive, a „securizării” riscurilor, a circuitului liber al capitalurilor speculative înspre și dinspre piețele emergente fără vreun control al fluxurilor de capital, precum și accesul rapid la „easy money”, la lichidități gri și la fraude financiare, toate acestea au culminat în „megacriza” de dată recentă. Cu toate acestea, o nouă „Mare Depresie” a fost evitată, în ciuda faptului că criza este evaluată ca fiind de circa 4 ori mai mare decât istorica „Mare Depresie”, ca procent din PIB-ul global. Și vestea bună este că o nouă mare depresie a fost evitată tocmai pentru că politicile de răspuns la criză au fost în general bune și prompte2.

Așadar, pe scurt, megatrendurile se referă la: globalizarea continuă și economii „smart”, trecerea de la economie bazată pe resurse la economie bazată pe cunoaștere, modificări în prioritizarea obiectivelor, avansul tehnologic prin revoluție informațională, modificări ale lanțului valoric și recalibrarea aporturilor diferitelor sectoare economice în economia globală. La aceste megatendințe observăm o reacție instituțională la criză, schimbări în cadrul instituțional, în legislație, modificări ale impactului asupra consumului public și privat, gradului de îndatorare și o disciplină financiară mai strictă. Altfel spus, la noi megatendințe se construiesc noi macropolitici.

La nivel european, suntem martorii unui efort al statelor comunitare de a „fugi” de stagnare și de distanțare de criza economică. Fără dubii, 2014 este un an critic pentru sud-estul european, rezultatele de final de an dând indicii asupra vitezei – sau, dimpotrivă, lentoarei – cu care statele din această regiune vor reuși să revină pe creștere economică susținută. Din această perspectivă, România are încă de înfruntat incertitudini serioase cu privire la creșterea economică, ritmul lent de redresare neoferind multe speranțe cu privire la capacitatea de relansare rapidă. La nivel mondial, previziunile creșterii economice globale în 2014 au fost revizuite negativ, redresarea economiei mondiale este neuniformă și cu viteze diferite. Volatilitatea financiară are tendințe de creștere, iar creșterea ratelor dobânzii ale băncilor centrale în perioada următoare va avea implicații asupra economiei globale. În acest context, perspectiva macroeconomică românească rămâne în general pozitivă, dar „sub povara cifrelor mici”, evidentă fiind necesitatea continuării reformelor structurale. România este totuși echilibrată (încă) macroeconomic, cu toate cele 5 criterii de convergență de la Maastricht îndeplinite la zi. Scriam în numărul trecut al „Economistul” că trăim un an de cotitură tocmai pentru că urmează unei perioade de austeritate bugetară și unei înghețări a finanțării economiei, fie ea de stat sau bugetară. De aceea, este foarte important cum arată planul de acțiune pentru anii următori și mai ales felul în care România va utiliza resursele de finanțare, mai ales pentru generarea de investiții și locuri de muncă (ce produc ca efecte directe consum, venituri bugetare consistente și creștere economică) și mai puțin pentru acoperirea deficitelor bugetare și de balanță comercială. De altfel, investițiile și finanțarea lor sunt subiecte fierbinți în întreaga Europă.

Pe fondul redresării economice fragile din cea mai gravă criză financiară din ultima generație, miniștrii de Finanțe au însărcinat recent Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții (BEI) să redacteze o listă de proiecte care să creeze creștere și să decidă cum să fie finanțate, relatează Reuters, citată de Mediafax. „Am dat mandat Comisiei și BEI să prezinte un raport inițial referitor la măsurile practice care pot fi luate, proiecte profitabile de investiții care sunt justificate”, a declarat ministrul italian al Economiei, Pier Carlo Padoan. Principala preocupare a miniștrilor de finanțe este găsirea de proiecte și de mijloace de investiții la următoarea lor reuniune, din luna octombrie.

Cât privește finanțarea proiectelor, sunt puse acum pe masa de lucru patru idei: un plan italian pentru noi instrumente de finanțare pentru companii, o propunere franco-germană de stimulare a investițiilor private, o propunere poloneză pentru înființarea unui fond UE în valoare de 700 de miliarde de euro și o propunere a noului președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru un program de investiții în valoare de 300 de miliarde de euro destinat relansării economiei europene. Cum spunea ministrul francez de finanțe, Michel Sapin, nu are nimeni o „baghetă magică” prin care să finanțeze sectorul privat, dar „avem nevoie de creștere, trebuie să stimulăm cererea fără să ne îndatorăm. Este nevoie de mixul corespunzător de bani publici și privați”. Economia UE, care generează circa un sfert din PIB-ul mondial, a înregistrat anul trecut o creștere de numai 0,1%, iar rata șomajului este aproape dublă față de cea din Statele Unite, cu aproximativ 25 de milioane de persoane fără un loc de muncă. Vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE) Vitor Constancio a declarat că economia Zonei Euro va reveni la creștere în trimestrul al treilea, dar avansul pe ansamblul anului va fi sub 1%. Spre deosebire de Statele Unite, companiile europene depind de bănci pentru 80% din finanțările atrase, dar băncile sunt reticente să dea împrumuturi, în urma crizei. În Italia, a patra mare economie a Europei, creditele acordate companiilor au scăzut cu peste 70 de miliarde de euro de la jumătatea lui 2011, iar contracția continuă, potrivit datelor băncii centrale din această țară3. Problema este aceeași la nivelul Europei, cu impact asupra redresării, în condițiile în care companiile mici asigură două din trei locuri de muncă în UE. O altă problemă este costul diferit de creditare în statele Zonei Euro, regiune unde obiectivul este crearea unor premise unitare de finanțare. În aceste condiții, investițiile sunt cuvântul de ordine între miniștrii europeni, în pofida politicii germane de reducere a cheltuielilor bugetare. Germania este presată de Franța și Italia să relaxeze politica fiscală și să se folosească de încasările publice pentru investiții. Ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, susține cu tărie investițiile, dar a respins apelurile ca guvernul de la Berlin să cheltuiască mai mult pentru a susține economia Zonei Euro, care a stagnat în trimestrul al doilea.

Bun, deci avem un an 2014 de cotitură. Revin asupra acestei idei: peste 70% din creditele bancare – o proporție covârșitoare – sunt destinate mediului privat, sectorului IMM, dar realitatea arată că doar circa 15% dintre întreprinderile mici și mijlocii se finanțează prin intermediere bancară. Ceea ce înseamnă că firmele românești își finanțează intern afacerile și creșterea economică recurgând la resurse proprii (acolo unde e cazul, dar cel mai probabil e că deocamdată resursele interne abia ajung pentru finanțarea supraviețuirii în piață, a stagnării, și nu a creșterii) și nicidecum la sistemul bancar. Pe baza celor arătate, o concluzie firească este că autoritățile publice din România trebuie să genereze și să și pună în aplicare numeroase măsuri de relansare economică, mai ales de a se alinia la megatendința globală de încurajare a investițiilor și de colaborare eficientă cu sectorul privat pentru a provoca creștere economică susținută. Și asta nu suportă amânare și nici compromisuri de natură electorală. Este drept că și sectorul privat din România trebuie să își asume transformări structurale impuse de megatrendurile globale, dar și de alegerea României de a deveni membru al Uniunii Bancare și Uniunii Economice și Monetare. Sau, așa cum spunea astă-vară bancherul Nicolae Dănilă, „România și-a stabilit ținta. Acum trebuie doar să își «suflece» mânecile și să se apuce de treabă fără să piardă din vedere nicio clipă scopul final”. Iar în treaba asta, e cert că investițiile vor fi „bagheta magică” a creșterii economice.

Notă: În numărul viitor, partea a doua, „Cum o duce creditarea?”.

1Tendințe prezentate într-un raport al Comitetului de Audit al Ernst&Young, subliniind problemele cu care se confruntă principalele companii europene: „Megatrends 2014: the future of business”, http://www.ey.com/GL/en/Issues/Governance-and-reporting/Audit-Committee/EY-ACB-Megatrends-2014-the-future-of-business, accesat la 24 septembrie 2014, ora 13:00.
2Nenad Pacek, „Emerging Markets: Lessons for Business Success”, „Five Mega-trends facing international businesses through to 2020”, http://www.insightbureau.com/insight_articles/FTDO.No44.Pacek.Nov09.pdf, accesat la 24 septembrie 2014, ora 13:30.
3Mediafax, fluxul economic.

Cuvinte cheie: dosar | documentar | macro | financiar | macropolitică
Articolul face parte din dosarul Macro Climat Financiar
comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

Legislația fiscală românească nu trebuie schimbată din temelii, căci avem un Cod fiscal rezonabil ca funcționalitate și norme de aplicare detaliate. Însă e nevoie de o rescriere a Codului fiscal pentru că realitatea economică a depășit legislația în unele privințe, iar lipsa de prevederi specifice face de multe ori greoaie aplicarea unor prevederi prea generale.

Am învățat, atât acasă, cât și mai târziu, la școală, să fiu serios și smerit. Să îmi găsesc un loc de muncă. Ăsta este modelul ante-capitalist. Era mai bine să fie așa. Mai sigur. La finalul facultății, băncile (indiferent că acționar era statul sau privat) păreau locul unde să fii ca absolvent de ASE. Confirmai absolvirea unui ciclu de 4 sau 5 ani. Din fericire, m-am împotrivit, iar anul 2009 mi-a confirmat că un monolit este primul care se crapă când se apropie o criză financiară.

Avem nevoie de legi clare pentru a ști ce obligații fiscale avem, pentru a nu crea riscuri legislative pentru business. Statul, prin statut, este responsabil de calitatea reglementărilor. Atunci când reglementarea este neclară, ea trebuie interpretată în favoarea contribuabilului. De altfel, există și o decizie a CEDO în acest sens.

Academia este obișnuită să nu se implice în niciun fel în lupta politică, pentru că – de ce să nu o spunem? – asta este rațiunea de a exista a Academiei. Tema discutată – vă spun ca un cercetător în domeniul economic – se află la miezul științei economice.

Proiectul Pactul pentru Fiscalitate este o inițiativă lăudabilă și mă simt onorat că particip la ea. Sper să aibă un rol important în procesul general de perfecționare și modernizare a gândirii și politicii economice românești. Pactul pentru Fiscalitate enumeră și dorește să urmeze patru principii suverane pentru o societate prosperă: stimularea investițiilor directe; simplificarea, eficientizarea și predictibilitatea legislației fiscale; depolitizarea, profesionalizarea și informatizarea ANAF și toleranța zero la evaziune.

Ce ne propunem prin Pactul pentru Fiscalitate este ca inițiativa să contribuie la crearea unei fiscalități eficiente, responsabile, credibile, transparente și deschise în relația cu beneficiarii serviciilor sale – cetățenii și mediul de afaceri. Avem nevoie de un sistem fiscal predictibil și stabil, capabil să favorizeze și să susțină dezvoltarea socio-economică echilibrată la nivel național și local.

La începutul acestui an am avut o curiozitate: cum a evoluat fiscalitatea românească în ultimii 10 ani? Am făcut, așadar, un inventar al măsurilor de politică fiscală în această perioadă, perioadă care coincide și cu cea în care avem un Cod Fiscal și unul de Procedură Fiscală care reglementează principalele impozite și taxe din România, precum și modul în care este guvernată relația între contribuabil și ANAF.

Am participat la conferința de lansare în dezbatere publică a sus-menționatului „Pact pentru Fiscalitate”, Romanian Business Leaders fiind și ea – alături de alte entități – parte a acestei inițiative. Lăudabile, în măsura în care nu va rămâne o formă fără fond și în măsura în care se înțeleg bine termenii.

Încep prin a mulțumi pentru invitația de a mă adresa, prin intermediul revistei dvs., economiștilor din România sau cel puțin celor care sunt membri ai AGER și deci cititori firești ai acestei reviste. Mi se pare normal să mă autodivulg din capul locului prin a vă informa că sunt la rândul meu economist (și o spun cu mândrie), licențiat al Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE București.

Ziua Profesiilor Liberale din România – 5 noiembrie – a fost marcată printr-o conferință ajunsă anul acesta la a șaptea ediție, fără să însemne nici pe departe rutina simplei marcări a unei date atribuite la nivel organizațional, ci reunind sub forma unei dezbateri de substanță exponenți dintr-o diversitate de domenii economico-sociale, precum și din spațiul conex al partenerilor, beneficiarilor, autorităților. Organizată de UPLR – Uniunea Profesiilor Liberale din România, conferința a avut ca temă „Consolidarea profesiilor liberale – mijloc de dezvoltare a societății românești”.

editorial Capitalul are roți, el vine singur dacă nu-i așternem gropi în față. Capitalul are roți și fuge ușor de un Stat-barieră. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 16-17, 2016
Economistul 16-17, 14 octombrie 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanțare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I