Bine ați venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunității economico-financiare din România

Revista Economistul te ține la curent cu ultimele știri, informații, articole și analize din domeniile economic, financiar, academic național și internațional.

cultură
și civilizație economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe rețelele de socializare!

Economistul.ro folosește cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experiența navigării pe site mai eficientă și mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmați că sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL

Macro climat financiar
„Grâul îi bun, dar împărțeala îi proastă”

Mircea Coșea, prof. univ. dr., fost președinte al CNP, ministru, parlamentar
Economistul nr. 37-38, 6 octombrie 2014


Macro climat financiar „Grâul îi bun, dar împărțeala îi proastă”

Grâul îi bun, dar împărțeala îi proastă”, spunea un personaj din „Răscoala” lui Liviu Rebreanu. Ceea ce apare ca fiind una dintre cele mai importante orientări actuale ale științei economice ne-ar conduce la ideea că personajul lui Rebreanu ar fi putut fi o adevărată sursă de inspirație.

Tradus în termeni economici, ceea ce spune personajul ar fi „producerea valorii este bună, repartiția ei este proastă”. Într-adevăr, procesul repartiției pare a fi mai mult în atenția cercetării economice actuale decât procesul producției.

Repartiția valorii la nivelul ansamblului socio-economic este considerată cheia explicării modului de funcționare a modelului de dezvoltare de tip neo-liberal, în măsura în care repartiția are ca o consecință directă apariția inegalităților la scară locală, națională, dar și internațională. Această teorie a declanșat o extrem de interesantă dezbatere la nivelul cercetării economice internaționale, culminând cu succesul de adevărat bestseller a lucrării „Le capital au XXIe siecle” de Thomas Piketty, publicată aproape simultan în Franța și SUA. Succesul acestei lucrări a fost atât de mare, încât a umbrit apariția unei alte lucrări de referință, „Reforming Taxation to Promote Growth and Equity”, semnată de premiatul Nobel, Joseph Stiglitz. Inegalitățile și lipsa de echitate în distribuția avuției au devenit subiectul central al gândirii și politicii economice occidentale în 2014.

Interesant este însă faptul că acest fenomen al inegalităților și a consecințelor lor nu este o descoperire a cercetării economice a secolului XXI, ci a fost pentru prima dată semnalat de către David Ricardo și studiat în detaliu de către Karl Marx.

Disparitatea în distribuirea avuției, în conformitate cu raportul dintre muncă și capital, îl conduce pe Karl Marx la o concluzie directă: între clasele sociale există permanent o luptă ca o consecință a inegalităților de statut și proprietate, iar această luptă de clasă nu poate avea altă finalitate decât revoluția proletară, adică a celor care se simt nedreptățiți în urma distribuirii avuției create.

Ceea ce a însemnat revoluția proletară în țările devenite comuniste după 1945 nu trebuie să mai precizăm. Traducerea în program politic a tezei luptei de clasă a ucis peste 50 de milioane de oameni și a instaurat cel mai opresiv regim politic al secolului XX.

Am petrecut câteva zile din această vară citind bestseller-ul anului, lucrarea „Le capital au XXIe siecle”, de Thomas Piketty.

Ceva din epica, metoda și chiar stilul „Capitalului în secolul XXI” făcea trimitere directă la „Capitalul” lui Marx din secolul XIX. Analizând mai atent stilul și orientarea lui Piketty, mi-am explicat de ce, citindu-l pe el, îmi apare aproape la fiecare pagină umbra lui Marx. Mi-am dat seama că Piketty este o apariție insolită în peisajul comtemporan al gândirii economice, reprezentând, la fel ca Marx, o școală de gândire acum aproape uitată, dar extrem de activă spre sfârșitul secolului XIX. Este așa-numita „școală istorică germană”.

Din punctul meu de vedere, Thomas Piketty este un continuator de succes al acestei școli, având meritul de a valorifica într-o formă modernă elementele cele mai prețioase ale acesteia. Apreciez la superlativ calitatea de „arheolog economic” pe care o au acei cercetători ce reușesc să dezgroape din țărâna uitării, sau chiar a denigrării, tezaure de gândire economică și să le facă să strălucească în lumina unor abordări moderne. Piketty este unul dintre aceia.

Raportat la maniera în care evoluează în prezent cercetarea și analiza economică, orientarea și cerințele școlii istorice germane par a reveni în actualitate.

Thomas Piketty înțelege că trebuie să elimine din analiză teoria luptei de clasă generate de contradicțiile antagoniste dintre acestea, dar păstrează contextul social conflictual din țările dezvoltate, introducând sintagma modernă, dar populistă, a diferenței dintre bogați și săraci sau dintre deținătorii de „mari averi” și „cei care trăiesc sub limita sărăciei”. Piketty dezvoltă o teorie a capitalului și inegalității, explicând că, de regulă, marile averi cresc într-un ritm mai rapid decât economia. Astfel, într-un sistem izolat, o rată de expansiune economică mai rapidă decât ritmul de creștere a averilor concentrate reduce importanța acestora în societate, în timp ce o creștere economică mai slabă o consolidează. În opinia cercetătorului francez, situația nu mai poate fi răsturnată decât prin intervenția guvernului sau de o perioadă de boom economic generată de progresul tehnologic sau de creșterea populației.

Ceea ce aduce Piketty nou este modul cum propune rezolvarea acestei situații conflictuale și periculoase. Refuză rezolvarea marxistă prin revoluție și dictatura proletariatului și propune măsuri de politică fiscală: impozit progresiv și o taxă pe avere la nivel global.

Desigur, teoria e una, practica e alta. Rămâne de văzut cum, când și cu ce costuri sociale se va avansa pe calea reducerii inegalităților până la limita la care ele se vor elibera de constrângerile politice, dar concluzia este clară: ieșirea modelului de dezvoltare neo-liberal din starea de blocaj ce-l caracterizează în prezent cere o regândire profundă a fiscalității în sensul diminuării inegalităților, dar nu numai.

Politica fiscală este concepută azi în lumea modernă ca pe un puternic „motor” de echilibrare și ulterior de relansare a economiei.

Poate se va înțelege și la noi că cele două motoare des menționate ca fiind esențiale pentru creșterea economiei noastre – exportul și agricultura – nu pot deveni eficiente dacă nu modernizăm și punem în mișcare motorul central: politica fiscală.

Cuvinte cheie: dosar | documentar | macro | financiar | grâu
Articolul face parte din dosarul Macro Climat Financiar
comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

Legislația fiscală românească nu trebuie schimbată din temelii, căci avem un Cod fiscal rezonabil ca funcționalitate și norme de aplicare detaliate. Însă e nevoie de o rescriere a Codului fiscal pentru că realitatea economică a depășit legislația în unele privințe, iar lipsa de prevederi specifice face de multe ori greoaie aplicarea unor prevederi prea generale.

Am învățat, atât acasă, cât și mai târziu, la școală, să fiu serios și smerit. Să îmi găsesc un loc de muncă. Ăsta este modelul ante-capitalist. Era mai bine să fie așa. Mai sigur. La finalul facultății, băncile (indiferent că acționar era statul sau privat) păreau locul unde să fii ca absolvent de ASE. Confirmai absolvirea unui ciclu de 4 sau 5 ani. Din fericire, m-am împotrivit, iar anul 2009 mi-a confirmat că un monolit este primul care se crapă când se apropie o criză financiară.

Avem nevoie de legi clare pentru a ști ce obligații fiscale avem, pentru a nu crea riscuri legislative pentru business. Statul, prin statut, este responsabil de calitatea reglementărilor. Atunci când reglementarea este neclară, ea trebuie interpretată în favoarea contribuabilului. De altfel, există și o decizie a CEDO în acest sens.

Academia este obișnuită să nu se implice în niciun fel în lupta politică, pentru că – de ce să nu o spunem? – asta este rațiunea de a exista a Academiei. Tema discutată – vă spun ca un cercetător în domeniul economic – se află la miezul științei economice.

Proiectul Pactul pentru Fiscalitate este o inițiativă lăudabilă și mă simt onorat că particip la ea. Sper să aibă un rol important în procesul general de perfecționare și modernizare a gândirii și politicii economice românești. Pactul pentru Fiscalitate enumeră și dorește să urmeze patru principii suverane pentru o societate prosperă: stimularea investițiilor directe; simplificarea, eficientizarea și predictibilitatea legislației fiscale; depolitizarea, profesionalizarea și informatizarea ANAF și toleranța zero la evaziune.

Ce ne propunem prin Pactul pentru Fiscalitate este ca inițiativa să contribuie la crearea unei fiscalități eficiente, responsabile, credibile, transparente și deschise în relația cu beneficiarii serviciilor sale – cetățenii și mediul de afaceri. Avem nevoie de un sistem fiscal predictibil și stabil, capabil să favorizeze și să susțină dezvoltarea socio-economică echilibrată la nivel național și local.

La începutul acestui an am avut o curiozitate: cum a evoluat fiscalitatea românească în ultimii 10 ani? Am făcut, așadar, un inventar al măsurilor de politică fiscală în această perioadă, perioadă care coincide și cu cea în care avem un Cod Fiscal și unul de Procedură Fiscală care reglementează principalele impozite și taxe din România, precum și modul în care este guvernată relația între contribuabil și ANAF.

Am participat la conferința de lansare în dezbatere publică a sus-menționatului „Pact pentru Fiscalitate”, Romanian Business Leaders fiind și ea – alături de alte entități – parte a acestei inițiative. Lăudabile, în măsura în care nu va rămâne o formă fără fond și în măsura în care se înțeleg bine termenii.

Încep prin a mulțumi pentru invitația de a mă adresa, prin intermediul revistei dvs., economiștilor din România sau cel puțin celor care sunt membri ai AGER și deci cititori firești ai acestei reviste. Mi se pare normal să mă autodivulg din capul locului prin a vă informa că sunt la rândul meu economist (și o spun cu mândrie), licențiat al Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE București.

Ziua Profesiilor Liberale din România – 5 noiembrie – a fost marcată printr-o conferință ajunsă anul acesta la a șaptea ediție, fără să însemne nici pe departe rutina simplei marcări a unei date atribuite la nivel organizațional, ci reunind sub forma unei dezbateri de substanță exponenți dintr-o diversitate de domenii economico-sociale, precum și din spațiul conex al partenerilor, beneficiarilor, autorităților. Organizată de UPLR – Uniunea Profesiilor Liberale din România, conferința a avut ca temă „Consolidarea profesiilor liberale – mijloc de dezvoltare a societății românești”.

editorial Capitalul are roți, el vine singur dacă nu-i așternem gropi în față. Capitalul are roți și fuge ușor de un Stat-barieră. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 16-17, 2016
Economistul 16-17, 14 octombrie 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanțare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I