Bine ați venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunității economico-financiare din România

Revista Economistul te ține la curent cu ultimele știri, informații, articole și analize din domeniile economic, financiar, academic național și internațional.

cultură
și civilizație economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe rețelele de socializare!

Economistul.ro folosește cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experiența navigării pe site mai eficientă și mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmați că sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL

Macro climat financiar
Economismul, văzut de un profan (non-economist)

Economistul nr. 39, 13 octombrie 2014


Macro climat financiar Economismul, văzut de un profan (non-economist)

Nu am cochetat în școală foarte mult cu economia. Nu era prevăzută în programa școlară (veche), decât în penultimul an și, chiar și atunci, era încadrată de elevi la „diverse”. Nu se prea auzise în școli de profesor de economie, ci de cineva care predă economia la clasa a XI-a… Mi-au plăcut științele clasice. Eram într-un liceu eminamente teoretic, ore multe de matematică și de fizică în fiecare săptămână. Câte o dată, la fel, săptămânal, evadam în științele umaniste.

Viața a făcut ca, imediat după terminarea facultății la Universitate, să-mi încep cariera, la catedră, și să predau studenților economiști... Eram impresionat, ca să nu spun copleșit. Pătrundeam într-o sferă total nouă, necunoscută mie până atunci și, de ce să nu spun, mi-era oarecum teamă… Totul mă fermeca. Un noian de discipline care mai de care mai fistichii… Mă simțeam ca un tânăr „dinozaur” picat dintr-o dioramă de muzeu, printr-o buclă a timpului, în lumea modernă, mai mult, postmodernă.

Aveam bine sădită în cap, din facultate, ideea a ceea ce înseamnă o știință: o definiție, un obiect propriu de studiu, metode specifice de cercetare… Repetam… Da, economia le are pe toate. Anii au trecut. Încercam să îmi fac bine treaba. Dezbaterile cu studenții îmi relevau, fără dubii, binefacerile inter- și trans-disciplinarității. Încercam, pe cât posibil, să înțelegem realitatea pe care o trăiam… Feedback-ul lor era bun. Satisfacțiile mele erau pe măsură. Nu înțelegeam mai multă economie decât până atunci, dar începusem, cât de cât, să am idee…

Prin natura disciplinelor ce le predam, eram la curent cu ceea ce se întâmpla în lume: scenarii diverse se prefigurau și încercau să surprindă cât mai bine o lume ce se dezgheța din punct de vedere politic, dar și economic. Sfârșitul Războiului Rece dezinhibase imaginația. Un scenariu vorbea de sfârșitul istoriei (Fukuyama, 1992), al istoriei conflictelor așa cum omenirea o experimentase până atunci: o pace liberală (eventual, neoliberală) se va așterne peste lume, estompând luptele ideologice din care omenirea abia scăpase, la mustață… Alt scenariu aducea în prim plan sfârșitul geografiei (Friedman, Pământul este plat, 2005), deteritorializarea proceselor prin „revoluția digitală”, dispariția frontierelor și domnia păcii globale – globalizarea avea să fie totul sau, cel puțin, esența de a fi a secolului XXI. Evident, au apărut și contrascenarii, „ciocnirile culturale” ale lui Huntington (1996, în original, civilizaționale) indicau mai mult decât un „restart” istoric, iar „răzbunarea geografiei” a lui Kaplan (2014) reașeza globalizarea totală înapoi în frontiere…

Cu toate acestea, lumea se încăpățâna să nu intre în niciunul dintre aceste scenarii sau, altfel spus, realitatea a depășit cu mult scenariile prognozate. Statele nu aveau să mai fie singurele depozitare ale puterii și aspirante la supremația globală, cetățenii deveneau consumatori (globali), doctrina individului o înlocuia pe cea a colectivității, faptele erau substituite ușor de imagine (important era impactul emoțional pe care îl genera imaginea unei anumite fapte), iar totul era sintetizat și esențializat într-un singur termen – valoare – care a devenit piatra de temelie a oricărui discurs public sau politică socială. O lume plină nu de oameni și de fapte, ci plină de valori – valorile noastre, valorile lor – atât de des fiind folosită sintagma, încât a devenit aproape o religie a prezentului, care nu mai necesită acoperire în nimic… important este să o ai sau să te raportezi la ea.

Care sunt valorile în virtutea cărora vorbești, trăiești, exiști, muncești? Eventual, mai există un mic adaos: „adăugată”, valoare adăugată… Mi-a rămas „înțepenit” în minte un slide, dintr-o prezentare, dintr-un vast amfiteatru al unei faimoase universități: în partea stângă era un Glob – planeta Terra. Aceasta reprezenta stilizat cât producem noi ca umanitate, valoarea PIB-ului global. În partea dreaptă erau trei Globuri, de aceeași mărime. Acestea reprezentau valoarea totală a tranzacțiilor financiare. Jocul imagistic al acelor valori m-a țintuit locului, tăindu-mi respirația: care va să zică, două „planete Terra” erau în plus, nu aveau acoperire în produse, erau imaginare, virtuale sau, mai rău, împrumutate de la generațiile din viitor, în speranța că vreodată am putea acoperi gaura… Am înțeles atunci, empiric, care este una din rădăcinile crizei economice recente…

Mi-am privit, din nou, în forul interior, chipul de dinozaur simpatic: domnule dinozaur, aceștia sunt oameni mari. Poartă pe umerii lor și în cifrele din vârful pixului două planete de mărimea Terrei. Și nu oricum, ci imaginare… Sunt îmbrăcați frumos, costume impecabile, cămașă albă, pantofi lucioși. Geantă neagră de piele. Ceasuri extravagante. Picați, pur și simplu, dintr-o revistă de modă. Deschid gura. Te năucesc. Sunt zeii termenilor financiari. Un limbaj aproape science fiction. Nu e nevoie să înțelegi. Pentru asta există ei. Ei lucrează pentru tine. Deschid laptopul sau îți proțăpesc o tabletă în fața ochilor. Ești copleșit de graficele multicolore care plimbă valorile în sus și în jos. Ei cred că va fi bine. Valorile le întăresc credința. Te conving. Închid laptopul.

Câtă diferență… pe băncile scorojite ale școlii mele, totul se încheia cu trei litere mici: q.e.d. (quod erat demonstrandum/ceea ce trebuia demonstrat). Sub chipul unui bătrân înțelept, cu părul alb, regăsesc, în prezent, pe o pagină de blog, următorul citat: „Eu nu conving pe nimeni. Eu demonstrez” (Semnat: Gr. Moisil).

Pe drum, s-au pierdut, însă, niște detalii… Modelele matematice sunt teoretice, rareori se regăsesc în realitate, de unde și panoplia de condiții ce însoțește o teorie și-i certifică valabilitatea și, mai mult, gradul de generalizare. Chiar și în mult titratele teorii ale jocurilor (câte premii Nobel nu s-au dat pentru cercetări și studii în această zonă) există aceste condiții care le condiționează valabilitatea (spre exemplu, actorii trebuie să fie raționali, adică să înțeleagă regulile jocului sau este de presupus că fiecare urmărește maximizarea profitului ș.a.; Putin nu a maximizat condiția economică a statului rus, nicidecum a propriului popor, dar a luat Crimeea…, în ciuda calculelor occidentale privind costurile ce făceau imposibilă această chestiune). Cele mai elementare formulări în matematică încep în același mod: „Se presupune că…”. Din aceeași rațiune „s-au inventat” gazele ideale în fizică.

Am auzit de multe ori: „economia merge dacă există consum”… Poate… Cu puțin timp în urmă, un filmuleț mi-a atras atenția: câțiva americani haioși sărbătoreau cu tot dichisul (lumânări, confetti, Happy Birthday to you etc.)… un bec. Acel bec arsese, neîntrerupt, la ușa departamentului de pompieri al localității respective nici mai mult, nici mai puțin decât… 100 de ani. Asemenea produse țin doar de zorii industriei, mi-am spus. Acum totul este bazat pe consum. El este cel care pune rotițele economiei în mișcare. Se lucrează atent, ca într-un laborator de înaltă precizie, la psihologia și comportamentul consumatorului. Acesta a devenit un mutant. Consumă. Nu pentru a-și satisface nevoile existențiale, ci din reflex… Fiecare produs sau serviciu, fiecare bun economic este însoțit de o infinitate de accesorii. Piața le cere. Fidelizarea se face în sensul creșterii dependenței consumatorului de acestea. Uzura morală planificată a devenit o filozofie standard a prezentului.

Piața nu înseamnă totul. De altfel, nu este pentru prima dată în istorie când un anumit factor este împins la extrem. Secole la rând lupta pentru supremația globală s-a dus între laic (stat) și religie. Când romano-catolicismul a clamat universalitatea, în dauna celorlalți actori, „s-a rupt” sistemul. Au apărut schismele, reformele și secesiunile, până când, în Occident, religia a fost dusă în sfera individuală. Ferdinand al II-lea, împăratul Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, obișnuia să spună: „În chestiuni de stat, care nu sunt atât de importante pentru sfânta noastră credință… trebuie mai degrabă să nădăjduim…în Dumnezeu… și să ne punem încrederea numai în el”. Un contemporan mult mai pragmatic, Cardinalul Richelieu i-a răspuns: „Omul este nemuritor, salvarea îi vine în viața de apoi. Statul nu este de fel nemuritor, el poate fi salvat acum ori niciodată”. Iar, un altul, Papa Urban al VIII-lea, despre Richelieu: „Dacă există Dumnezeu, Cardinalul Richelieu va avea de dat socoteală pentru multe. Dacă nu… mă rog, a avut o viață plină de succes”.

Apoi, statul a clamat supremația absolută. Religia era înfrântă. O jumătate de secol XX. Din nou, sistemul „s-a rupt”. Acuzat și pus la colț, statul, cel care pătrunsese adânc până în viața privată a individului (în sistemul comunist), și-a văzut locul luat, pe scena istoriei, de către un alt actor – piața –, neoliberalismul economic devenind aproape o ideologie. Iarăși, extremizarea unui anumit factor a dus la ruperea sistemului, respectiv criza economică internațională.

Nu pun la îndoială axioma ciclicității economice, ci aduc argumente pentru a reliefa că ceea ce am trăit în ultimii ani a fost expresia unui fundamentalism economic de care, încă, nu ne-am vindecat… Aș numi această exacerbare a factorului economic, ca fenomen, economism. Salvați onoarea științei economice… Pe când un sfârșit al copilăriei noastre ca specie?

Articolul face parte din dosarul Macro Climat Financiar
comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

Legislația fiscală românească nu trebuie schimbată din temelii, căci avem un Cod fiscal rezonabil ca funcționalitate și norme de aplicare detaliate. Însă e nevoie de o rescriere a Codului fiscal pentru că realitatea economică a depășit legislația în unele privințe, iar lipsa de prevederi specifice face de multe ori greoaie aplicarea unor prevederi prea generale.

Am învățat, atât acasă, cât și mai târziu, la școală, să fiu serios și smerit. Să îmi găsesc un loc de muncă. Ăsta este modelul ante-capitalist. Era mai bine să fie așa. Mai sigur. La finalul facultății, băncile (indiferent că acționar era statul sau privat) păreau locul unde să fii ca absolvent de ASE. Confirmai absolvirea unui ciclu de 4 sau 5 ani. Din fericire, m-am împotrivit, iar anul 2009 mi-a confirmat că un monolit este primul care se crapă când se apropie o criză financiară.

Avem nevoie de legi clare pentru a ști ce obligații fiscale avem, pentru a nu crea riscuri legislative pentru business. Statul, prin statut, este responsabil de calitatea reglementărilor. Atunci când reglementarea este neclară, ea trebuie interpretată în favoarea contribuabilului. De altfel, există și o decizie a CEDO în acest sens.

Academia este obișnuită să nu se implice în niciun fel în lupta politică, pentru că – de ce să nu o spunem? – asta este rațiunea de a exista a Academiei. Tema discutată – vă spun ca un cercetător în domeniul economic – se află la miezul științei economice.

Proiectul Pactul pentru Fiscalitate este o inițiativă lăudabilă și mă simt onorat că particip la ea. Sper să aibă un rol important în procesul general de perfecționare și modernizare a gândirii și politicii economice românești. Pactul pentru Fiscalitate enumeră și dorește să urmeze patru principii suverane pentru o societate prosperă: stimularea investițiilor directe; simplificarea, eficientizarea și predictibilitatea legislației fiscale; depolitizarea, profesionalizarea și informatizarea ANAF și toleranța zero la evaziune.

Ce ne propunem prin Pactul pentru Fiscalitate este ca inițiativa să contribuie la crearea unei fiscalități eficiente, responsabile, credibile, transparente și deschise în relația cu beneficiarii serviciilor sale – cetățenii și mediul de afaceri. Avem nevoie de un sistem fiscal predictibil și stabil, capabil să favorizeze și să susțină dezvoltarea socio-economică echilibrată la nivel național și local.

La începutul acestui an am avut o curiozitate: cum a evoluat fiscalitatea românească în ultimii 10 ani? Am făcut, așadar, un inventar al măsurilor de politică fiscală în această perioadă, perioadă care coincide și cu cea în care avem un Cod Fiscal și unul de Procedură Fiscală care reglementează principalele impozite și taxe din România, precum și modul în care este guvernată relația între contribuabil și ANAF.

Am participat la conferința de lansare în dezbatere publică a sus-menționatului „Pact pentru Fiscalitate”, Romanian Business Leaders fiind și ea – alături de alte entități – parte a acestei inițiative. Lăudabile, în măsura în care nu va rămâne o formă fără fond și în măsura în care se înțeleg bine termenii.

Încep prin a mulțumi pentru invitația de a mă adresa, prin intermediul revistei dvs., economiștilor din România sau cel puțin celor care sunt membri ai AGER și deci cititori firești ai acestei reviste. Mi se pare normal să mă autodivulg din capul locului prin a vă informa că sunt la rândul meu economist (și o spun cu mândrie), licențiat al Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE București.

Ziua Profesiilor Liberale din România – 5 noiembrie – a fost marcată printr-o conferință ajunsă anul acesta la a șaptea ediție, fără să însemne nici pe departe rutina simplei marcări a unei date atribuite la nivel organizațional, ci reunind sub forma unei dezbateri de substanță exponenți dintr-o diversitate de domenii economico-sociale, precum și din spațiul conex al partenerilor, beneficiarilor, autorităților. Organizată de UPLR – Uniunea Profesiilor Liberale din România, conferința a avut ca temă „Consolidarea profesiilor liberale – mijloc de dezvoltare a societății românești”.

editorial Capitalul are roți, el vine singur dacă nu-i așternem gropi în față. Capitalul are roți și fuge ușor de un Stat-barieră. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 16-17, 2016
Economistul 16-17, 14 octombrie 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanțare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I