ECONOMISTUL
articole semnate de Laurențiu Gheorghe
Dintre toate țările ale căror economii se bazează pe exploatarea și exportul de materii prime, Rusia este pe cale să depășească șocul produs de prăbușirea burselor de mărfuri. Fără a face la fel de mult zgomot, precum Arabia Saudită care a anunțat cu surle și trâmbițe planurile de dezvoltare în era post-petrol, economia rusă suferă mutații masive, dorite de mult timp de președintele Vladimir Putin.
Piața autohtonă de capital nu își îndeplinește, deocamdată, rolul de finanțare a economiei naționale. Problemele cu care se confruntă principalii jucători, atât reprezentanți ai principalelor instituții de capital, de reglementare în domeniu, cât și ai mediului de afaceri au fost dezbătute în cadrul conferinței Piața de Capital și Finanțarea Economiei organizate de Asociația pentru Studii și prognoze Economico-Sociale – ASPES și România Durabilă, la care partner media a fost revista Economistul.
Slaba absorbție a fondurilor europene reprezintă unul dintre marile eșecuri ale României. Indiferent de culoarea politică a guvernelor de la Palatul Victoria, a organizării birocratice în ministere, agenții, sau alte forme organizatorice care să accelereze absorbția fondurilor europene, rezultatul a fost același: pierderea constantă de resurse ce ne erau puse la dispoziție pentru dezvoltare economică.
Rata inflației doboară noi recorduri, intrând puternic în domeniul negativ. Prețurile de consum, măsurate prin indicele prețurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 3,3% în luna aprilie 2016 comparativ cu luna aprilie 2015. Conform Institutului Național de Statistică, în luna aprilie 2016, ponderea mărfurilor și serviciilor care au înregistrat o scădere a prețurilor, comparativ cu aprilie 2015, este de 66,7%, cele care au avut creșteri cuprinse în intervalul 0 - 2,5% dețin o pondere de 20,0%. Aceste evoluții au la bază în principal decizii de politică fiscală: reducerea cotei standard a TVA de la 24 la 19% în două etape succesive, cu 4 puncte procentuale de la 1 ianuarie 2016 și cu încă 1 punct procentual de la 1 ianuarie 2017; extinderea sferei de aplicabilitate a cotelor TVA reduse pentru unele categorii de bunuri și servicii de la 1 iunie 2015 și 1 ianuarie 2016; eliminarea accizei speciale la combustibili la 1 ianuarie 2017.