Bine ați venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunității economico-financiare din România

Revista Economistul te ține la curent cu ultimele știri, informații, articole și analize din domeniile economic, financiar, academic național și internațional.

cultură
și civilizație economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe rețelele de socializare!

Economistul.ro folosește cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experiența navigării pe site mai eficientă și mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmați că sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL
arhivă
print
a+
a-

În ce fel de uniune monetară intrăm contează!

Daniel Dăianu, profesor de economie la SNSPA, membru ales în CA al BNR și fost ministru de finanțe
Economistul nr. 21-22, 29 iunie 2015


În ce fel de uniune monetară intrăm contează!

O cheie de înțelegere a celui mai recent text al domnului Theodor Stolojan din Bursa (29 mai, a.c.) este că Zona Euro are particularități născute din istoria sa, restricții de ordin politic și circumstanțe care fac ca țările creditoare să nu fie dispuse să asiste țări debitoare, mai ales când acestea din urmă dovedesc „iresponsabilitate în politica economică”. Este o judecată ușor de împărtășit. Vreau să stărui însă asupra afirmației că „Zona Euro nu va deveni niciodată o uniune monetară ideală, ca aceea descrisă în manualele de economie” și că „nici nu poate fi comparată cu sistemele monetare din SUA și Germania” .

1. Opinia mea este că nu o construcție „ideală” a euroariei este în discuție, ci un mod de funcționare care este acum mult suboptim și de care trebuie să fim toți interesați – atât țări din Zona Euro, cât și țări aspirante la aderare. Totodată, consider că experiența americană și cea germană privind sisteme monetare federale au relevanță. Observațiile de mai jos pornesc nu numai de la „manuale”. Deși știința economică lucrează cu aproximații și prezintă numeroase controverse, ea are ce să ne învețe, fiind influențată de mersul faptelor, de realitate.

Într-o uniune monetară, dezechilibre excesive apar nu numai ca urmare a unor politici economice „iresponsabile”. Aceasta se vede elocvent din funcționarea Zonei Euro. Pot fi controlate deficite bugetare și cvasi-fiscale relativ bine și tot se ajunge în necaz dacă dezechilibre excesive sunt provocate de sectorul privat. Și este hazardat să se mizeze numai pe măsuri macro-prudențiale la nivel național pentru a le limita. Nu există un ciclu economic sincronizat în Zona Euro, care să exprime „optimalitate”, grade de dezvoltare apropiate și piețe suficient de flexibile. Dat fiind că politica monetară a BCE se raportează la condiții prevalente în economiile dominante (în ciuda QE de acum), pot să apară discrepanțe de condiții și asincronii importante în ciclurile naționale. Acestea din urmă pot induce rate diferite de creștere economică, rate de șomaj accentuat diferite, care să se concretizeze în diferențe majore în execuțiile bugetare, în deficite. Stabilizatorii automați (cheltuieli publice automate ce țin cont de șomajul involuntar) pot conduce la deficite mari în unele țări, care pot intra în contradicție cu cerințe ale Pactului Fiscal, chiar dacă are inclusă o clauză de flexibilitate. A lăsa numai pe seama bugetelor naționale această situație nu se poate întemeia pe argumentul că Zona Euro ar fi o construcție aparte, care își definește treptat instrumente de corecție. A nu medita la aceste aspecte nu are merit. Este și motivul pentru care experți ai Comisiei și înalți oficiali din UE amintesc nevoia unei capacități fiscale. Așteptatul nou pachet de reforme pentru guvernanța Zonei Euro exprimă tocmai căutări febrile de a se ieși dintr-o situație foarte complicată. Este de văzut ce va aduce Consiliul de la finele lui iunie, a.c.

Se afirmă în textul din 29 mai că un buget comun, o capacitate fiscală nu sunt fezabile fiindcă este greu de acceptat ca un stat membru să agreeze cheltuieli izvorâte din „iresponsabilitate macroeconomică”. Dar, euroariei când dezechilibre rezultă din cicluri, condiții economice diferite și nu din management macroeconomic defectuos ce facem? Să înțelegem că guvernele trebuie să urmeze o disciplină fiscală impusă indiferent de mersul economiilor. Să dispară stabilizatorii automați, politicile să fie prociclice când deficitele se adâncesc? O anume flexibilitate a Pactului Fiscal este insuficientă pentru condiții reale fiindcă privește numai bugetele naționale. Mai este și problema coordonării politicilor la nivelul euroariei, care nu a fost adecvată în anii de criză. Altfel spus, cine și cum se iau deciziile în euroarie prezintă un interes mare. Mecanismele noi de guvernanță, inclusiv ESM (Mecanismul de Stabilitate), sunt, în opinia mea, dispozitive mai degrabă de gestionare a crizei și mai puțin creații menite să răspundă la cerințele unei uniuni monetare. Iar Uniunea Bancară nu este o soluție la problema fiscală a euroariei.

Ce se încearcă acum în Zona Euro reprezintă demersuri de tip n-best având în vedere restricții de ordin politic și constituțional (ex. prevederi constituționale din unele țări și prevederi ale Tratatelor UE). O capacitate fiscală este necesară pentru a face Zona Euro funcțională – deci nu vorbim de o construcție ideală. Către această formulă țintește și „Redemption Fund”, care a fost propus de reputatul consiliu de experți independenți din Germania în 2011 și prezentat cancelarului Angela Merkel, idee reluată de grupul de experți condus de Gertrude Trumpel-Gugerell și prezentată Comisiei Europene în martie 2014. Dacă din punct de vedere „politic” nu pot fi efectuate (posibil nu încă) anumite schimbări de design și instituționale, nu trebuie totuși omise hibe de fond ale modelului actual de uniune monetară în Europa. Când exprim asemenea gânduri fac o pledoarie pentru o analiză temeinică și asumarea lucidă a unei decizii politice, istorice, de aderare la euroarie – să știm în ce intrăm, ce ne așteaptă, să fim cât mai pregătiți.

2. Nu este nimerit să aducem în discuție fondurile structurale și de coeziune când examinăm șocuri asimetrice. Aceste fonduri țin cont de diferențe de dezvoltare între statele din UE și nu, în principal, de funcționarea euroariei. Deși, indirect și dintr-o perspectivă de timp mai amplă, ele ajută funcționarea euroariei. Faptul că unii la Bruxelles și în capitale din UE se gândesc la bugetul UE ca furnizor de resurse suplimentare pentru țări din euroarie este altă poveste. Apartenența la euroarie reclamă o competitivitate economică și instituțională care să atenueze diminuarea spațiului de manevră (policy space) în politici. Dar compensare suficientă nu poate exista și tocmai de aceea este nevoie de instrumente supranaționale, la nivelul euroariei, de intervenție. Nu mă refer la „salvare de la înec”, cum au fost pachetele de asistență financiară pentru câteva țări din euroarie începând cu 2009-2010 (și care, trebuie spus, nu au fost dezinteresat acordate în măsura în care au prevenit efecte de contagiune și prăbușirea euroariei), ci la mecanisme care să asigure funcționalitatea uniunii monetare.

3. Nivelul de dezvoltare, convergența reală afectează necesarul de ajustare. Fiindcă dezechilibre „externe” (fie ele în interiorul euroariei) rezultă din diferențiale de prețuri și salarii, care influențează mișcările de capital, nu numai speculative. Oricât s-ar ține (dacă este posibil) sub control relația între productivitate și salarii în sectorul tradables (exportabile și produse ce concurează importuri) foarte mult din economie privește sectoarele non-tradables, care înseamnă mai mult de 60% în România. Rate de inflație semnificativ diferite de cele din nucleul dur al euroariei ar conduce la dezechilibre „externe”, care ar reclama ajustări. Cum să fie aceste corecții, prin devalorizări interne în mod recurent? Creșteri de venituri în sectorul public în România și țări baltice între 2005-2007 au fost iraționale din punct de vedere al gestionării macroeconomice, dar să nu omitem că îndatorare masivă a fost în sectorul corporatist, la nivelul firmelor. Așa s-a întâmplat și în alte țări din UE mai puțin dezvoltate (inclusiv din Zona Euro). Cât puteau autoritățile de reglementare să prevină din acea bulă este de judecat în condițiile în care integrarea financiară favoriza importul de capital și îndatorarea externă.

Se menționează în text misiunea autorităților de reglementare de a exercita un control asupra mișcărilor de capital ce pot destabiliza. Aici este de făcut distincție între mișcări pe termen scurt și cele pe termen lung. Cele pe termen scurt sunt prin excelență speculative; cele pe termen mai lung nu sunt atât speculative, dar păcătuiesc când se duc considerabil în sectoare non-tradables. Este justă observația că este o diferență mare între capital venit ca îndatorare și capital sub forma investițiilor directe. Criza arată că este bine ca dezvoltarea să se bizuie mai mult pe investiții finanțate din economisire internă și investiții străine directe (ISD); îndatorarea are sens mai ales când merge în sectoare cu valoare adăugată înaltă, în sectoare de tradables. Subliniez din nou că nu există claritate privind eficacitatea instrumentelor macro-prudențiale, de prevenire a mișcării destabilizatoare de capital în arii cu integrare financiară adâncă. Autoritățile naționale pot încerca să prevină intrări masive de fonduri, dar eficacitatea instrumentelor este limitată dacă autoritățile din țările de unde vine capital nu aplică măsuri adecvate. Este un punct tare nevralgic aici și este nevoie de o coordonare foarte strânsă în acest domeniu între autoritățile de reglementare și supraveghere din țările care primesc și țările de unde vine capital.

4. „Ciclul financiar” (care este considerabil mai lung decât ciclul de afaceri) poate conduce la o alocare defectuoasă a resurselor, în funcție de un optimism excesiv al investitorilor. Uneori, „elefanții albi” pot fi observați, anticipați, nu numai în imobiliare; alteori, eșecurile investiționale se revelează când se intră în criză financiară. Și este mai probabil ca investiții rele să se facă în țări mai puțin dezvoltate. Este de discutat cât poate fi îngrădită îndatorarea (creditul bancar) pe cale administrativă. Și nici nu se poate introduce, în condițiile date, o alocare prin „cote” sectoriale; cel mult se poate încerca influențarea orientării resurselor. Dar trebuie să se încerce atenuarea bulelor speculative prin diverse instrumente, inclusiv prin renunțarea la înlesniri fiscale care stimulează îndatorarea (aici teorema Miller-Modigliani, care stabilește echivalența între capital propriu/equity și datorie/debt ca sursă de finanțare, este criticabilă prin invitația la îndatorare).

Dereglementarea piețelor financiare a supra-financializat economii și a alimentat bule speculative (studii ale BIS și IMF ilustrează fenomenul de „oversize finance”). Morala fiind că este nevoie de o reglementare riguroasă a sistemului financiar în ansamblu, inclusiv a sectorului bancar-umbră. Abordarea laxă a auto-reglementării („light touch regulation”) este un eșec monumental. Pentru o reglementare riguroasă a sistemului financiar pledează și rezoluția ce a fost propusă Parlamentului European de subsemnatul și regretata Ieke van den Burg („Recommendations to the Commission of Lamfalussy Follow-Up: Future Structure of Supervision”), document ce a fost adoptat în octombrie 2008. În consonanță cu recomandări din acea rezoluție a PE sunt măsuri ulterioare de reformare a reglementării și supravegherii piețelor financiare. Cazuri flagrante de manipulare a Libor, a piețelor valutare și altor piețe financiare reprezintă o conduită în business inacceptabilă și de pedepsit sever, o pervertire a bunei funcționări a piețelor; ele nu pot invalida însă logica mișcării ciclice a economiei de piață. Pentru a se combate asemenea abuzuri și denaturări ale relației între bănci/case de brokeraj și consumatorii de servicii financiare, ar fi bine ca parlamentari naționali și europeni, reprezentanți ai guvernelor să fie mai vocali și perseverenți în dialogul cu reprezentanții industriei financiare, cu alte instituții europene, în a-l îndemna pe comisarul Jonathan Hill să fie îndrăzneț în măsuri de reglementare a piețelor financiare. Cât am participat la reuniunile ESMA și ESRB, în alte instanțe, am promovat această poziție. Acum se lucrează la o uniune a piețelor de capital, care se cuvine să fie reglementată și supravegheată (apropos de riscuri sistemice, posibile „sudden stops” în money market funds etc.).

5. Pentru România, aderarea la Zona Euro ar încununa un mers al integrarii în lumea euroatlantică. Pentru ca acest deziderat să fie cât mai apropiat de așteptările și interesele cetățenilor români este vital să se îndeplinească două condiții: economia (societatea) românească să fie bine pregătită pentru acest pas; euroaria să funcționeze cât mai bine, să fie funcțională (nu neapărat ideală!). Programul privind aderarea la euroarie (foaie de parcurs), care urmează să fie definit, este mai mult decât necesar. Alături de măsuri concrete de reforme structurale și stimulare a covergenței reale, el trebuie să includă și poziții (puncte de vedere) referitoare la posibilități de ameliorare a funcționării Zonei Euro.

comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

Ați auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.

În proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!

Se discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)

Procedând la retrocedarea „in integrum” a proprietăților agricole colectivizate în timpul regimului de tristă aducere aminte, reformatorii postdecembriști au omis faptul că nu mai trăim acele vremuri când 80 la sută din populația țării locuia la sate și când milioane de țărani în putere, dornici să muncească, nu aveau îndeajuns pământ. Reformiștii nostalgici ai trecutului îndepărtat au acționat ignorând efectele trecerii anilor, care au dus la îmbătrânirea și feminizarea forței de muncă a satelor, ca urmare a procesului accelerat de industrializare și urbanizare din anii socialismului nevictorios.

Câștigul salarial mediu net consemnat de INS pentru luna octombrie 2015 a fost de 1.871 lei, în creștere cu 2,1% față de luna precedentă. Puterea de cumpărare rezultată după ajustarea creșterii nominale cu inflația lunară a traversat din nou pragul de 140% în raport cu referința fixată pentru luna octombrie 1990 (ultima de dinaintea liberalizării prețurilor) și a urcat la 141,7%. Exprimat în moneda unică europeană, câștigul salarial mediu net a atins un nou record istoric, cu 421 de euro în termeni nominali și 844 de euro ca putere de cumpărare comparabilă la nivel european (ținând cont de prețurile de la noi, aflate la jumătate față de media UE).

„La estimarea cheltuielilor s-au avut în vedere măsurile care au fost adoptate de Parlament și de Guvern în anul 2015 pentru anul 2016 și au ca efect majorarea cheltuielilor cu 13 miliarde de lei”, a declarat noul ministru al finanțelor, Anca Paliu Dragu. Tot ea a anunțat că vom avea în anul 2016 un deficit al bugetului general consolidat de 2,95% din PIB.

Credeți în predestinare, în karma? Dar de spusele scriitorului englez D.H. Lawrence ce părere aveți: „Dumnezeu nu face lucruri. El este lucruri”? Să lăsăm însă deocamdată aceste chestiuni și să venim cu „suportul” științific. Niște fizicieni care au pornit de la premisa că atomii de heliu se apropie cel mai mult de comportamentul fotonilor i-au emis prin niște fante și i-au proiectat pe niște ecrane generate electromagnetic.

Curba Beveridge este un instrument analitic larg utilizat în analiza macroeconomică contemporană pentru a evalua piața muncii. Ea a apărut odată cu „revoluția keynesistă”, fiind astfel numită în onoarea lui Sir William Beveridge (creatorul sistemului britanic de asigurări sociale și de muncă de la baza statului asistențial de după război), și ea descrie grafic, în spațiu cartezian, relația statistică inversă dintre rata șomajului, reprezentată pe abscisă, și rata locurilor de muncă vacante, reprezentată pe ordonată.

Atunci când sunt întrebați de ce cele mai multe bănci românești nu-s cotate la Bursă, bancherii răspund că sunt membre ale unui grup internațional și că e listată banca-mamă. Totuși, în situația în care băncile rămân din ce în ce mai mult la mâna pieței autohtone în ceea ce privește procurarea de resurse, nu e logic să se ia în calcul potențiale listări pe piața românească?

Minimul istoric al inflației anuale a fost atins în luna august 2015, când valoarea consemnată de INS a fost de -1,87%. Pe lângă reducerea TVA la produsele alimentare, un rol important în această evoluție l-a jucat blocarea temporară a creșterilor de prețuri administrate de stat (ale căror niveluri sunt supuse reglementărilor și avizării din partea autorităților, nefiind stabilite pe piața liberă).

editorial Capitalul are roți, el vine singur dacă nu-i așternem gropi în față. Capitalul are roți și fuge ușor de un Stat-barieră. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 16-17, 2016
Economistul 16-17, 14 octombrie 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanțare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I