Bine ați venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunității economico-financiare din România

Revista Economistul te ține la curent cu ultimele știri, informații, articole și analize din domeniile economic, financiar, academic național și internațional.

cultură
și civilizație economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe rețelele de socializare!

Economistul.ro folosește cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experiența navigării pe site mai eficientă și mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmați că sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL

Economie și olimpism

Florin Antonescu, profesor, jurnalist pe teme socio-economice
Economistul nr. 16-17, 14 octombrie 2016


Economie și olimpism

Legătura dintre economie și olimpism e câtuși de puțin speculație. Atât jocurile olimpice (evenimentul ca atare, cu competițiile lui, care se desfășoară din patru în patru ani), cât și olimpiada (intervalul de patru ani dintre jocurile olimpice) înseamnă efort economic; dar și beneficiu? E o întrebare tot mai des însoțită de circumspecție.

JOCURILE OLIMPICE LA TÂRG

Jocurile Olimpice de la începutul secolului XX au fost, de fapt, părți din programele unor manifestări economice – târguri internaționale – în care au fost înglobate. Asta și explică de ce câte o ediție a ținut așa mult: 14 mai-28 octombrie, Paris 1900; 1 iulie-23 noiembrie, Saint Louis 1904; 13 iulie-31 octombrie, Londra 1908. Necesitățile asocierii au fost de ordin economic: susținerea financiară. Perspectiva costurilor a determinat reticența guvernului grec față de organizarea primei ediții a Jocurilor Olimpice moderne, Atena 1896. Ediția următoare, cea pariziană, s-a bazat pe un parteneriat cu Expoziția Universală, concepută ca o prefigurare a industrie, științei, comerțului, transporturilor, culturii în secolul care începea. În 1904, Jocurile Olimpice au făcut parte din Expoziția de Mărfuri din Louisiana, dedicată centenarului dobândirii de către americani a teritoriului Louisiana de la francezi. Ediția 1908, atribuită Romei, a fost precedată de o dificultate economică insurmontabilă, provocată de o catastrofă naturală: a erupt Vezuviul, orașul Napoli a fost distrus, statul italian și-a reorientat bugetul, așa că a renunțat la organizarea Jocurilor Olimpice. Întrecerile au fost relocate la Londra. La ediția Amsterdam 1928 a apărut primul sponsor de anvergură: Coca-Cola.

JUMĂTATE DINTRE BRAZILIENI, DEZINTERESAȚI DE JOCURILE OLIMPICE

Un sondaj prememrgător întrecerilor de la Rio arăta că 63% din cetățenii brazilieni chestionați estimau că acestea nu vor fi benefice țării; totodată, 51% dintre subiecți s-au declarat dezinteresați de eveniment. Multe construcții olimpice au pornit prin raderea unor cartiere al căror nume generic (favele) a ajuns termen internațional. Afectată a fost categoria socială cea mai săracă: 20.000 de familii strămutate. Ridicate pe terenuri curățate de locuințele precare, dotările olimpice au fost proiectate din perspectiva investitorilor imobiliari, pentru transformare în locuințe de lux și vânzare. Cea mai bună dovadă este satul olimpic (3.604 apartamente în 31 de clădiri, pe 750.000 metri pătrați), construit de companii precum cea creată de Norberto Odebrecht (condusă acum de Sergio de Souza) și cea a miliardarul Carlos Carvalho. Șapte din cele nouă baze sportive nou construite vor fi demolate sau remodelate pentru alte utilizări. De pe urma Jocurilor Olimpice rămâne și o solidă infrastructură urbană extra-sportivă: o linie nouă de metrou, trei căi rutiere exclusiv pentru autobuze, o linie centrală de tramvai, un port comercial renăscut. Calculând în euro, investiția în dezvoltarea metropolei s-a ridicat la șapte miliarde, pe când construcțiile și (re)amenajările pentru sport au costat 1,8 miliarde.

RIO 2016: 70 % INVESTIȚIE PRIVATĂ

Jocurile Olimpice Rio de Janeiro 2016 au fost lipite încă din faza pregătitoare de un veritabil complex al crizei politice și economice. Au rezultat idei preconcepute, sensibilități, suspiciuni, nemulțumiri. Au devenit stereotipe caracterizări de felul contrast între cheltuielile de organizare și starea economică a populației, prima ediție organizată în America de Sud, prima ediție fără deschidere oficiată de conducătorul statului (fals, pentru că mai fuseseră ediții deschise de consorți, de vicepreședinte, de un promotor local și chiar fără ceremonie de deschidere). Până la urmă, ediția braziliană a costat mai puțin decât se estimase. „Cele mai ieftine Jocuri Olimpice din istorie, într-o țară care de doi ani se confruntă cu una dintre cele mai mari crize economice din istoria sa”, apreciază primarul orașului Rio, Eduardo Paes. El socotește că în total s-au cheltuit 11,81 miliarde dolari (39 miliarde reali, moneda națională braziliană), cu 30% mai puțin decât se prevedea la depunerea candidaturii. Sectorul privat a contribuit cu 43% din sumă. Prin comparație, la ediția anterioară, Londra 2012, participarea privată a fost de 17%. Bazele pe care s-au desfășurat competițiile de la Rio (construite sau reamenajate) au costat 7,27 miliarde dolari (24 miliarde reali), cu contribuție particulară în proporție de 70%. La precedenta ediție latinoamericană, Mexic 1968, construirea și amenajarea bazelor sportive au costat 175.840.000 dolari. Montreal 1976 a fost ediția cu cea mai mare depășire a costurilor: 796%, adică șase miliarde dolari. Se apreciază că au fost mari deturnări de fonduri la construcții. Stadionul olimpic a rămas neterminat, fără acoperișul și turnul din pozele proiectului și de pe machetă, dar inexistente în realitate. Ediția Los Angeles 1984 a fost singura fără finanțare guvernamentală și pe deasupra cu profit: 223 milioane dolari, datorită susținerii private și folosirii multor baze existente. Noi au fost numai velodromul și bazinul de natație, construite cu bani de la McDonalds și 7Eleven. Cel mai mare succes pentru dezvoltarea orașului gazdă l-a reprezentat Barcelona 1992: investiție de 9,4 miliarde dolari (preponderent la nivel urban), profit cinci milioane dolari. Cele mai scumpe Jocuri Olimpice au fost Beijing 2008: 40 miliarde dolari, fără să provoace datorii, ci contribuind la dezvoltarea orașului pe termen lung, ceea ce a atras investitori din toată lumea.

TOKYO 2020: TAXIURI FĂRĂ ȘOFER ȘI PLĂȚI DUPĂ AMPRENTE

Olimpiada care va fi celebrată în 2020 prin Jocurile Olimpice de la Tokyo a început de asemenea sub semnul unor nemulțumiri economice în sine, actualizate de nuanțe eco și patrimoniale. Un motiv e construirea stadionului olimpic: estimată întâi la trei miliarde dolari, a scăzut la 1,7 miliarde sub presiunea nemulțumirilor populare care au impus refacerea proiectului. Obiecțiile țin de faptul că, fără să aibă capacitate mai mare decât alte construcții similare (80.000 de locuri, ca stadionul olimpic de la Londra 2012), va ocupa o suprafață dublă, prin sacrificarea unor spații verzi de tradiție, grădinile dedicate împăratului Meiji (1867-1912, inițiatorul Japoniei capitaliste) și prin demolarea stadionului olimpic din 1964, considerat monument istoric.

Prefigurările tehnologice 2020 duc spre SF și tind să refacă senzațiile inovative provocate de ediția din urmă cu peste o jumătate de secol. Atunci au fost trenul pe „pernă de aer” și televiziunea prin satelit, în 2020 se anunță plăți efectuate pe bază de amprente, taxiuri fără șofer, avioane cu combustibil din alge, autobuze cu hidrogen, aparate la purtător pentru traducere simultană în și din japoneză (inclusiv în scris), ploaie de meteoriți artificială în loc de artificii.

MEDALII DIN MATERIALE RECICLATE

La Tokyo 2020, medaliile vor fi făcute din materiale extrase din componente electronice reciclate. Istoria medaliilor olimpice este de felul ei interesantă și are o anume încărcătură economică. La Paris 1900, laureații au fost premiați în obiecte. Medalii din aur, argint și bronz au fost decernate doar la Saint Louis 1904, Londra 1908, Stockolm 1912. Apoi s-au lucrat din aliaje, fiind numai suflate. De la Los Angeles 1932, medaliații urcă pe podium, se intonează imnul național și se ridică drapelele.

NEPUTINȚE ECONOMICE ȘI BOICOTURI GEOPOLITICE

Economicul a determinat de-a lungul timpului absențe olimpice într-o măsură mai discretă decât politicul. România nu a participat la două ediții din motive economice: Anvers 1920 – lotul de 40 de sportivi înscris inițial nu a mai plecat, pentru că nu s-au găsit fonduri; Londra 1948 – autoritățile au invocat starea economiei naționale abia ieșite din război.

Bine-cunoscute și frecvent citate pentru interferențele politico-economico-olimpice sunt boicoturile reciproce ale blocurilor „capitalist” și „comunist” de la Moscova 1980 și Los Angeles 1984. De fapt, fiecare ediție din perioada 1972-1988 a fost boicotată, existând și antedecente: Londra 1908 – Irlanda, pentru că trebuia să concureze sub drapelul britanic; Melbourne 1956, boicoturi distincte – Egipt, Irak, Liban, pentru că Marea Britanie și Franța preluaseră Canalul Suez după ce Israelul atacase Egiptul; Olanda, Spania, Elveția, ca reacție la contrarevoluția din Ungaria; China, din cauza admiterii Taiwanului în competiții; München 1972 și Montreal 1976 – aproape 30 de țări africane (amenințări și lipsă efectivă), față de prezența Africii de Sud și Rhodesiei, care practicau discriminarea rasială și a Noii Zeelande, care avea relații cu acestea; Moscova 1980 – SUA și alte 65 de țări, ca urmare a invaziei sovietice în Afganistan (sportivi din unele dintre acele țări au concurat sub drapelul Comitetului Internațional Olimpic); Los Angeles 1984 – URSS și alte 14 țări, ca răspuns la boicotul precedent; Seul 1988 – RPD Coreeană și Cuba, nemulțumite de refuzul Coreei de Sud de coorganizare cu Nordul.

ȘTIINȚA CARE VINE PRIN SPORT

Multe ediții olimpice au rămas ca repere pentru introducerea progresului științific: Paris 1924 – primele Jocuri Olimpice transmise la radio; Los Angeles 1932 – cronometraj cu precizie de sutime de secundă și fotofinish; Berlin 1936 – prima transmisie TV live, pe ecrane în spațiul public; Londra 1948 – primele Jocuri Olimpice transmise la televizor; Roma 1960 –transmisii directe sau înregistrări prin circa 100 de canale TV; Ciudad de Mexico 1968 – primele teste antidoping și pentru determinarea sexului la femei; Montreal 1976 – transmiterea flăcării olimpice prin satelit de la Olympia la Ottawa; Seul 1988 – informatizare la cel mai înalt și larg nivel (detalii organizatorice, transmitere de informații, rezultate etc.), canale TV separate pentru fiecare sport din program, cu transmisie integrală a fiecărei competiții; Sydney 2000 – primele teste EPO (detectarea eritropoietinei).

PONDEREA LUI USAIN BOLT ÎN PIB

Deși participarea olimpică este în nume propriu, iar clasamentele pe medalii și pe puncte sunt neoficiale, aprecierea rezultatelor se face pe ansamblul reprezentării naționale. E o judecată răspândită pentru că e ușor de urmărit și convenabilă la nevoie; e însă doar emoțională. La noi, verdictul pare clar, chit că e simplist: performanța olimpică e slabă din cauză că finanțarea e slabă. Cerința redresării și ascensiunii e îndreptată spre alocări de fonduri. O cercetare Bloomberg asociază clasamentul pe medalii de la Rio cu populația și cu PIB-ul fiecărei țări. Preponderent, România este situată în primul sfert la nivel global olimpic, din totalul de 207 participanți (206 țări și o delegație independentă), după numărul și felul medaliilor, după totalul medaliilor, după raportul dintre acest total și PIB, după raportul dintre același număr și populație. La criteriul medaliilor, în urma noastră sunt țări fără aur (Mexic, Bulgaria, India, Norvegia, Israel) și chiar cu o singură medalie, de bronz: Austria, Finlanda, Portugalia. După reflectarea PIB în numărul de medalii, cu 1,21 medalii la 100 dolari, stăm mai bine decât SUA, China, Germania, Japonia (cu ponderi sub sau puțin peste 1). Cea mai mare greutate a medaliilor olimpice în PIB se regăsește la Grenada (indice 71,38 datorită unei singure medalii, argint, Kirani James la 400 m), Jamaica (de fapt, Usain Bolt cu trei medalii de aur, indice 44,62), Bahamas (21,82), Georgia (19,66). Conform raportării medaliilor la populație, ne găsim la limita pătrimii de sus, cu un sfert de medalie la un milion de locuitori (0,23), cam la fel ca Ucraina și Israel (0,25), Tunisia (0,27), Kenia, Porto Rico, Moldova și RPD Coreeană (0,28), Polonia (0,29); în China, o medalie revine la 0,05 locuitori.

LA ATENA, 12 ANI DUPĂ

La 12 ani după Jocurile Olimpice din 2004, Complexul Olimpic din Atena (OAKA) e un imens platou de beton. Ierburi se ițesc dintre plăci pe care calci cu ochii-n jos să nu te-mpiedici în crăpături, în denivelări. Stadionul Olimpic e ignorat, într-o parte, semnalându-și prezența prin arcele care-i susțin cupola. Drumu-ntins acum e spre Palatul Sporturilor „Nikos Galis”, spre marele derby al baschetului grec și european, Panathinaikos- Olympiakos. Azi e și mai și, pentru că e meciul de retragere al lui Dimitris Diamantidis, celebru conducător de joc al lui Panatinaikos. Baschetul e singurul care mai animă complexul, cu fani zgomotoși, paznici blindați, tarabe cu suvenire, fum și miros de grătare-ncinse. Palatul olimpic e o construcție austeră, cenușie, parcă etern nefinisată, deși pentru Jocurile Olimpice a fost modernizat, fără să fie nou. Poate bizar pentru cât s-a cheltuit și după ce a rămas în urmă, pentru Atena 2004 nu s-a construit exagerat (și, cum s-a văzut ulterior, nici pentru perspectivă), ci s-a valorificat din ce era. Finanțarea organizării a fost integral guvernamentală, din bugetul investițiilor publice (4,6 miliarde dolari), depășit prin datorii.

comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

Cardinalul austriac Christoph Schönborn, la slujba comemorativă de la Stephansdom (catedrala Sfântul Ștefan), dedicată celor 333 de ani de la cea de-a doua eliberare a Vienei, a rostit cuvinte profetice: „Islamul va cuceri Europa? Mulți musulmani și-o doresc și afirmă că s-a încheiat cu Europa. (…) Dumnezeu, fie-ți milă de Europa!”

Reuniunea președinților și a premierilor celor mai dezvoltate 20 de economii ale lumii, cunoscută și sub denumirea de G20, este un simbol al globalizării. De fapt, toate temele de discuție din cadrul acestor sumituri sunt legate de probleme de securitate globală, liberalizarea comerțului mondial, protecția mediului, și mai ales, la ultima întâlnire, cap de afiș a fost migrația a milioane de musulmani spre statele europene.

Starea necorespunzătoare a drumurilor și șoselelor Federației Ruse dă mult de furcă transportatorilor și posesorilor de autoturisme din această țară. În anii din urmă, autoritățile au ajuns să nu mai prididească cu reparațiile necesare în fiecare an, ceea ce provoacă nemulțumire și proteste din partea utilizatorilor. Cauzele impasului sunt controversate. Autoritățile preferă să dea vina pe condițiile de climă vitrege (ploi, viscole, ger) care provoacă erodări accelerate ale carosabilului, pe când diverșii comentatori sunt de părere că la mijloc este vorba despre slaba calitate a lucrărilor executate, despre neglijență, nepăsare sau furt de materiale.

Tom Harford este un economist și columnist respectat și respectabil pentru cărți cum ar fi „The Undercover Economist” sau pentru articole și editoriale publicate în Financial Times. Într-un astfel de text publicat cu ceva vreme în urmă (The Financial Times, ediția din 8/9 Noiembrie 2014), Tom Harford aborda problema inegalității economice, de altfel îndelung dezbătută în ultima vreme, dintr-un punct de vedere diferit de acela al altor economiști: a deține un pașaport emis de o țară dezvoltată... reprezintă un privilegiu și un avantaj pe care cetățenii unor astfel de țări îl dețin asupra locuitorilor statelor subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. În vremurile noastre, inegalitatea nu mai este generată în primul rând de apartenența la clase sociale diferite, ci de apartenența la state cu un nivel de dezvoltare diferit. Statisticile arată că un cetățean britanic sau american beneficiază de un sistem de asigurări sociale și de sănătate și de un nivel de salarizare și educație superioare celor la care poate aspira un locuitor al, să spunem, Republicii Democratice Congo. Chiar dacă inegalitatea între cetățenii unei țări există și chiar s-ar părea că a crescut în ultimii ani, raportul între veniturile unei familii bogate și cele ale unei familii sărace s-a micșorat semnificativ în favoarea celor săraci; și s-a micșorat cu atât mai mult cu cât țara respectivă se află mai departe decât celelalte pe drumul dezvoltării și creșterii economice.

Din tigrul Balcanilor, cu o economie în plin avânt alimentată din belșug cu investițiii străine potențate de afluxul de credite ieftine, Turcia a devenit copilul-problemă care dă bătăi de cap Uniunii Europene și nu numai. În ultimii ani creșterea medie a PIB-ului a fost de 5,5% anual. Cu un PIB de peste 800 de miliarde de dolari, țara este între primele 20 de economii ale lumii. Investițiile directe au crescut de la 20 miliarde dolari în 2001 la peste 200 miliarde în 2013. Prețul caselor a crescut cu peste 50% începând cu finalul anului 2009 iar PIB-ul pe cap de locuitor s-a triplat față de anul 2003.

Nu este vorba, în cazul cetățenilor Federației Ruse, de săraci cu duhul, de care nu duce lipsă nici o țară, ci de săraci în adevăratul înțeles al cuvântului, adică de oameni care nu-și pot asigura hrana necesară, locuința, îmbrăcămintea, accesul la asistență medicală, educație și cultură. Într-o țară cu imense bogății naturale (zăcăminte de țiței, gaze, cărbuni, metale, inclusiv prețioase, uraniu, păduri, ape și întinse terenuri agricole), ar fi normal ca toți locuitorii să aibă un trai decent, ca ponderea persoanelor defavorizate în totalul populației să fie nesemnificativă. În realitate, lucrurile nu stau așa, numărul săracilor din Rusia fiind mai mare decât s-ar cuveni. A contribuit, din plin, la aceasta prelungita criză economică din ultimul timp.

Nivelul ridicat și structura datoriei globale (DG) a Chinei prezintă riscuri semnificative pentru politica monetară a țării și complică implementarea acesteia.

Dezbaterile privind viitorul Marii Britanii, în interiorul sau în afara Uniunii Europene au intrat în linie dreaptă, cele două tabere acuzându-se reciproc de faptul că prezintă deformat realitatea și că manipulează opinia publică. Fostul primar al Londrei, Boris Jonhnson – conservator și liderul taberei care militează pentru ieșirea din UE - afirmă că în cazul eșecului Brexit, Regatul Unit nu va putea să țină sub control imigrația care crește în ritm rapid.

Sfârșitul tranzacțiilor cash ar putea fi mai apropiat decât credem, iar trecerea la plățile exclusiv electronice nu mai este considerată o ficțiune sau o teorie a conspirației ocultei mondiale. Bănci centrale sau private și economiști de marcă propun eliminarea bancnotelor și a monedelor din portofelele noastre.

Preocuparea guvernanților Federației Ruse pentru protejarea mediului înconjurător nu se limitează doar la măsuri de reducere a poluării solului, aerului și apei, pe întinsul cuprins al țării (17 milioane kmp), tinzând să cuprindă și alte arii ale ecologiei, printre care prezervarea florei și faunei, asigurarea purității produselor agricole (vegetale și animale) sau alimentația sănătoasă a populației. Proiectul de lege privind interzicerea cultivării unor plante modificate genetic, aflat în dezbaterea Dumei de Stat, este de natură să ilustreze anvergura proiectelor ecologice concepute la Moscova.

editorial Capitalul are roți, el vine singur dacă nu-i așternem gropi în față. Capitalul are roți și fuge ușor de un Stat-barieră. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 16-17, 2016
Economistul 16-17, 14 octombrie 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanțare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I