Bine ați venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunității economico-financiare din România

Revista Economistul te ține la curent cu ultimele știri, informații, articole și analize din domeniile economic, financiar, academic național și internațional.

cultură
și civilizație economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe rețelele de socializare!

Economistul.ro folosește cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experiența navigării pe site mai eficientă și mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmați că sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL

Davos 2016
WEF 2016 și lumea ideilor economice

Economistul nr. 2, 31 ianuarie 2016


Davos 2016 WEF 2016 și lumea ideilor economice

La începutul fiecărui an, sub bagheta lui Klaus Schwab, Davos îi adună pe pretinșii grei din economia mondială; anul acesta, spre a trasa liniile de forță ale celei de-A Patra Revoluții Industriale, o revoluție care, ni se lămurește, nu este, de facto, una industrială, ci una a inteligenței umane, pentru tot ceea ce înseamnă organica vieții – biologice, sociale, economice, politice etc.

Cine nu este invitat e un nimeni pare a fi expresia ce dă marcă conclavului. În acest an, România e absentă. Ea rămâne însă importantă și interesantă. În fond, se poate reflecta și de acasă la problemele globale ale omenirii. Și lucrul se întâmplă, e adevărat, nu la cota cuvenită. Probabil că produsul finit al discuțiilor de la Davos nu reușește să contribuie substanțial la schimbarea felului în care se guvernează lumea. Pe un atare temei, lumea politică românească pare mult mai prinsă de „problemele globale” din propria-i curte. Media atacă subiectul, dar fără însuflețire. Nici în mediul academic „temele Davos” nu stârnesc mare interes. Dacă cercetarea pe atari subiecte e prezentă, dialogul cu studenții e dificil de angajat. Studenții economiști, primii interesați, potențialmente, de teme, vin în școală prin „politica porților deschise” via „finanțarea pe student”. Sunt primiți, chemați, de fapt, pentru că sunt trebuincioși, aducători de finanțare, fiecare în parte și toți deopotrivă. Aproximativ 75% dintre ei sunt „trubaduri”, n-au nici cea mai vagă legătură cu problemele globale ale lumii. Asta da, o „problemă globală” a României!

Sub umbrela excepțional de acoperitoare, cu maxim ștaif științific, a „celei de-A Patra Revoluții Industriale”, tema de bază a întâlnirii, imediatismul fierbinte a trimis în planul dezbaterilor, și în acest an, subiecte fierbinți: încetinirea creșterii economice din China, migrația și terorismul, inegalitățile sociale, turbulențele de pe piețele emergente ale BRICS, Rusia și Occidentul, UE și Marea Britanie, reducerea periculoasă a prețului petrolului și a altor materii prime, deflația etc.

Fiecare dintre aceste teme se poate constitui în subiect de reflexiune. Selectiv și în raport cu spiritul general al discuțiilor din conclav, iată ce credem.

Optim, da, dar optimul meu

„Pământul plat” a lui Thomas Friedman a făcut din globalizare mireasa lumii începutului de secol XXI. Lecțiile despre globalizare predate în școlile românești de economie sau socio-politice au fost – și mai sunt – eroic de euforice, în genul „Noii ordini economice internaționale” din ultima jumătate a secolului trecut. Se induce, prin ele, ideea că e suficient să-ți deschizi porțile globalizării și se revarsă spre tine bunăstarea și fericirea globală, o bunăstare în care se topesc interesele naționale și formele statale. Or, prin Davos, aflăm, indirect pe calea discuțiilor angajate pe tema migrației, terorismului și crizei mondiale, că perimetrele naționale rămân cadrele cele mai indicate pentru construcția proiectelor de dezvoltare; aflăm că dincolo de problemele globale există și probleme ale națiunilor și că aceste ultime perimetre sunt cele mai adecvate în căutarea soluțiilor concrete. Rusia nu și-a trimis aici 70 de businessmen pentru a găsi soluții la problemele globale ale lumii, ci ale acestei țări. Pentru știința economică, merită reținut că optimul economic și, respectiv, optimul populației rămân chestiuni cu puternică conotație națională. Visul clasicilor despre un posibil optim mondial, cu premisa asumată a unei mobilități totale a factorilor de producție, inclusiv a forței de muncă, rămâne o fantasmă.

Și „ismele” cooperează între ele

Lumea începutului de secol XXI vorbește pe limba lui François Perroux; o lume tot mai divizată de „isme” și de decalaje economice uriașe, o lume a dominanților și a dominaților. Printre invitați, figurează și aceștia din urmă, și asta pentru că „Paradoxul cooperării” are ceva de spus și la nivel global. Îți place sau nu de China, roșie ca focul la registrul ideologic, cooperezi cu ea. Mai mult, greutatea ei specifică în lume face ca o scădere a ritmului ei de creștere economică, plus implozia „superciclului” mărfurilor să fie asimilate la Davos ca una dintre cele mai sumbre vești. Faptul că o țară, devenită atelierul lumii, se întoarce spre interior pentru a stimula și consumu-i propriu, anunțând o creștere economică de 6,9% pentru 2015, nu e luat ca model imitabil. Nu, economia globală „deraiază”, spun reprezentanții FMI, pentru că cererea globală din partea Chinei se reduce cu aproximtiv două procente. Lumea depinde, adică, de China. Predicția din 1973 a lui Alain Peyrefitte din „Quand la Chine s`éveillera”, parafrază la Napoleon I, s-a adeverit cu asupra de măsură. China s-a trezit și se impune restului lumii. Dincolo de culoarea politică a ei, cooperarea nu-i poate fi refuzată. Și, în general, după exemplul ei și în contextul unei lumi excesiv interdependente, cooperarea e „obligatorie”. De aceea, Alexis Tsipras vorbește la Davos „la pachet” cu Wolfgang Schäuble, iar „prietenoasa” Rusie încearcă, aici, să convingă că merită investit în spațiul ei. În context, refuzul Coreei de Nord pe motivul că „a testat o bombă cu hidrogen” pare nepragmatic. Convingerea, prin dialog, că răul cel mare pe care îl produce constă în credința ei într-un sistem care a umilit, peste tot, ființa umană ar fi fost o atitudine mai consonantă cu spiritul epocii. Și, ideologic vorbind, cum să învingi „diavolul” dacă îi refuzi dialogul spre a-l cunoaște mai bine!?

Dreptaci, stângaci și ambidextri

Mai aflăm de la Davos că A Patra Revoluție Industrială riscă să adâncească decalajele din lume, fapt perceput ca o amenințare globală. Mai avem nevoie, atunci, de această revoluție? Nicicând o societate civilizată n-a fost definită prin aliniere, ci prin ierarhie; una operată de piața liberă. E misiunea „mâinii invizibile”, a guvernelor statelor civilizate, de a produce ajustările necesare pe canalele distribuției spre a asigura decența vieții tuturor, cu păstrarea mediului emulativ și a interesului pentru întreprindere. Nu dă rău, în context, ca cei care produc bogăție, reprezentanții lor cu mare anvergură, să fie felicitați la Davos. Or, din aerul ideatic al conclavului, ei percep un sentiment al vinovăției. Completează acest „stângism” fără adresă și trimite problema în derizoriu prezentarea cauzei săracilor de către tinerele ucrainence în topless.

Cu uz la regula Chatham House – sau chiar a ușilor închise când se discută probleme strategice – ideile degajate la Davos se vor impersonale! Într-o lume a cunoașterii totale, se știe însă și cine discută la Davos.

Foc la fabrica de bani lichizi

Știm, de pildă, de la Mario Draghi că tiparnița BCE „ia foc” fără rezultate certe. Cei 60 mld. euro pompați lunar în economiile UE nu dau rezultate. Chiar el ia în discuție varianta unei schimbări de strategie. Ce lecții se desprind de aici? Multe, dar două dintre ele prevalează. Întâi, relaxarea monetară europeană pălește în fața unor măsuri de creștere a competitivității și reformării pieței muncii la care au făcut apel decidenții americani; obsesia apăsătoare a unei deflații neîncurajatoare pentru producție pare a servi de vaccin în UE. Al doilea înseamnă nu cerere sau ofertă, Keynes sau Laffer, ci și una și alta. Întreprinzătorii trimiși pe linie moartă de o deflație lungă nu-i pot face fericiți pe consumatorii încântați de reducerea prețurilor. Ei trebuie să se întâlnească pe terenul compromisului. Say și austriecii trebuie recitiți; altfel, avem lecții și politici cu jumătăți de măsură.

Stiglitz e nelipsit la Davos spre a dumeri cum vor reuși guvernele să construiască instituții care să facă față marilor provocări induse de cea de-A Patra Revoluție Industrială. Consecvent propriului crez, laureatul Nobel nu are în vedere piața – instituția fundamentală care, alături de proprietatea privată, reglează conturile și generează cele mai viabile practici în soluționarea problemelor într-o lume liberă. În piață vede doar o sursă de turbulențe. Cu gîndul la Keynes, el crede că guvernele rămân izvoare, depozitare ale raționalității. Soluțiile „realiste” acolo trebuie căutate!

Oracole și cinestaruri

Un Nouriel Roubini vine la Davos pentru a culege roadele de prim prezicător de vești nefaste și a ne prezenta tabloul neliniștilor al anilor ce vin: o reducere a cererii globale din cauza Chinei, o încetinire a creșterii SUA prin reducerea prețului petrolului și o Uniune Europeană confruntată cu terorism, migrație, Brexit sau Grexit. „Măsuri hotărâte din partea băncilor” și „un răspuns politic puternic” ar fi soluția și pentru domnul Roubini. Mai întâi normativul!

Dacă Roubini prezice că nu „o aterizare forțată, ci una cu mici obstacole”, dar pe un teren accidentat urmează să i se întâmple Chinei în 2016, o altă cobe, Söros, prezent și el la Davos, crede că în acest an „UE se va rupe în bucăți, iar deflația ne va ucide”! Ce-i de făcut d-le Söros? Unde găsim piețe liniștite? Ori ne retragem în munți, ori trecem toți la comunism, că acolo-i liniște totală și nimeni nu se rupe! Unitate de monolit!

Lăudabilă la Davos e prezența lui Leonardo di Caprio. Pe limba lui Georgescu-Rögen, el atenționează asupra ravagiilor rezultate din lăcomia corporațiilor în a exploata resurse și prezice că până în 2050 deșeurile de plastic din ocean vor cântări mai mult decât peștii din aceste ape. Nu știm de ce, dar previziunea pare credibilă. Însă cine îl ascultă? Ministerul mediului și garda națională de mediu din țara de origine a lui Rögen, oricum, nu; are propriile-i probleme, mai „globale” decât cele globale.

Restul e pe silent

Personal, mi-aș fi dorit, dacă nu altele, măcar și alte voci să fie auzite la Davos. Aș fi fost încântat să aud vreun urmaș de-ai lui Menger (un Kirzner, Hoppe, Boettke sau De Soto. Salin nu era, spațial vorbind, departe de Davos); unul care să strige tare că banii nu sunt ceea ce vrea Mario Draghi sau Christine Lagarde să fie; că ei au o determinare istorică, sunt o instituție, chemați să măsoare valori; și că deci a-i arunca în economie fără suport și a acorda credite cu bani făcuți din nimic se traduce în a-ți condamna, endemic, economia la crize recurente.

Și, de ce nu, mi-ar fi plăcut să-l aud pe Amartya Sen, cu experiența răvășitoare a țării sale de origine, despre ce înseamnă o zonă suprapopulată unde bogăția și sărăcia se împletesc după voia hazardului; asta dacă tot ne interesează problema. Sau încântat aș fi fost să văd mai puternic exprimat punctul de vedere al Olandei, principatul care a ridicat, prin faimosu-i Decret de acum 400 ani, toleranța la rang de normă. A dat un semnal, mimetic pentru cei interesați, că viitorul complicat se poate derula în armonie dacă e fondat pe instituții solide, respectate, pe bune practici, și nu pe intervenția guvernamentală.

Cuvinte cheie: dosar | Davos | 2016 | forum | revoluție | tehnologie | Klaus Schwab
comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naționale și economist cu binecunoscute vederi de stânga, analizează în cadrul unei prezentări recente o temă care frământă de câțiva ani buni societatea românească: paradoxul definit prin rezultatele bune la nivel macroeconomic și dezamăgirile accentuate sau chiar tensiunile de la nivel microeconomic. Cu alte cuvinte, Florin Georgescu se întreabă, la fel ca o pleiadă de alți economiști: de ce rezultatele bune macroeconomice nu se transmit la nivelul economiei reale? Profesorul și oficialul BNR vine cu o analiză economică pentru a-și susține argumentele. De la început, este interesant de remarcat că analiza și concluziile studiului sunt trecute prin filtrul viziunii economice de stânga a autorului. Dincolo, însă, de acest lucru, datele și abordarea analizei dlui Florin Georgescu merită remarcate în contextul în care tot mai mulți oameni de afaceri sau cetățeni își pun întrebarea: de ce creșterea economică nu se transmite la nivel micro, în rândul companiilor și populației.

România conduce detașat în clasamentul european al creșterii productivității muncii pe ora lucrată întocmit pe ultimii cinci ani, potrivit datelor furnizate de către Eurostat. În intervalul 2011-2015, acest indicator s-a îmbunătățit cu nu mai puțin de 18,7% raportat la media UE, mult peste situația consemnată în statele baltice Letonia (+11,0%) și Lituania (+8,5%), urmate de Bulgaria (+8,3%).

Citesc de câteva săptămâni opinii care mă plictisesc, pentru că învârt aceeași marotă. Potrivit acestora, politica monetară are rol definitoriu, nu e bine cum e implementată, însă nu prea se spune cum trebuie făcută.

Pe parcursul ultimilor zece ani, diferența dintre prețul curentului livrat populației și cel livrat în industrie a crescut în România de la 1% la 84%, potrivit datelor publicate recent de Eurostat. Această evoluție nu a făcut, însă, decât să urmărească tendința europeană în materie, diferența medie de preț între cele două tipuri de consumatori la nivelul UE fiind în prezent de 132%.

Rata inflației doboară noi recorduri, intrând puternic în domeniul negativ. Prețurile de consum, măsurate prin indicele prețurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 3,3% în luna aprilie 2016 comparativ cu luna aprilie 2015. Conform Institutului Național de Statistică, în luna aprilie 2016, ponderea mărfurilor și serviciilor care au înregistrat o scădere a prețurilor, comparativ cu aprilie 2015, este de 66,7%, cele care au avut creșteri cuprinse în intervalul 0 - 2,5% dețin o pondere de 20,0%. Aceste evoluții au la bază în principal decizii de politică fiscală: reducerea cotei standard a TVA de la 24 la 19% în două etape succesive, cu 4 puncte procentuale de la 1 ianuarie 2016 și cu încă 1 punct procentual de la 1 ianuarie 2017; extinderea sferei de aplicabilitate a cotelor TVA reduse pentru unele categorii de bunuri și servicii de la 1 iunie 2015 și 1 ianuarie 2016; eliminarea accizei speciale la combustibili la 1 ianuarie 2017. 

În ultimele 5 decenii, guvernele, instituțiile internaționale și un larg evantai de mișcări sociale globale s-au concentrat asupra unor dezvoltări teoretice și practice, strategii și politici care au declanșat coagularea unui larg consens global privind lupta împotriva sărăciei. De-a lungul acestei perioade, agenda globală de combatere a sărăciei s-a constituit într-o temă majoră a epocii contemporane, în permanentă dezvoltare, care a redefinit continuu potențialul și arsenalul de strategii și politici ale omenirii în combaterea acestui flagel.

Guvernul a discutat un pachet de măsuri de combatere a sărăciei. Anunțul public făcut de premierul Cioloș și publicarea câtorva elemente din prezentarea pe care am susținut-o în fața executivului au stârnit reacții. Ceea ce e foarte bine. Sunt cinci moduri de a defini sărăcia, dar la fiecare dintre ele România este pe ultimul loc din UE, la bătaie cu Bulgaria, pe alocuri. În mod particular, situația este dramatică atunci când vine vorba despre sărăcia în rândul copiilor și sărăcia în mediul rural.

Un recent articol din ediția americană a revistei Forbes mi-a trezit atenția în mod deosebit pentru că anunță într-un ton alarmant că, dacă nu cumva se schimbă între timp, „capitalismul va înfometa lumea până în 2050”. De altfel, dezbaterea pe modelul viitor al capitalismului a început mai demult. De fapt, dezbaterea e veche de când lumea (capitalistă).

Despre fenomenul sărăciei există date suficiente (statistici, încadrări în tipuri de sărăcie etc.) scoase la iveală în ton dramatic în special în timpul campaniilor electorale. Opoziția aduce la suprafață cu această ocazie suita proprie de situații reprobabile conexate sărăciei, în timp ce Puterea caută să minimizeze simptomele, cu sloganuri și/sau cheltuieli pe deficit. Evident, în paralel apar și promisiunile de schimbare în bine a situației dacă…

TTIP trebuie gândit și din perspectiva efectului asupra terților. Pe lângă retorica legată de stabilirea de SUA și UE a standardelor globale prin forța asocierii lor, există șanse reale de consecințe geoeconomice rezultate din derularea TTIP. Turcia, spre exemplu, are un acord de liber schimb cu Uniunea Europeană care o obligă să își deschidă piața pentru ceilalți parteneri preferențiali ai UE, fără ca aceștia să aibă o obligație reciprocă. Din moment ce Turcia și SUA nu au un acord de liber schimb, rezultă că, pentru americani, accesul la piața europeană va veni cu tot cu Turcia ca cireașa de pe tort.

editorial Capitalul are roți, el vine singur dacă nu-i așternem gropi în față. Capitalul are roți și fuge ușor de un Stat-barieră. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 16-17, 2016
Economistul 16-17, 14 octombrie 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanțare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I