Bine ați venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunității economico-financiare din România

Revista Economistul te ține la curent cu ultimele știri, informații, articole și analize din domeniile economic, financiar, academic național și internațional.

cultură
și civilizație economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe rețelele de socializare!

Economistul.ro folosește cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experiența navigării pe site mai eficientă și mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmați că sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL
arhivă
print
a+
a-

Ciclul economic și dezechilibrele: de unde vin „steroizii”?

Daniel Dăianu, profesor de economie la SNSPA, membru ales în CA al BNR și fost ministru de finanțe
Economistul nr. 29-30, 31 august 2015


Ciclul economic și dezechilibrele: de unde vin „steroizii”?

Îmi tot vin în minte întrebări cu care m-am întâlnit în ultimul timp, de genul: de ce este greșit să încercăm să stimulăm prin orice mijloace creșterea economică?, oare nu avem interesul să reducem cât mai mult decalajele față de țările dezvoltate din Uniune?, de ce este periculos să impulsionăm consumul acum?, dacă PIB-ul crește, de ce ar crește datoria publică ca pondere în PIB etc.? Unii au și fixat o țintă de 5% rata de creștere a PIB-ului ca reper de judecare a politicii economice. Ce este sub acest nivel nu este optim, ce este peste este de salutat.

Este de înțeles preocuparea față de creșterea economică în condițiile în care economia autohtonă resimte încă efectele crizei adânci, implozia din primii ani de după 2008. Dar o creștere sănătoasă nu se poate bizui pe factori efemeri, pe stimuli care pot induce dezechilibre majore. Ultimul deceniu oferă lecții privind relația între politica macroeconomică și mersul economiei, ce nu trebuie făcut dacă vrem să evităm dezechilibre supărătoare. Necazurile din anii 2008-2009 nu pot fi puse pe seama numai a înghețării piețelor financiare. Este suficient să comparăm România și țările baltice cu Polonia și Cehia în acea perioadă.

Mai jos, decupez dintr-o analiză mai amplă încercând să reliefez o „piesă” necesară în examinarea relației între bugetul public și dinamica economiei. Pretextul îl oferă un text recent al lui Laurian Lungu, care judecă intenția de creștere masivă a salariilor în sectorul bugetar și care, cum fac și alți analiști, subliniază impactul considerabil asupra bugetului public, făcând o paralelă cu anii 2007-2009 (Hotnews, 20 august a.c.); el consideră însă că influența scăderii TVA la 19% asupra veniturilor fiscale ar fi mai puțin primejdioasă decât s-ar crede, oferind un grafic în sprijinul tezei aduse. Dar ce lasă în obscur acest grafic este relația între contextul general, combinația de politici economice (policy-mix-ul) și mersul economiei. Fiindcă încasările bugetului public depind de faza ciclului în care se află economia; când economia crește rapid și, mai cu seamă, peste rata pe baza căreia s-a construit bugetul public, veniturile fiscale tind să crească, și invers, când economia încetinește, intră în recesiune, veniturile fiscale se reduc ca procent din PIB. De pildă, cota unică a stimulat cererea internă, încurajând creditarea bancară prin suplimentarea veniturilor; economia a crescut cu mult peste potențial. Acest fapt a favorizat creșterea încasărilor fiscale ca pondere în PIB la peste 29% în 2006. Este o creștere care nu se poate pune strict pe seama conformării mai bune a firmelor și cetățenilor în ce privește plata taxelor și impozitelor. Când economia a căzut în 2009, încasările fiscale s-au diminuat, ajungând sub nivelul din 2004 ca procent din PIB. În ultimii ani, aceste încasări au oscilat în jur de 27,5% din PIB, după o creștere la cca. 28% în intervalul 2011-2012. Seria lungă de date arată că România are o problemă majoră cu veniturile fiscale, care nu este determinată strict de nivelul taxelor și impozitelor; există o cultură a non-plății, exprimată prin evaziune fiscală și evitare de plată (tax avoidance), care angrenează firme mici și mari, inclusiv companii internaționale (ce practică prețuri de transfer).

Ciclurile pot fi relativ normale, cu suișuri și coborâșuri, ce țin de inerenta mișcare ondulatorie a economiei, sau pot fi puternic distorsionate, cu amplitudini mari. Se face distincție între ciclu economic și ciclu financiar, acesta din urmă acoperind o perioadă mai lungă de timp (10 până la 15 ani), de creștere și apoi descreștere a creditării (cum observa Kennteh Rogoff, Claudio Borio și experți ai Băncii de Reglementări Internaționale). Dificultățile economiei noastre în deceniul trecut rezultă dintr-o împletire a „ciclului financiar” în Europa cu măsuri de politică economică internă ce au accentuat dezechilibre ale economiei. În analizele pe care le fac macroeconomiștii (în bănci centrale, ministere de finanțe, bănci comerciale, în alte organisme publice, cum este Consiliul Fiscal la noi și în alte state din UE, în mediul academic etc.) se utilizează o metodologie unanim acceptată care distinge între un PIB potențial, ce exprimă nivelul potențial de valorificare a resurselor din economie la un moment dat, și rata de creștere potențială a economiei. În mișcarea sa, economia poate depăși nivelul potențial pentru un timp; poate și crește cu o rată efectivă peste cea potențială. Când se întâmplă ambele fenomene, dezechilibrele nu au cum să nu se amplifice. Că evaluările privind PIB-ul potențial și rata potențială de creștere comportă imponderabile importante dificultăți nu invalidează eforturile de a le măsura și utilitatea acestor concepte pentru operaționalizarea politicilor macroeconomice.

Grafic 1: Creștere potențială și efectivă; dezechilibre bugetare și de cont curent

 Ciclul economic și dezechilibrele: de unde vin „steroizii”?

Graficul 1 ilustrează relația între ciclul economiei românești, aflate sub influența mai multor factori de bază, și dinamica dezechilibrelor. Graficul face apel la traseul creșterii efective a economiei în raport cu creșterea sa potențială și la valorile consemnate pentru deficitele bugetare și cele ale contului curent (extern) în perioada 2001-2015. Se vede, astfel, că în anii când creșterea efectivă a fost considerabil peste cea potențială, dezechilibrele au fost mari (au crescut). În perioada 2006-2008, deficitele de cont curent au atins 10,4%, 13,4% și, respectiv, 11,5%, în largă măsură finanțate fiind prin îndatorare. În acea perioadă, deviația ritmului de creștere (adică diferența între creșterea efectivă și cea potențială ca pondere în PIB) a fost de 3% în 2006, 1,8% în 2007 și 4,2% în 2008. Deficitele bugetare din 2006 și 2007 s-au situat la sub 3% din PIB, dar au ascuns deficite structurale (care țin cont de ciclul economic) mult mai mari – în 2008 deficitul bugetar a fost substanțial peste 3%. Creșterea efectivă a fost peste cea potențială și în perioada 2001-2004, dar exista atunci un gap negativ mare față de PIB-ul potențial (vezi graficul 2). Trebuie spus că atât timp cât diferența între PIB-ul actual și cel potențial este substanțială, este de presupus că rata de avans efectivă a economiei poate depăși pe cea potențială fără a conduce la dezechilibre majore. Dacă apar totuși (întrucât au fost deficite de cont curent apreciabile și în anii 2003 și 2004), ele pot rezulta dintr-o dinamică a creditării influențată de „ciclul financiar european”, așa cum rezultă din graficele 3, 4 și 5. Se vede în acele grafice explozia creditării în perioada 2002-2008 în economii europene (ciclul european fiind influențat de introducerea monedei unice, iar în cazul economiilor emergente europene din Europa Centrală și de Est, de perspectiva intrării în Uniune).

Grafic 2: Gap-ul PIB-ului, deviația ritmului de creștere și dezechilibre macroeconomice

 Ciclul economic și dezechilibrele: de unde vin „steroizii”?

Grafic 3: Credit și creștere economică – Spania, Portugalia, Italia, Grecia, Cipru

 Ciclul economic și dezechilibrele: de unde vin „steroizii”?

Laurian Lungu face o observație notabilă: că dinamica economică din ultimii ani nu se mai bizuie pe creditare (pe îndatorare) ca înainte și că, prin urmare, creșterea ar avea, este de prezumat, baze sănătoase; este o teză pe care o întâlnim și la alți analiști, deși nu formulată atât de explicit. Pe de o parte, această observație este în conformitate cu ceea ce în teorie și practică este numită „creditless recovery’’; în mod obișnuit, după recesiuni puternice au loc reveniri economice ale PIB-ului care nu reclamă creștere de creditare. Acest fenomen se observă în economii emergente din Europa în ultimii ani, nu numai în România. Pe de altă parte, această teză, care pune în discuție și nivelul PIB-ului potențial, pare să subestimeze maniera în care s-a făcut consolidarea fiscală în economia autohtonă, cum a fost afectată structura cheltuielilor publice. Avem execuții bugetare cu deficite tot mai mici în ultimii ani, dar scăderea investițiilor este spectaculoasă (peste 45% în ansamblu), atât în sectorul public, cât și în cel privat (existând totuși o ușoară repornire a investițiilor în privat în acest an, dar care nu este elocventă încă). Oricât am explica această diminuare drastică a investițiilor ca inerentă corecție după ani cu defectuoasă alocare a resurselor (multe au mers către zona de non-tradables), este greu de admis că economia poate crește fără investiții, progres tehnic care să asigure avantaje comparative, eventual un alt model de creștere (bazat mai mult pe economisire internă și valorificare mai bună a resurselor). Progres tehnologic căzut din cer nu poate avea loc și nici câștiguri de eficiență substanțiale nu sunt ușor de realizat, deși este de gândit că modificări sunt în curs în economia românească (sugerate de exportul de bunuri IT și servicii de transport). În plus, avem deficit mare în materie de infrastructură de bază, avem subfinanțare cronică a învățământului și sănătății; avem un deficit ascuns de bunuri publice, ce nu poate fi compensat de economia privată, oricât de slab administrator ar fi considerat și dovedit statul.

Grafic 4: Credit și dinamica PIB – Croația, Ungaria, Austria, Polonia, Slovenia și Slovacia

 Ciclul economic și dezechilibrele: de unde vin „steroizii”?

Merită atenție graficul 2, ce indică momente când politicile economice interne au avut caracter pro-ciclic accentuat, de stimulare a economiei în condițiile în care turația ei era aproape de rata de creștere potențială și nivelul PIB-ului era în preajma celui potențial. Se vede, astfel, că gap-ul de producție (față de PIB-ul potențial) se închisese după anul 2005 după o lungă perioadă de timp. Cota unică a fost o schimbare radicală de regim fiscal, ce a impulsionat creditarea, care evolua deja foarte rapid în consonanță cu ciclul financiar european și obsesia băncilor locale pentru cote de piață. România a ajuns să aibă deficite externe mari, de două cifre, deși, în termeni nominali, deficitele bugetare păreau rezonabile (sub 3% din PIB deficite ESA, cu excepția anului 2008). Deficitele externe mari au fost cauzate în special de îndatorarea rapidă a sectorului privat, cu multe resurse orientate nu către sectoare de tradables. A urmat implozia economiei în 2009, care a fost mult mai severă decât în țări ce au avut deficite de cont curent mici. Dacă după 2005 am avut o explozie a creditării ce a accentuat dezechilibre, acum riscăm să mărim deficite bugetare în mod necugetat.

Aș mai spune ceva legat de teza că impozitarea în România s-ar afla pe partea dreaptă a „curbei Laffer”. Eu cred că nu avem date convingătoare în acest sens și scăderea TVA de la 24% la 9% la alimente și servicii alimentare a făcut ca TVA ca medie să fie la un nivel inferior celui din iunie 2010: cca. 16% față de 17,5%. Chiar un grafic ce prezintă încasări fiscale corectate cu faza ciclului economic (vezi Laurian Lungu, Hotnews, 23 august, a.c.) are de ce să ne pună pe gânduri:

  • cota unică nu a mărit încasările fiscale ca pondere în PIB așa cum era de presupus pe baza „curbei Laffer”; nivelul încasărilor a crescut în 2007 față de 2004, dar nivelul corectat în 2008 a fost sub cel din 2004;
  • încasări fiscale (corectate cu influența ciclului economic) mai înalte au fost nu în anii când a funcționat cota unică. Nu fac o judecată de valoare, ci pur și simplu constat ce rezultă și din graficul cu încasări fiscale corectate cu influența ciclului;
  • în unii ani electorali (2004, 2008) încasările fiscale au scăzut, indiferent de regimul fiscal, de nivelul taxelor și impozitelor; aici se poate presupune că atitudinea „colectorului” a jucat un rol, ca și dorința de a capta bunăvoința cercurilor de afaceri.

Grafic 5: Credit și dinamica PIB – România și Bulgaria

 Ciclul economic și dezechilibrele: de unde vin „steroizii”?

Care ar fi morala din graficele folosite? Judecățile este bine să țină cont de ciclul economic și de factorii săi determinanți – adică de politici interne și de ciclul extern. Politicile interne este de dorit să nu fie pro-ciclice, să nu încerce să stimuleze economia alimentând dezechilibre. Când economia este mult sub potențial ca utilizare a resurselor, poate avea loc o recuperare într-un ritm mai alert decât rata ei de creștere potențială, fără a deteriora periculos echilibre macroeconomice. O astfel de recuperare nu implică în mod necesar intervenție guvernamentală. În fapt, anii din urmă au consemnat la noi mai degrabă o recuperare economică în condițiile în care nivelul investițiilor este încă foarte scăzut. Au contat însă în mod semnificativ „reparații”, fie și parțiale, ale veniturilor unor categorii de cetățeni în raport cu niveluri de dinainte de tăierile masive de după 2009. Dar, pe termen mediu și lung, creșterea economiei depinde de potențialul ei, adică de investiții, progres tehnic și o alocare mai bună a resurselor. Stimularea consumului în sine nu ajută mult din acest punct de vedere, oricât s-ar crede că aceasta este forma de „vitaminizare” (am auzit și această expresie) și de încurajare indirectă a ofertei/investițiilor; dimpotrivă, poate aduce necazuri dacă este făcută în mod nechibzuit. Curios este că voci ce reclamă încurajarea consumului se aud când această componentă a cererii agregate este vizibil în revenire. Cât să fie încurajat având în vedere nevoia de a proteja echilibrele macroeconomice? Este drept că deficitele externe s-au corectat mult în anii recenți (nu în cele din urmă, prin scăderea dramatică a investițiilor), dar riscăm să ne ducem cu deficitul bugetar spre 4% din PIB, chiar mai mult. Este mai mult decât o anomalie să crești deficitele bugetare în mod deliberat când economia este în creștere, aproape de potențial.

Mai este ceva de spus: nu încurajarea consumului poate rezolva dezechilibrul major în distribuția PIB-ului în România; este vorba de ponderea de cca. 31,5% a veniturilor cu munca în raport cu ponderea veniturilor celor care dețin active de capital (cca. 55%), fiind unul dintre cele mai dezechilibrate raporturi din UE. Chiar dacă ținem cont de profesiile liberale și ponderea agriculturii de subzistență, de economia subterană, cifra indică o situație ieșită din comun. Iar argumente de genul „relaxarea fiscală este cerută de cercurile de afaceri” ignoră un fapt: politica economică trebuie să se facă în raport cu interesele cât mai multor stake-holders, ale cât mai multor cetățeni. Dacă lucrurile se strică din cauza formării unor dezechilibre mari, oalele sparte sunt plătite de toți și resimțite mai ales de cei cu venituri mici.

Steroizii, deci, pot veni pe mai multe căi: prin măsuri de politică economică pro-ciclice și din mediul extern – cum a fost creditarea accelerată practicată de bănci în deceniul trecut. Pentru al doilea tip de steroizi, măsuri macroprudențiale au rolul de prevenție, deși nu au întotdeauna eficacitate în lipsa unei bune colaborări cu alte bănci centrale. Politicile interne trebuie însă să nu greșească flagrant, prin alcătuire și dozaj, în stimularea agresivă a economiei, cu periclitarea echilibrelor. A mai mult decât dubla deficitul bugetar consolidat în condițiile în care economia turează aproape de potențial – prin creșteri de cheltuieli permanente și diminuări de venituri permanente – nu are sens economic. Și dacă avem în vedere harababura din economia globală, o posibilă nouă fază recesionistă, înțelegem pericolul unor măsuri care ar mări deficitele bugetare interne.

P.S. Mulțumesc lui Wilhelm Salater pentru sprijin în construcția graficelor 1 și 2.

comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

Ați auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.

În proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!

Se discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)

Procedând la retrocedarea „in integrum” a proprietăților agricole colectivizate în timpul regimului de tristă aducere aminte, reformatorii postdecembriști au omis faptul că nu mai trăim acele vremuri când 80 la sută din populația țării locuia la sate și când milioane de țărani în putere, dornici să muncească, nu aveau îndeajuns pământ. Reformiștii nostalgici ai trecutului îndepărtat au acționat ignorând efectele trecerii anilor, care au dus la îmbătrânirea și feminizarea forței de muncă a satelor, ca urmare a procesului accelerat de industrializare și urbanizare din anii socialismului nevictorios.

Câștigul salarial mediu net consemnat de INS pentru luna octombrie 2015 a fost de 1.871 lei, în creștere cu 2,1% față de luna precedentă. Puterea de cumpărare rezultată după ajustarea creșterii nominale cu inflația lunară a traversat din nou pragul de 140% în raport cu referința fixată pentru luna octombrie 1990 (ultima de dinaintea liberalizării prețurilor) și a urcat la 141,7%. Exprimat în moneda unică europeană, câștigul salarial mediu net a atins un nou record istoric, cu 421 de euro în termeni nominali și 844 de euro ca putere de cumpărare comparabilă la nivel european (ținând cont de prețurile de la noi, aflate la jumătate față de media UE).

„La estimarea cheltuielilor s-au avut în vedere măsurile care au fost adoptate de Parlament și de Guvern în anul 2015 pentru anul 2016 și au ca efect majorarea cheltuielilor cu 13 miliarde de lei”, a declarat noul ministru al finanțelor, Anca Paliu Dragu. Tot ea a anunțat că vom avea în anul 2016 un deficit al bugetului general consolidat de 2,95% din PIB.

Credeți în predestinare, în karma? Dar de spusele scriitorului englez D.H. Lawrence ce părere aveți: „Dumnezeu nu face lucruri. El este lucruri”? Să lăsăm însă deocamdată aceste chestiuni și să venim cu „suportul” științific. Niște fizicieni care au pornit de la premisa că atomii de heliu se apropie cel mai mult de comportamentul fotonilor i-au emis prin niște fante și i-au proiectat pe niște ecrane generate electromagnetic.

Curba Beveridge este un instrument analitic larg utilizat în analiza macroeconomică contemporană pentru a evalua piața muncii. Ea a apărut odată cu „revoluția keynesistă”, fiind astfel numită în onoarea lui Sir William Beveridge (creatorul sistemului britanic de asigurări sociale și de muncă de la baza statului asistențial de după război), și ea descrie grafic, în spațiu cartezian, relația statistică inversă dintre rata șomajului, reprezentată pe abscisă, și rata locurilor de muncă vacante, reprezentată pe ordonată.

Atunci când sunt întrebați de ce cele mai multe bănci românești nu-s cotate la Bursă, bancherii răspund că sunt membre ale unui grup internațional și că e listată banca-mamă. Totuși, în situația în care băncile rămân din ce în ce mai mult la mâna pieței autohtone în ceea ce privește procurarea de resurse, nu e logic să se ia în calcul potențiale listări pe piața românească?

Minimul istoric al inflației anuale a fost atins în luna august 2015, când valoarea consemnată de INS a fost de -1,87%. Pe lângă reducerea TVA la produsele alimentare, un rol important în această evoluție l-a jucat blocarea temporară a creșterilor de prețuri administrate de stat (ale căror niveluri sunt supuse reglementărilor și avizării din partea autorităților, nefiind stabilite pe piața liberă).

editorial Capitalul are roți, el vine singur dacă nu-i așternem gropi în față. Capitalul are roți și fuge ușor de un Stat-barieră. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 16-17, 2016
Economistul 16-17, 14 octombrie 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanțare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I