Bine ați venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunității economico-financiare din România

Revista Economistul te ține la curent cu ultimele știri, informații, articole și analize din domeniile economic, financiar, academic național și internațional.

cultură
și civilizație economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe rețelele de socializare!

Economistul.ro folosește cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experiența navigării pe site mai eficientă și mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmați că sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL

AVUȚIA RAȚIUNII VS. SĂRĂCIA CU DUHUL
Sărăcia și ciclurile electorale


Economistul nr. 4, 29 februarie 2016

AVUȚIA RAȚIUNII VS. SĂRĂCIA CU DUHUL Sărăcia și ciclurile electorale

Despre fenomenul sărăciei există date suficiente (statistici, încadrări în tipuri de sărăcie etc.) scoase la iveală în ton dramatic în special în timpul campaniilor electorale. Opoziția aduce la suprafață cu această ocazie suita proprie de situații reprobabile conexate sărăciei, în timp ce Puterea caută să minimizeze simptomele, cu sloganuri și/sau cheltuieli pe deficit. Evident, în paralel apar și promisiunile de schimbare în bine a situației dacă…

Ne propunem aici să arătăm că sărăcia este un fenomen ce se desfășoară pe termen mediu și lung, cu o dinamică dependentă de politicile economico-sociale și nu de ciclurile electorale.

În viața omului calitatea vieții este cea care determină standardul de trai și situarea într-o anumită categorie socială. Generic însă se folosește impropriu cuvântul de sărăcie la un complex de factori care înseamnă pe lângă lipsa sau insuficiența veniturilor și alte aspecte care țin de habitat, apă curentă, accesul la educație, la îngrijiri de sănătate etc. În această accepțiune lipsa veniturilor este doar „biletul de acces” pe ușa cu deschidere într-un singur sens a sărăciei. Lipsa veniturilor se va completa cu ceea ce există dincolo de această intrare și anume sărăcia extinsă care pune stăpânire în timp pe toate aspectele vieții. La limită, această „îmbogățire de situații” poate îmbrăca în starea finală forma de sărăcie extremă. Sărăcia extremă pune în pericol viața oamenilor, căci ea presupune a nu dispune de hrană suficientă, apă, combustibil și toate celelalte elemente ce țin de un minim al calității vieții pentru supraviețuire.

Abordarea problematicii sărăciei în campaniile electorale rareori merge la rădăcinile sărăciei – practica și pragmatica electorală selectează aspecte izolate – și, pe de altă parte, determină politicienii de la putere să acționeze oportunist cu efecte care de puține ori duc pe termen lung la reducerea sărăciei. De cele mai multe ori, aceste măsuri sunt o combinație de favoritism și populism care dau oxigen status-quo-ului. Un exemplu tipic în acest sens este acordarea unor subvenții la încălzire, transport în comun, în agricultură etc. care ulterior fie dispar, fie se diminuează, fie vin după terminarea lucrărilor agricole în ajutorul vădit al vreunui interes privat conectat la spațiul politic. Din experiența recentă, printre cele mai contondente exemple se pot aminti mărirea prin lege a salariilor cadrelor didactice, urmată de abrogare, respectiv mărirea pensiilor militare, urmată de ajustare.

Creșterea economică și creșterea redistribuirii

Conceptual, pentru a adresa sărăcia există două căi ce se suportă virtuos una pe alta: creșterea economică și creșterea redistribuirii. Acestea reprezintă mecanismul push-pull al capitalismului sustenabil. A vrea să reduci sărăcia doar prin creștere economică este în laitmotivul Dreptei, care pare a se orienta după dictonul „la flux, toate ambarcațiunile se ridică”1. Cu toată puterea de seducție a acestui dicton, creșterea economică fiind neuniformă, în absența redistribuirii, sărăcia poate afecta segmente de populație și mai grav. Pe de altă parte, redistribuirea fără creștere este la rându-i problematică deoarece se face adesea pe deficit. Un caz particular de redistribuire oportunistă în scopuri electorale, descris de dictonul „omul trebuie să simtă mai binele nostru și în buzunar”, este acela în care „beneficiarul” primește (echivalentul a) 2 lei, care va observa apoi că-l costă 5 lei. În discursul public recent creșterea are prioritate față de redistribuire, iar asumpția pare a fi că în absența creșterii suficiente amânăm redistribuția. Pentru a declanșa redistribuția în termeni independenți de discursul hegemonic al creșterii continue și a provoca în realitate circularitatea cauzală creștere-redistribuire este nevoie de o normă de redistribuire în funcție de gradul de sărăcie. Mai mult, dacă sărăcia este însoțită și de o inegalitate în creștere a veniturilor, redistribuirea necesită o impozitare progresivă.

Problema fundamentală a omului de stat este creată de dificultatea sincronizării creșterii și redistribuirii cu frecvența ciclului electoral. Și chiar dacă ar fi posibilă suprapunerea lor, datorită unei dinamici accentuate a creșterii, redistribuirea care se pune în aplicare prin fiscalitate nu se poate modifica la fiecare ciclu electoral. Întrucât creșterea economică nu poate fi precis previzionată ca moment și amploare pentru a se încerca o primă sincronizare a creșterii cu o redistribuire sustenabilă, o primă măsură de adresare a sărăciei este ridicarea salariului minim pe economie (SMEC). Am arătat în studiul „Salariul minim pe economie, problematică generală și oportunitate românească” (Economistul nr. 1&2, 2015) că, mai cu seamă în situația României de azi, creșterea SMEC ar fi o măsură care să adreseze atât scăderea sărăciei, cât și, în mod numai aparent paradoxal, creșterea economică.

Asumarea costurilor sociale

O a doua măsură de adresare a sărăciei este asumarea de către stat a costurilor sociale, mai ales față de categoriile defavorizate. Cititorul avizat recunoaște desigur că este vorba despre sărăcia cronică ce condamnă noi generații la lipsa de oportunitate și implicit reduce foarte mult șansa la creștere viitoare. Categoriile defavorizate din punct de vedere al gradului de sărăcie sunt familiile cu mai mulți copii, familiile de la țară care trăiesc din mica agricultură de subzistență, pensionarii. Dacă gradul de sărăcie al pensionarilor este controlat prin lege și este dependent de veniturile lucrătorilor salariați, celelalte categorii au nevoie urgentă de o revedere a regulilor de protecție socială și a sistemului de asistență socială. Acesta ar trebui să aibă prevederi atât de natură financiară, cât și acordarea de servicii care să permită în special copiilor de la țară accesul la învățământ: autobuze școlare, manuale și rechizite gratuite, îngrijiri medicale de calitate, ajutoare în îmbrăcăminte și alimente. Cu alte cuvinte, e nevoie de un concept complex de luptă cu sărăcia. Poate acești copii și familiile lor sunt cei mai expuși căderii în starea de sărăcie extremă de unde nu mai există nicio șansă de redresare, de revenire măcar la alte forme standard de sărăcie.

În tratarea sărăciei e nevoie totuși de mult discernământ: în cazurile în care indivizi ce trăiesc din expediente sau aplică la „roata norocului” și astfel intră în categorii de sărăcie, ajutorul statului trebuie acordat condiționat, iar resursele, economisite. În cazul celor care prin destin sunt sortiți eșecului (familii sărace, needucate, lipsite de utilități sau locuințe cât de cât salubre) și ai căror copii în mod realist au barată orice cale de acces în societate, statul trebuie să facă tot ce este posibil să încerce din timp o egalizare a șanselor măcar pentru copii și tineri. Altfel, ne complacem în a avea categorii din ce în ce mai largi de excluși social și o societate incapabilă de dezvoltare și progres, sărăcia cronică actuală se va extinde și vom constata că neincluderea la timp a celor defavorizați în sistemul asistențial va costa mult mai mult prin faptul ca aceștia nu numai că nu vor contribui la creșterea economică, dar vor încerca să-și ducă viața necăjită eludând legile, crescând costurile sociale pentru toți.

O concluzie pe adresa oamenilor politici

Așadar, în concluzie:

  1. Între reducerea sărăciei și ciclurile electorale nu există nicio legătură;
  2. Țintirea sărăciei se obține prin creștere și redistribuire;
  3. Atingerea dezideratului poate presupune o durată de timp pe care parte din populație nu o poate suporta. De aceea, pe fond de creștere putem considera majorarea salariului minim la nivelul acoperirii nevoilor de subzistență ca o măsură de redistribuire;
  4. Adresarea sărăciei cronice prin includerea categoriilor de populație defavorizată într-un sistem complex de asistență socială care să modifice șansele de supraviețuire și dezvoltare, în special ale copiilor.

Concluzia celor discutate se adresează oamenilor politici, indiferent dacă sunt de stânga sau dreapta, cărora le repetăm că menținerea sărăciei nu este doar un act imoral, dar și o importantă problemă economică de care poate depinde șansa dezvoltării economiei. Dacă ne vom gândi la sărăcie în mod consensual, de exemplu printr-o strategie larg asumată, vom reuși să scurtcircuităm acțiunile perturbatoare ale ciclurilor electorale în lupta cu sărăcia. Dacă, pentru moment, o asemenea strategie nu poate fi larg asumată de elita politico-economică românească, acțiuni punctuale contra sărăciei și pro-creștere pot fi întreprinse. Acțiunile omului de stat vor trebui în continuare să fie bazate pe înțelegerea cadru pe care o oferim, caz în care riscul populismului sau favoritismului electoral va fi minim.

* * *

1În engleză, „a rising tide lifts all boats”; numai că într-un raport al colosului financiar bancar Citibank, destinat exclusiv clienților bogați ai băncii, era folosit următorul titlu: „Rising tide lifting yachts” (http://bit.ly/1ouUCFl), adică fluxul ridică iahturile sau ambarcațiunile de lux ale bogaților.

comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naționale și economist cu binecunoscute vederi de stânga, analizează în cadrul unei prezentări recente o temă care frământă de câțiva ani buni societatea românească: paradoxul definit prin rezultatele bune la nivel macroeconomic și dezamăgirile accentuate sau chiar tensiunile de la nivel microeconomic. Cu alte cuvinte, Florin Georgescu se întreabă, la fel ca o pleiadă de alți economiști: de ce rezultatele bune macroeconomice nu se transmit la nivelul economiei reale? Profesorul și oficialul BNR vine cu o analiză economică pentru a-și susține argumentele. De la început, este interesant de remarcat că analiza și concluziile studiului sunt trecute prin filtrul viziunii economice de stânga a autorului. Dincolo, însă, de acest lucru, datele și abordarea analizei dlui Florin Georgescu merită remarcate în contextul în care tot mai mulți oameni de afaceri sau cetățeni își pun întrebarea: de ce creșterea economică nu se transmite la nivel micro, în rândul companiilor și populației.

România conduce detașat în clasamentul european al creșterii productivității muncii pe ora lucrată întocmit pe ultimii cinci ani, potrivit datelor furnizate de către Eurostat. În intervalul 2011-2015, acest indicator s-a îmbunătățit cu nu mai puțin de 18,7% raportat la media UE, mult peste situația consemnată în statele baltice Letonia (+11,0%) și Lituania (+8,5%), urmate de Bulgaria (+8,3%).

Citesc de câteva săptămâni opinii care mă plictisesc, pentru că învârt aceeași marotă. Potrivit acestora, politica monetară are rol definitoriu, nu e bine cum e implementată, însă nu prea se spune cum trebuie făcută.

Pe parcursul ultimilor zece ani, diferența dintre prețul curentului livrat populației și cel livrat în industrie a crescut în România de la 1% la 84%, potrivit datelor publicate recent de Eurostat. Această evoluție nu a făcut, însă, decât să urmărească tendința europeană în materie, diferența medie de preț între cele două tipuri de consumatori la nivelul UE fiind în prezent de 132%.

Rata inflației doboară noi recorduri, intrând puternic în domeniul negativ. Prețurile de consum, măsurate prin indicele prețurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 3,3% în luna aprilie 2016 comparativ cu luna aprilie 2015. Conform Institutului Național de Statistică, în luna aprilie 2016, ponderea mărfurilor și serviciilor care au înregistrat o scădere a prețurilor, comparativ cu aprilie 2015, este de 66,7%, cele care au avut creșteri cuprinse în intervalul 0 - 2,5% dețin o pondere de 20,0%. Aceste evoluții au la bază în principal decizii de politică fiscală: reducerea cotei standard a TVA de la 24 la 19% în două etape succesive, cu 4 puncte procentuale de la 1 ianuarie 2016 și cu încă 1 punct procentual de la 1 ianuarie 2017; extinderea sferei de aplicabilitate a cotelor TVA reduse pentru unele categorii de bunuri și servicii de la 1 iunie 2015 și 1 ianuarie 2016; eliminarea accizei speciale la combustibili la 1 ianuarie 2017. 

În ultimele 5 decenii, guvernele, instituțiile internaționale și un larg evantai de mișcări sociale globale s-au concentrat asupra unor dezvoltări teoretice și practice, strategii și politici care au declanșat coagularea unui larg consens global privind lupta împotriva sărăciei. De-a lungul acestei perioade, agenda globală de combatere a sărăciei s-a constituit într-o temă majoră a epocii contemporane, în permanentă dezvoltare, care a redefinit continuu potențialul și arsenalul de strategii și politici ale omenirii în combaterea acestui flagel.

Guvernul a discutat un pachet de măsuri de combatere a sărăciei. Anunțul public făcut de premierul Cioloș și publicarea câtorva elemente din prezentarea pe care am susținut-o în fața executivului au stârnit reacții. Ceea ce e foarte bine. Sunt cinci moduri de a defini sărăcia, dar la fiecare dintre ele România este pe ultimul loc din UE, la bătaie cu Bulgaria, pe alocuri. În mod particular, situația este dramatică atunci când vine vorba despre sărăcia în rândul copiilor și sărăcia în mediul rural.

Un recent articol din ediția americană a revistei Forbes mi-a trezit atenția în mod deosebit pentru că anunță într-un ton alarmant că, dacă nu cumva se schimbă între timp, „capitalismul va înfometa lumea până în 2050”. De altfel, dezbaterea pe modelul viitor al capitalismului a început mai demult. De fapt, dezbaterea e veche de când lumea (capitalistă).

TTIP trebuie gândit și din perspectiva efectului asupra terților. Pe lângă retorica legată de stabilirea de SUA și UE a standardelor globale prin forța asocierii lor, există șanse reale de consecințe geoeconomice rezultate din derularea TTIP. Turcia, spre exemplu, are un acord de liber schimb cu Uniunea Europeană care o obligă să își deschidă piața pentru ceilalți parteneri preferențiali ai UE, fără ca aceștia să aibă o obligație reciprocă. Din moment ce Turcia și SUA nu au un acord de liber schimb, rezultă că, pentru americani, accesul la piața europeană va veni cu tot cu Turcia ca cireașa de pe tort.

Eliminarea sărăciei constituie una dintre principalele preocupări ale societății noastre. Regăsită în rețetare diferite în varii forme ale welfare-state-ului, lupta împotriva flagelului sărăciei folosește cel mai adesea arsenalul redistribuționist, mizând pe forța empatică a discutabilului concept de justiție socială. Taxarea, neavând trăsăturile unui „preț” plătit pentru a intra în posesia unor bunuri dorite, își găsește adesea justificarea mai ales prin nevoia de solidarizare cu cei mai sărăci membri ai societății, cu beneficiarii politicilor de protecție socială.

editorial Capitalul are roți, el vine singur dacă nu-i așternem gropi în față. Capitalul are roți și fuge ușor de un Stat-barieră. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 16-17, 2016
Economistul 16-17, 14 octombrie 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanțare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I