Într-un timp al veleitarismului confundat cu aspirația și al iluziei cultivate în sensul că motivația rezolvă orice, pragmatismul și profesionalismul unui demers cum este studiul Most Loved Employers pot să aducă o doză de obiectivitate în relațiile de pe piața muncii. Realizat de compania pentru cercetare de piață Mercury Research la inițiativa lansată de Inspire Group, „jucător activ și creativ în industria serviciilor de promovare a imaginii angajatorilor”, studiul îi ajută pe aceștia „să înțeleagă așteptările potențialilor angajați, punctele forte și punctele slabe și să-și construiască în mod informat un brand de angajator de succes”.

Capacitatea consumatorului român de a aprecia valoarea unui produs a evoluat considerabil de la prima până la a șaptea și cea mai recentă ediție a Programului Superbrands România. Românii au devenit mai receptivi la calitățile produsului care dau forță unui brand, mult mai receptivi decât la atributele marginale, precum umorul unui clip care promovează produsul și, implicit, brandul. Este una dintre ideile care au animat Gala de decernare a distincțiilor ediției 2015/2016 a Programului Superbrands România.

Compania cehă P3 Logistic Parks, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de parcuri logistice din România și din Europa, își propune să-și extindă afacerile în restul țării, după ce a ajuns cu parcul P3 Bucharest la opt clădiri și o suprafață de 215.000 mp de spații de depozitare. P3 Bucharest, de la intrarea autostrăzii A1 în București, este cel mai mare parc logistic din România, iar compania cehă a lansat deja construcția unei noi clădiri de 42.800 mp, pe lângă cele două investiții noi deja aflate în derulare.

Oamenii de afaceri străini și români ezită să se lanseze în investiții noi în România sau să le dezvolte pe cele deja lansate pentru că întâmpină mari dificultăți fiscale atunci când vor performanță de la managementul financiar al grupurilor de firme pe care le conduc. „Una dintre problemele mari cu care se confruntă grupurile de firme românești este consolidarea. De pildă: la nivelul unui grup, pierderile unora dintre companiile componente ar trebui să se compenseze cu profiturile celorlalte, iar grupul să raporteze un singur rezultat brut consolidat”, a declarat Ana Bobircă, vicepreședinte al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

TTIP este cel mai intens dezbătut mega-acord comercial negociat în prezent de Uniunea Europeană cu parteneri extracomunitari. În opinia unor experți internaționali, acest parteneriat între UE și SUA reprezintă mult mai mult decât „încă un acord comercial preferențial”. Acesta are drept obiectiv consolidarea legăturilor dintre cele mai mari entități economice ale economiei mondiale, în contextul eșecului negocierilor comerciale multilaterale ale Rundei Doha desfășurate sub egida Organizației Mondiale a Comerțului, intensificării concurenței globale în planul acordurilor comerciale preferențiale și al scăderii influenței UE și SUA în comerțul mondial (Fontagné, Gourdon, Jean, 2013).

Fără nicio îndoială, una dintre cele mai ample și importante inițiative economice internaționale o reprezintă Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții – TTIP. Lansat în 2013, TTIP a ocazionat intense negocieri între Uniunea Europeană și SUA, derulate de regulă în spatele ușilor închise. Obiectivul său declarat îl constituie reducerea barierelor în calea relațiilor economice dintre SUA și Uniunea Europeană (tarife vamale, restricții privind investițiile, reglementări inutile etc.) în vederea amplificării schimburilor economice dintre cele două părți.

Ultimul sfert de veac a fost caracterizat de adâncirea, consolidarea și maturizarea globalizării astfel încât aceasta a devenit o realitate, un fapt împlinit și chiar o banalitate, deși implicațiile sale nu sunt întotdeauna explicite, tocmai pentru că ne confruntăm cu ele în fiecare zi. Globalizarea a trecut de la activitățile economice producătoare de bunuri și servicii la schimbul de informații și de la state (în sens de economii) la firme și apoi la indivizi, reclamând prin ubicuitatea sa reguli și instituții noi sau, în lipsă de ceva mai bun, măcar o adaptare, fie ea și provizorie, a celor existente.

Odată cu definitivarea textului pentru Trans-Pacific Partnership (TPP) dintre SUA și mai multe țări asiatice și sud-americane, americanii și-au îndreptat privirea către accelerarea negocierilor pentru TTIP, Transatlantic Trade and Investment Partnership, care se derulează între guvernul american (gurile rele ar spune lobbyiștii corporatiști ai guvernului american) și Comisia Europeană. În vreme ce TPP va trece acum prin procesul controversat de aprobare politică, vor mai trece cel puțin trei sau patru ani până când s-ar putea definitiva negocierile TTIP, timp în care acestea trebuie să supraviețuiască unei opoziții din partea societății civile diverse și cu propriile sale pârghii politice (organizații de mediu, sindicate etc.).

TTIP poate fi înțeles mai bine dacă privim atent contextul actual al politicilor comerciale, marcat de o permanentă dispută între avocații liberului schimb și cei ai protecționismului în comerțul internațional. Există multe voci, inclusiv în UE, conform cărora în inițiativele de liberalizare sunt câștiguri, dar pot fi și pierderi, iar efectele unei liberalizări complete a comerțului internațional nu trebuie supraestimate (după unii numai 0,5% creștere a PIB-ului mondial, în timp ce liberalizarea parțială în Runda Doha ar duce numai la 0,1% creștere PIB-ului mondial).

TTIP are la bază o idee economică, de forță: eliminarea la nivel global a restricțiilor tehnice, vamale, permițând lărgirea accesului unui număr în creștere de țări la tehnologii și produse noi. Detaliile negocierilor, protejate de confidențialitate deosebită, au generat numeroase suspiciuni legate de viitoare anulări ale unor restricții vizând securitatea alimentară la nivel UE, ca și posibilitatea de liberalizare a unor servicii, cum ar fi cele medicale.

Prevalența aranjamentelor de integrare regională specifice începutului de nou secol, îndeosebi apariția celor etichetate de analiști drept „mega aranjamente”, caracterizează recenta arhitectură a sistemului economic, devenit unul global. Aceste aranjamente sunt diferite de cele considerate tradiționale în ce privește anvergura, obiectivele și consecințele sistemice, fiind orientate către o integrare mai profundă și mai cuprinzătoare și focalizându-și cadrul reglementar către oferirea unei platforme viabile pentru lanțurile regionale sau transregionale creatoare de valoare prin asigurarea unui climat de afaceri definit prin liberalizare, transparență și predictibilitate.

Acordul TTIP poate aduce avantaje comerciale ambelor părți. Cu toate acestea, există multe motive de îngrijorare la nivelul opiniei publice din Europa, privind în special clauza de soluționare a conflictelor dintre corporații și state (ISDS). Dacă aceasta va fi inclusă în acord, statele membre ale UE se vor vedea obligate să accepte deciziile unor instanțe de arbitraj private, în cadrul unor posibile conflicte cu investitorii americani. De aceea, Cartel Alfa nu este de acord cu includerea clauzei ISDS în acordul care va fi încheiat (vezi cazul Roșia Montană).

La începutul lunii februarie, Institutul Național de Statistică a comunicat datele privind dinamica fluxurilor comerciale internaționale ale României în decembrie 2015. Conform datelor INS, exporturile au crescut cu 3,8% an/an (ritm în accelerare de la 1,8% an/an în noiembrie), la 3,94 miliarde euro în decembrie. Exporturile către țările membre ale Uniunii Europene s-au majorat cu 3,9% an/an, la 2,75 miliarde euro, iar vânzările spre țările din afara UE au crescut cu 3,4% an/an, la 1,20 miliarde euro.

De câte ori v-ați izbit de pasivitatea românească? Sub ce forme? Cum ne vindecăm de pasivitate? Cum ne raportăm la caruselul global al intereselor economice? Dar mai ales când ne apucăm serios și inteligent de treabă? Când găsim combinația optimă dintre succesul economic și circumstanțele politice? Acum un an, spuneam că fiind „prinși în ițele politicii noastre dâmbovițene, pierdem din vedere mizele mari, de stringentă actualitate, la nivel european și mondial”ⁱ. Este vorba despre noile oportunități ale Parteneriatului Transatlantic de Comerț și Investiții. Pe scurt, este vorba despre TTIP.

O analiză detaliată privind un acord economic între EU și SUA este prematură fiindcă acesta nu este încă finalizat oficial. Detalii ale acestui acord au inundat însă presa de specialitate, provenind din surse neidentificate, dar aparent informate, ceea ce a provocat reacții virulente pro și contra. Cum acronimele acordului în engleză sunt TTIP, sunt tentat să folosesc un calambur care de fapt constituie esența acestui articol.

Publicarea la începutul lunii ianuarie a Planurilor sectoriale ale ministerelor Guvernului a luat pe mulți dintre noi prin surprindere, în primul rând prin formatul lor, care diferă în mod evident de cele ale documentelor similare anterioare. Fiecare Plan sectorial (al fiecărui minister) include o Hartă a Strategiei și un Plan Strategic, semnalizând o nouă abordare, care trece dincolo de aspectul formal al acestor documente.

Forfota de pe piața lemnului și din jurul ei îndeamnă la o privire așezată. Executivul a stabilit noi reglementări, prin care prețurile de referință pentru fiecare an de producție în domeniu „sunt prețurile masei lemnoase pe picior, care se recoltează din fondul forestier proprietate publică și vor fi determinate anual, în condiții de piață, în funcție de specie sau grupa de specii, de gradul de accesibilitate, de sortiment și de tehnologia de exploatare.

A patra bancă din sistem a majorat avansul la creditele ipotecare de la 15% la 35% pentru sumele împrumutate în lei și 40% pentru sumele împrumutate și calculate raportat la euro. Pseudoanaliștii s-au repezit, de ambele părți, să găsească părțile bune și părțile rele ale unei probleme de optim personal, fără a se baza pe nimic decât pe impresii și interese personale. Hai să vedem cum stă situația cu cifrele pe masă, fără a face farmacie și fără a complica situația cu calcule laborioase.

Automatisme demontate într-un dialog cu prof. univ. dr. Iosif R. Urs, președintele Consiliului de Administrație al Universității Titu Maiorescu din București. Ne obișnuisem cu câteva automatisme de felul „învățământul particular e o alternativă la cel de stat”, „privații nu investesc în cercetare”, „dacă plătesc, facultatea-i obligată să mă țină”. Argumentele detaliate de prof. univ. dr. Iosif R. Urs, președintele Consiliului de Administrație al Universității Titu Maiorescu din București, sunt în măsură să demonteze preconcepțiile de acest fel și să susțină cu propriul exemplu reușita investiției private în educație și cercetare – investiția solidă, de amploare, cu țintă înaltă.

Perspectiva economică abruptă (nu numai la noi) și inerția întinsă (mai ales la noi) accelerează ceea ce ne-am obișnuit să numim reforma în educație; la zi, ea are o temă în analizarea unor viitoare planuri-cadru de studii. Aceste planuri, deși sunt abordate cu așteptări salvatoare și integratoare, nu au cum să fie mai mult decât le arată numele și rostul, adică liste cu discipline pe ani de învățământ și cu număr de ore alocate săptămânal pentru fiecare disciplină. În dezbatere publică sunt variantele de plan-cadru pentru gimnaziu, elaborate de Institutul de Științe ale Educației.

Despre facerea și desfacerea legislației în ceea ce privește salarizarea bugetarilor se poate scrie o mică istorie cu învățăminte, iluzii, paradoxuri și speculații. Scurt spus, lege există din 2010, văzută ca o speranță prin concepție, amânată ca aplicare de la an la an și pe cale să fie reconstruită acum de la zero. Noua promisiune de concretizare vizează actuala sesiune parlamentară. Locurile pe treptele ierarhiei și criteriile de repartizare provoacă (au provocat și anterior) rumoare sinonimă cu suspiciunea.

Încă nu e totul pierdut. Istoria, latinitatea nu sunt unanim amputate, excluse ca discipline de cercetare și de studiu, cum se poate înțelege din proiecte curriculare și comentarii adiacente la zi. De asemenea, din actualitate – cu orizont cuprinzător de timp – face parte și proiectul Noul Muzeu Național de Istorie a României, demers de anvergură nu doar științifică, ci și economică, urbanistică și culturală. Concursul internațional de soluții de arhitectură cu această temă a fost lansat, sub egida Uniunii Internaționale a Arhitecților, cu susținere la nivel național care aduce împreună Cultura, Finanțele Publice, Legislativul, Executivul, Președinția, mediul academic.

La Editura ASE (în colecția „Et in Arcadia ego”) a apărut lucrarea Educație și leadership. Realități și experiențe românești, de Mariana Nicolae. O definire căreia i se poate spune ambientală a cărții conturează profesorul Martin Henson, Decan Emerit cu Afaceri Internaționale la Universitatea din Essex, Marea Britanie, într-un Cuvânt înainte care, la sfârșitul parcurgerii celor 260 de pagini ale volumului, se dovedește a fi fost câtuși de puțin complezent: „Modul în care universitățile pot fi conduse eficient și contribuția pe care universitățile o pot aduce pentru a influența și determina natura leadershipului politic sunt domenii foarte importante și demne de investigat”.

Pe scena istoriei universale au avut loc nenumărate reprezentații de natură politică, succesive ori simultane, sub semnătura unor regizori politici mai mult sau mai puțin apreciați. Cert este că fiecare nouă piesă din domeniu a atras după sine și un joc politic adaptat scenariului și circumstanțelor. La nivel general, marile puteri politice au suferit împreună atacuri pe care și le-au adresat între ele, însă au fost întotdeauna prezente unele pentru celelalte: ideologiile politice existente, cu bune, cu rele, în forma pură în care au luat naștere, dar și într-o structură metamorfozată.

Într-un articol recent pe tema politicilor demografice ale Chinei, am menționat că intervenția statului și normele culturale chineze au produs o distorsiune în cohortele tinere, care au ajuns acum la maturitate deplină (fenomenul „guang gun”, al ramurilor goale) – există 1,19 bărbați la fiecare femeie, genul de raport care apare în societățile vestice numai la vârste înaintate, din cauza speranței de viață mai reduse a bărbaților. Ei bine, am fost surprins să aflu (deși, în retrospectivă, nu ar fi trebuit să fiu deloc surprins) că un studiu de la Universitatea Texas A&M a indicat un dezechilibru între sexe profund în curs de formare în cohortele tinere ale țărilor europene cu cea mai generoasă politică pentru refugiați și migrație.

Pe 24 noiembrie 2015, presa a făcut cunoscută o ofertă pe care președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a făcut-o președintelui Vladimir Putin privind o cooperare economică între Uniunea Europeană și Uniunea Economică Eurasiatică. Oferta vine pe fondul unui conflict nesoluționat în Ucraina, al unor negocieri între Ucraina și UE pe tema unei zone de liber schimb, al unei amenințări aproape ubicue a Statului Islamic după atentatele din Ankara, din Egipt, Liban și Paris și, tensiunilor încă nestinse dintre Rusia și NATO după ce Turcia a doborât un avion militar rusesc care ar fi violat spațiul aerian turcesc și nu s-a supus somațiilor autorităților turcești.

Deși alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii țin capul de afiș al jurnalelor din toată lumea, organizarea și desfășurarea efectivă a acestora reprezintă în bună măsură un mister pentru observatorii mai degrabă eurocentrici din restul lumii. Nu absența informațiilor sau o condescendentă ignorare a subiectului stau de regulă la baza acestei situații de fapt – mai ales într-o lume în care organizațiile mediatice americane ocupă o poziție dominantă sau, în orice caz, extrem de influentă –, ci însăși complexitatea și particularitatea chestiunii.