Bine ați venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunității economico-financiare din România

Revista Economistul te ține la curent cu ultimele știri, informații, articole și analize din domeniile economic, financiar, academic național și internațional.

cultură
și civilizație economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe rețelele de socializare!

Economistul.ro folosește cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experiența navigării pe site mai eficientă și mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmați că sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL
arhivă
print
a+
a-

20 de ani de Românie europeană
Etica neuitării

Economistul nr. 18, 13 mai 2013

20 de ani de Românie europeană Etica neuitării

Orice abordare a spațiului public dintr-o perspectivă etică reprezintă, în condițiile actuale, nu doar un test de onestitate, ci și asumarea unui mare risc. Nu cel reprezentat de contestări, chiar violente, ci – mult mai banal – de căderea în ridicol. Toți cei care au învățat „să trăiască doar clipa”, ignorând ceea ce s-ar putea întâmpla „după”, manifestă cea mai persistentă indiferență – dusă chiar până la limitele absurdului – față de predecesori, față de capitalul intangibil oferit „pe tavă” de generațiile anterioare. Între „moșteniri”, un loc extrem de important îl ocupă modul în care s-a împlinit proiectul, cu adevărat național, al aderării României la UE.

ÎNTRE TRECUTUL IMPREVIZIBIL ȘI PREZENTUL NEVEROSIMIL. „Episodul” precedent se încheia cu momentul pe care nu ezităm să-l numim istoric, cel al adoptării Strategiei de preaderare, moment cunoscut și sub formula „SNAGOV I”, din pricina faptului că elaborarea acestui important document a fost posibilă nu numai prin crearea condițiilor optime de lucru pentru autori în stațiunea Snagov, ci și pentru că liderii de atunci ai partidelor parlamentare l-au semnat tot în ambianța oferită de frumosul cadru natural din apropierea Bucureștilor. Ce s-a petrecut, în continuare, în sfera de preocupări care ne interesează aici? S-a parcurs, nu fără uriașe greutăți, un traseu de aproape 12 ani – de la cererea de aderare până la momentul propriu-zis al dobândirii statutului de țară membră a Uniunii Europene.

Reamintim, în context, că – în urma deciziei de principiu formulate în termeni tranșanți la Maastricht și Amsterdam – Consiliul European de la Copenhaga (iunie 1993) a stabilit criteriile pe care statele candidate aveau datoria să le îndeplinească în vederea aderării la UE. Acestea au fost:
„- existența unor instituții stabile, care să garanteze democrația, supremația legii, respectarea drepturilor omului și protecția minorităților;
- existența unei economii de piață funcționale și capacitatea de a face față presiunii concurențiale și forțelor pieței din interiorul Uniunii;
- capacitatea de a-și asuma obligațiile de membru, inclusiv acceptarea obiectivelor uniunii politice, economice și monetare”.

În momentul de față (2013), toate aceste criterii nu spun mare lucru. Atunci când încercăm să ne raportăm la perioada la care au fost formulate, respectiv în urmă cu 20 de ani, lucrurile capătă o cu totul altă coloratură. Era aproape imposibil să se anticipeze, fie și numai la nivel decizional, evoluția situației politice, economice și sociale a țării. Nu trebuie uitat că după „Snagov I” a venit anul electoral 1996, cu tot cortegiul de măsuri populiste care se adoptă și se aplică în speranța că vor face ca voturile să „dospească”. De fapt, aceste măsuri nu au asigurat nici stabilitatea instituțiilor, nu au garantat nici democrația și supremația legii și nici nu au determinat un grad mai ridicat de respectare a drepturilor omului.

Conturarea perspectivei unei alternanțe la putere făcea și prezentul (de atunci) aproape neverosimil. Toți participanții la competiția electorală se întreceau în a formula promisiuni cât mai ademenitoare și, implicit, cât mai depărtate de realități. În aceste circumstanțe, a se vorbi despre o economie de piață funcțională părea de-a dreptul o utopie. Din toate acestea rezultă cât se poate de clar că persoanele și instituțiile care s-au „înhămat” la carul unor obligații extrem de greu de îndeplinit merită respectul generațiilor actuale și al celor viitoare, fie și numai pentru faptul că ceea ce părea, deopotrivă, imprevizibil și neverosimil s-a transformat treptat – prin munca lor, adesea sisifică – în certitudini.

FONDUL ȘI FORMA. În decembrie 1994, la Essen, Consiliul European a aprobat Raportul asupra Strategiei de pregătire a aderării țărilor asociate din Europa Centrală și de Est între care, România. În preambul se spunea: „Aderarea va avea loc de îndată ce țara asociată respectivă va fi în măsură să-și asume obligațiile care decurg din aderarea ei, îndeplinind condițiile economice și politice cerute, așa cum sunt ele enunțate în concluziile acestei reuniuni. Capacitatea Uniunii de a asimila noi membri, menținând – în același timp – elanul integrării europene și respectând coeziunea sa internă, ca și principiile sale fundamentale, constituie, de asemenea, un element important care răspunde interesului general, atât al Uniunii Europene, cât și al țărilor candidate”.

Recitirea acestui text aduce, din nou, în atenție temeritatea celor care, aici, pe malurile Dâmboviței, și-au asumat povara îndeplinirii obiectivelor unei strategii superoptimiste (în cazul celor care au elaborat-o, membrii nucleului dur al UE). Ceea ce atrăgea atenția cu deosebire era faptul că documentul aprobat la Essen nu se limita la proclamarea unor principii și obiective, ci trecea la detalieri care impuneau statelor candidate exigențe dintre cele mai înalte. Decidenții din țara noastră aveau să se confrunte cu teme a căror soluționare nu putea fi confirmată decât de date exacte, perfect verificabile.

[...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonați.

comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

Încheiem, în numărul de față, scurtul „serial” dedicat situației bugetare a României la cumpăna anilor 1989-1990, în condițiile binecunoscute, determinate de dramatica schimbare de regim politic în România, schimbare pe care autorul acestei retrospective a trăit-o (și, îndrăznește să spună, cu o participare notabilă), la cea mai mare intensitate, în calitate de coordonator al emisiunilor Televiziunii Române în zilele de 22, 23 și 24 decembrie, în urmă cu 24 de ani („Revoluția română în direct”).

S-a reținut, credem, din „episodul” precedent că, practic, România s-a aflat la cumpăna anilor 1989-1990 fără un buget național. Înlăturarea regimului antedecembrist a produs nu numai o ruptură politică radicală cu stările de fapt dinainte de 15 decembrie 1989 (când a început mișcarea revoluționară din Timișoara), ci și o dezorganizare profundă a întregii activități economice și sociale.

Cel puțin două argumente vin în sprijinul ideii publicistice de a se evoca stările de fapt de la finalul anului 1989 dintr-o perspectivă să-i zicem „bugetară”: pe ordinea de zi a vieții politico-economice actuale se află procedura de adoptare a proiectelor de buget pentru anul viitor, numeroase experiențe în materie din trecutul mai îndepărtat și mai apropiat fiind folositoare și în prezent; împlinirea, în decembrie, a 24 de ani de când s-a pus capăt regimului totalitar în România.

Încheiem, în numărul de față, „serialul” dedicat împlinirii unui secol de la momentul întemeietor reprezentat de lansarea inițiativei privind organizarea primului Congres al economiștilor români. Încheiem, de fapt, un demers preliminar, deoarece – cum am „descoperit” pe parcurs – există un bogat material documentar (referitor la modul în care au înțeles și au acționat economiștii din țara noastră să se organizeze), material care își așteaptă „investigatorii”.

Atât anii marii crize mondiale, cât și perioada care a marcat intrarea României în ciclul revenirii la trendul dezvoltării „normale” au relevat necesitatea ca formele de organizare și afirmare profesională ale economiștilor să se adapteze condițiilor în continuă schimbare.

Pe măsură ce avansăm în investigațiile menite să descopere fapte și date referitoare la tentativele de unire a forțelor economiștilor români în vederea afirmării lor mai puternice în spațiul public intern și extern – ca vector al modernizării țării –, constatăm că merită să fie puse în discuție teme neidentificate la începutul demersului nostru. La câteva dintre acestea ne vom referi în „episodul” de față.

Împlinirea unui secol de la inițierea primului Congres al economiștilor români este, incontestabil, un foarte bun prilej de a evoca momente definitorii ale procesului de constituire a unei organizații profesionale, la scară națională, a economiștilor români. În același timp, este un moment extrem de favorabil pentru abordarea modalităților prin care comunitatea noastră profesională din prezent (2013) poate să acționeze – pe temelia unor valoroase tradiții – tot în forme organizate, coerente pentru realizarea unor obiective comune.

AGER, Banca Națională a României și, individual, unii colegi de breaslă s-au aplecat asupra momentului aniversar care poate constitui o mare oportunitate pentru regândirea modalităților de acțiune ale comunității economice din țara noastră în vederea afirmării ei ca o voce mai puternică, distinctă în întreaga societate actuală și din viitorul previzibil. Deocamdată, pe măsură ce tema este aprofundată în „Economistul”, constatăm că există încă prea multe „pete albe” care impun un efort mai mare de investigare a trecutului mai îndepărtat sau mai apropiat.

În timp ce, deopotrivă, retrospectivele și prospectivele pendulează între un trecut idealizat și un viitor ideal, realitățile prezentului readuc în prim-plan, fie și numai în sferele de activitate ale profesiei de economist (cu toate ramurile și... rămurelele ei), tema solidarității de breaslă.

„Serialul” dedicat împlinirii unui secol de la lansarea ideii de a se organiza primul Congres al economiștilor români a demarat în numărul precedent al revistei noastre sub semnul emblematic al personalităților care au declanșat generosul demers. Se încununa, astfel, o perioadă relativ îndelungată în care modernizarea economico-socială a României era, deopotrivă, cauza și efectul acțiunii unei comunități profesionale în continuă ascensiune, generatoare de valoare adăugată în științele, în instituțiile de învățământ și în practica nemijlocită din lumea afacerilor.

editorial Capitalul are roți, el vine singur dacă nu-i așternem gropi în față. Capitalul are roți și fuge ușor de un Stat-barieră. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 16-17, 2016
Economistul 16-17, 14 octombrie 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanțare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I