Bine ați venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunității economico-financiare din România

Revista Economistul te ține la curent cu ultimele știri, informații, articole și analize din domeniile economic, financiar, academic național și internațional.

cultură
și civilizație economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe rețelele de socializare!

Economistul.ro folosește cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experiența navigării pe site mai eficientă și mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmați că sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL
arhivă
print
a+
a-

20 de ani de Românie europeană
Dorești ceea ce nu cunoști?

Economistul nr. 19, 20 mai 2013

20 de ani de Românie europeană Doreşti ceea ce nu cunoşti?

După mai bine de 20 de ani de la semnarea Acordului de asociere a României la CEE (denumirea anterioară a UE), se aud voci care pretind că aderarea s-a produs pe fondul unei crase necunoașteri de către majoritatea concetățenilor noștri a situației „de subordonare” în care ne aflăm în prezent față de autoritățile de la Bruxelles (unii vorbesc chiar despre situarea României în poziția de „colonie”).

Dacă luăm ca punct de plecare, în demersul care urmează, versul lui Ovidiu (ca să ne referim tot la spațiul carpato-danubiano-pontic), respectiv „ignoti nulla cupido” („nu dorești ceea ce nu cunoști”), vom depăși (sperăm) faza în care, din motive reprobabile, se încearcă să se promoveze – și pe plaiurile mioritice – euroscepticismul.

A CERE NU ESTE O RUȘINE. Pentru a evita distorsionarea premiselor acestui „serial”, se impune a repeta ceea ce este esențial: nimeni nu ne-a obligat să devenim stat membru al UE. Avem de-a face cu un proces care a început, prin tatonări, în anii ‘70 ai secolului trecut, declanșat – de facto – încă în ianuarie 1990 și continuat, prin acțiuni larg mediatizate, în perioada următoare. Așa ajungem și la un act juridic definitoriu, cel al solicitării oficiale, cu acte în regulă, de a deveni stat candidat în raport cu UE, ca formulă de preaderare. Să ne reamitim că, la 22 iunie 1995, cererea de aderare a fost remisă, într-o manieră solemnă, președinției franceze a Uniunii Europene. Din acel moment, se poate considera că România a devenit candidat oficial. Data depunerii cererii are o anumită importanță instituțională, dar și simbolică. Ea n-a avut, însă, impact asupra deciziilor referitoare la începerea negocierilor și la primirea în UE.

După momentul de la 22 iunie 1995, s-au înregistrat, totuși, acțiuni importante, ca o consecință directă a noii calități a României în raporturile cu Uniunea Europeană. Bunăoară, în zilele de 12-13 octombrie 1995, s-a reunit, pentru prima dată, Comitetul de asociere România-CEE, concomitent cu reuniunea Comitetului parlamentar mixt România-UE. Astfel, s-au pus bazele unui sistem instituționalizat de dialog pe teme politice, economice și sociale. Apoi, la 31 octombrie 1995, s-a parafat, la Bruxelles, Acordul de amendare a protocolului adițional la Acordul de asociere privind comerțul cu produse textile între România și UE. Amendarea Protocolului a vizat liberalizarea regimului de lohn, prin majorarea cotelor. Ceva mai târziu, în vara anului 1996, s-au redactat răspunsurile Guvernului la un voluminos chestionar al Comisiei Europene, răspunsuri necesare pentru avizul referitor la cererea de aderare. Practic, prin acest chestionar, s-a instituit monitorizarea evoluției economiei românești.

Solicitarea de a se accepta aderarea României la UE nu a avut nimic din ceea ce s-ar putea considera reprobabil, inclusiv ca factor generator al sentimentului numit rușine. Dimpotrivă. Dacă ar fi să ne referim numai la valorile promovate de UE (nu spunem: respectate integral la nivelul decidenților comunitari și naționali), tot ar fi de ajuns pentru a considera că respectiva cerere n-a fost altceva decât expresia voinței de a promova cele mai înalte valori ale umanității, deziderat imposibil de atins fără prezența în structurile UE și fără solidaritatea pe care un asemenea statut o impune. Sigur, s-ar putea „broda” multe pe tema dată, dar mai important este să rememorăm ce s-a întâmplat în continuare.

Din păcate, cea mai mare parte a anului următor, 1997, a purtat semnele preocupării prioritare pentru aderarea la NATO, în perspectiva reuniunii de la Madrid. Sporadic, s-au mai abordat aspectele legate de procesul de preaderare la UE, mai ales în perioada pregătitoare a summit-ului Consiliului European de la Luxemburg. În aceste circumstanțe, se prefigura posibilitatea de a se face o separare între țările candidate în funcție de performanțele lor, reeditându-se ideea „valurilor” asociată deciziilor NATO de la Madrid. România nu fusese inclusă pe lista țărilor invitate a face parte din Alianța Nord-Atlantică, iar acest fapt a provocat un puternic sentiment de frustrare la scară națională, cu nimic atenuat de vizita la București a președintelui SUA, Bill Clinton. O nouă departajare, în defavoarea țării noastre, de astă-dată în UE, ar fi întărit sentimentul general că suntem discriminați, că ni se aplică alt tratament decât celorlalte state candidate.

Diplomația română a acționat, însă, coerent pentru a nu se accepta formula „valurilor” și a determinat adoptarea unei soluții de compromis, proclamându-se egalitatea de tratament. În martie 1998, au început negocierile doar cu Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Slovenia, Estonia și Cipru.

Au urmat aproape doi ani de progrese și regrese ale României în raporturile cu Uniunea Europeană, determinate și de modul în care autoritățile de la București acționau pentru onorarea obligațiilor asumate prin acordurile cu UE. De altfel, căderea puternică a economiei în anii 1997-1999 constituia cea mai palpabilă dovadă că reformele au fost – practic – stopate, că nu ne apropiam de atingerea standardelor UE, ci – din nefericire – ne depărtam.

[...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonați.

comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

Încheiem, în numărul de față, scurtul „serial” dedicat situației bugetare a României la cumpăna anilor 1989-1990, în condițiile binecunoscute, determinate de dramatica schimbare de regim politic în România, schimbare pe care autorul acestei retrospective a trăit-o (și, îndrăznește să spună, cu o participare notabilă), la cea mai mare intensitate, în calitate de coordonator al emisiunilor Televiziunii Române în zilele de 22, 23 și 24 decembrie, în urmă cu 24 de ani („Revoluția română în direct”).

S-a reținut, credem, din „episodul” precedent că, practic, România s-a aflat la cumpăna anilor 1989-1990 fără un buget național. Înlăturarea regimului antedecembrist a produs nu numai o ruptură politică radicală cu stările de fapt dinainte de 15 decembrie 1989 (când a început mișcarea revoluționară din Timișoara), ci și o dezorganizare profundă a întregii activități economice și sociale.

Cel puțin două argumente vin în sprijinul ideii publicistice de a se evoca stările de fapt de la finalul anului 1989 dintr-o perspectivă să-i zicem „bugetară”: pe ordinea de zi a vieții politico-economice actuale se află procedura de adoptare a proiectelor de buget pentru anul viitor, numeroase experiențe în materie din trecutul mai îndepărtat și mai apropiat fiind folositoare și în prezent; împlinirea, în decembrie, a 24 de ani de când s-a pus capăt regimului totalitar în România.

Încheiem, în numărul de față, „serialul” dedicat împlinirii unui secol de la momentul întemeietor reprezentat de lansarea inițiativei privind organizarea primului Congres al economiștilor români. Încheiem, de fapt, un demers preliminar, deoarece – cum am „descoperit” pe parcurs – există un bogat material documentar (referitor la modul în care au înțeles și au acționat economiștii din țara noastră să se organizeze), material care își așteaptă „investigatorii”.

Atât anii marii crize mondiale, cât și perioada care a marcat intrarea României în ciclul revenirii la trendul dezvoltării „normale” au relevat necesitatea ca formele de organizare și afirmare profesională ale economiștilor să se adapteze condițiilor în continuă schimbare.

Pe măsură ce avansăm în investigațiile menite să descopere fapte și date referitoare la tentativele de unire a forțelor economiștilor români în vederea afirmării lor mai puternice în spațiul public intern și extern – ca vector al modernizării țării –, constatăm că merită să fie puse în discuție teme neidentificate la începutul demersului nostru. La câteva dintre acestea ne vom referi în „episodul” de față.

Împlinirea unui secol de la inițierea primului Congres al economiștilor români este, incontestabil, un foarte bun prilej de a evoca momente definitorii ale procesului de constituire a unei organizații profesionale, la scară națională, a economiștilor români. În același timp, este un moment extrem de favorabil pentru abordarea modalităților prin care comunitatea noastră profesională din prezent (2013) poate să acționeze – pe temelia unor valoroase tradiții – tot în forme organizate, coerente pentru realizarea unor obiective comune.

AGER, Banca Națională a României și, individual, unii colegi de breaslă s-au aplecat asupra momentului aniversar care poate constitui o mare oportunitate pentru regândirea modalităților de acțiune ale comunității economice din țara noastră în vederea afirmării ei ca o voce mai puternică, distinctă în întreaga societate actuală și din viitorul previzibil. Deocamdată, pe măsură ce tema este aprofundată în „Economistul”, constatăm că există încă prea multe „pete albe” care impun un efort mai mare de investigare a trecutului mai îndepărtat sau mai apropiat.

În timp ce, deopotrivă, retrospectivele și prospectivele pendulează între un trecut idealizat și un viitor ideal, realitățile prezentului readuc în prim-plan, fie și numai în sferele de activitate ale profesiei de economist (cu toate ramurile și... rămurelele ei), tema solidarității de breaslă.

„Serialul” dedicat împlinirii unui secol de la lansarea ideii de a se organiza primul Congres al economiștilor români a demarat în numărul precedent al revistei noastre sub semnul emblematic al personalităților care au declanșat generosul demers. Se încununa, astfel, o perioadă relativ îndelungată în care modernizarea economico-socială a României era, deopotrivă, cauza și efectul acțiunii unei comunități profesionale în continuă ascensiune, generatoare de valoare adăugată în științele, în instituțiile de învățământ și în practica nemijlocită din lumea afacerilor.

editorial Capitalul are roți, el vine singur dacă nu-i așternem gropi în față. Capitalul are roți și fuge ușor de un Stat-barieră. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 16-17, 2016
Economistul 16-17, 14 octombrie 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanțare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I