Bine ați venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunității economico-financiare din România

Revista Economistul te ține la curent cu ultimele știri, informații, articole și analize din domeniile economic, financiar, academic național și internațional.

cultură
și civilizație economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe rețelele de socializare!

Economistul.ro folosește cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experiența navigării pe site mai eficientă și mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmați că sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL
arhivă
print
a+
a-

15 ani de mari privatizări
„Rădăcinile” unor vânzări păguboase

Economistul nr. 24, 24 iunie 2013

15 ani de mari privatizări „Rădăcinile” unor vânzări păguboase

Ceea ce se întâmplă în prezent (2013) cu privatizarea ultimelor mari entități economice din sectorul public se explică, înainte de toate, prin modul în care a fost conceput și s-a derulat întregul proces de tranziție spre economia de piață. Dacă, însă, de la astfel de considerente cu caracter ultrageneral trecem la o analiză mai restrânsă, atât temporal, cât și structural, vom avea o imagine ceva mai concludentă a cauzelor unor dificultăți din acest final al procesului de privatizare din țara noastră.

NIMIC NOU SUB SOARE. Cu prilejul altor rememorări găzduite de „Economistul” în ultima vreme, am consemnat un adevăr care n-are nicio legătură cu „teoriile conspirației”, și anume adoptarea unor decizii pe teme vitale economice și sociale doar sub presiune externă. Nici procesul de privatizare, care, iată, se „întinde” pe o perioadă de două decenii – practic, a început în 1993, prin demararea activității Fondului Proprietății de Stat (devenit succesiv APAPS, AVAS) și a Fondurilor Proprietății Private (FPP, transformate apoi în SIF-uri) –, n-a fost scutit de asemenea „interferențe”. Acordurile cu FMI și Banca Mondială au conținut prevederi exprese referitoare la transferul de proprietate din sectorul public în cel privat.

În același timp, firme internaționale de consultanță (cum a fost Cooper’ & Lebrand, încă din faza în care s-a conceput Legea privatizării din 1991) și-au pus pecetea pe multe dintre soluțiile adoptate, între care exact înființarea FPS și FPP-urilor. Simultan cu acordurile succesive încheiate cu organizațiile financiare internaționale, s-au desfășurat acțiuni de amploare menite să pregătească România pentru dobândirea statutului de țară membră a UE și NATO. Cu toate că aceste pregătiri aveau elementele lor specifice, nu era greu de sesizat, încă de pe atunci, că – în esență – se urmărea punerea în aplicare a unui „scenariu” unic. Denumirea purta, în toate cazurile și la toate temele, aceeași structură ideatică: tranziția spre democrație, stat de drept și economia de piață. Ceea ce avea să se petreacă în continuare reprezenta detalii, din care multe – s-o spunem pe cea dreaptă – depindeau de factorii decidenți interni. Dar, ceea ce se profila, de pe atunci, demonstra că, pentru a fi „digerată și asimilată”, România primilor ani postdecembriști se înfățișa și prea „mare”, și „prea tare”. Nu este nevoie să insistăm asupra acestei teme, ci este suficient pentru a o percepe corect să o limităm la noțiunile care populau noua limbă de lemn, și anume „mamuții industriali” și „găurile negre”.

Ca și cum ne-am învârti în cerc, acum, în 2013, vorbim tot despre „mamuți” (industriali, precum OLTCHIM, și din transporturi feroviare, că unitățile din sectorul public naval nu mai există, adică CFR-MARFĂ), entități economice cu mari datorii, respectiv, tot „găuri negre”.

Pentru că rememorările care apar în „Economistul” (publicație care a urmărit, cu precădere, pas cu pas, procesul de privatizare, de la „origini”) se referă la aniversări „rotunde”, se impune a ne ocupa foarte pe scurt de anul 1993. De fapt – și prin unele consemnări din rândurile precedente –, am făcut trimiteri tot la acel an, din foarte multe unghiuri de vedere, crucial pentru „soarta” tranziției.

UN PANACEU NUMIT CONTRACTUL DE MANAGEMENT. Când, la 13 noiembrie 1992, premierul cvasinecunoscut, Nicolae Văcăroiu, a prezentat lista Cabinetului și cele câteva file intitulate „Program de guvernare” (cu un alt prilej am relatat pe larg despre respectivul „episod”), a reținut atenția un singur element concret: lansarea ideii potrivit căreia „soluția optimă” pentru eliminarea „găurilor negre” o constituia încheierea așa-numitului „contract de management”. Era exact ceea ce astăzi (2013) se zice impropriu că ar fi „managementul privat”.

În calitate de redactor la „Economistul”, am urmărit, de la tribuna presei, în fostul Palat al Parlamentului din Dealul Mitropoliei (actualul Palat al Patriarhiei), dezbaterile consacrate proiectului de act normativ referitor la „contractul de management”. Au fost confruntări dure, care s-au prelungit până la finalul lunii septembrie 1993. Așa se face că legea cu pricina (care a căpătat numărul de... 66) a fost promulgată și publicată în „Monitorul Oficial” la 7 octombrie 1993. Cum s-ar zice, într-un limbaj neacademic, „lucru bun la 9 luni”.

Legea, însă, era prea vagă, așa că se cuvenea să se emită mult contestatele Norme de aplicare. Operațiune deloc simplă, dovadă, că abia la 9 iunie anul următor, 1994, s-au publicat – și ele – în „Monitorul Oficial”.

[...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonați.

comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

Încheiem, în numărul de față, scurtul „serial” dedicat situației bugetare a României la cumpăna anilor 1989-1990, în condițiile binecunoscute, determinate de dramatica schimbare de regim politic în România, schimbare pe care autorul acestei retrospective a trăit-o (și, îndrăznește să spună, cu o participare notabilă), la cea mai mare intensitate, în calitate de coordonator al emisiunilor Televiziunii Române în zilele de 22, 23 și 24 decembrie, în urmă cu 24 de ani („Revoluția română în direct”).

S-a reținut, credem, din „episodul” precedent că, practic, România s-a aflat la cumpăna anilor 1989-1990 fără un buget național. Înlăturarea regimului antedecembrist a produs nu numai o ruptură politică radicală cu stările de fapt dinainte de 15 decembrie 1989 (când a început mișcarea revoluționară din Timișoara), ci și o dezorganizare profundă a întregii activități economice și sociale.

Cel puțin două argumente vin în sprijinul ideii publicistice de a se evoca stările de fapt de la finalul anului 1989 dintr-o perspectivă să-i zicem „bugetară”: pe ordinea de zi a vieții politico-economice actuale se află procedura de adoptare a proiectelor de buget pentru anul viitor, numeroase experiențe în materie din trecutul mai îndepărtat și mai apropiat fiind folositoare și în prezent; împlinirea, în decembrie, a 24 de ani de când s-a pus capăt regimului totalitar în România.

Încheiem, în numărul de față, „serialul” dedicat împlinirii unui secol de la momentul întemeietor reprezentat de lansarea inițiativei privind organizarea primului Congres al economiștilor români. Încheiem, de fapt, un demers preliminar, deoarece – cum am „descoperit” pe parcurs – există un bogat material documentar (referitor la modul în care au înțeles și au acționat economiștii din țara noastră să se organizeze), material care își așteaptă „investigatorii”.

Atât anii marii crize mondiale, cât și perioada care a marcat intrarea României în ciclul revenirii la trendul dezvoltării „normale” au relevat necesitatea ca formele de organizare și afirmare profesională ale economiștilor să se adapteze condițiilor în continuă schimbare.

Pe măsură ce avansăm în investigațiile menite să descopere fapte și date referitoare la tentativele de unire a forțelor economiștilor români în vederea afirmării lor mai puternice în spațiul public intern și extern – ca vector al modernizării țării –, constatăm că merită să fie puse în discuție teme neidentificate la începutul demersului nostru. La câteva dintre acestea ne vom referi în „episodul” de față.

Împlinirea unui secol de la inițierea primului Congres al economiștilor români este, incontestabil, un foarte bun prilej de a evoca momente definitorii ale procesului de constituire a unei organizații profesionale, la scară națională, a economiștilor români. În același timp, este un moment extrem de favorabil pentru abordarea modalităților prin care comunitatea noastră profesională din prezent (2013) poate să acționeze – pe temelia unor valoroase tradiții – tot în forme organizate, coerente pentru realizarea unor obiective comune.

AGER, Banca Națională a României și, individual, unii colegi de breaslă s-au aplecat asupra momentului aniversar care poate constitui o mare oportunitate pentru regândirea modalităților de acțiune ale comunității economice din țara noastră în vederea afirmării ei ca o voce mai puternică, distinctă în întreaga societate actuală și din viitorul previzibil. Deocamdată, pe măsură ce tema este aprofundată în „Economistul”, constatăm că există încă prea multe „pete albe” care impun un efort mai mare de investigare a trecutului mai îndepărtat sau mai apropiat.

În timp ce, deopotrivă, retrospectivele și prospectivele pendulează între un trecut idealizat și un viitor ideal, realitățile prezentului readuc în prim-plan, fie și numai în sferele de activitate ale profesiei de economist (cu toate ramurile și... rămurelele ei), tema solidarității de breaslă.

„Serialul” dedicat împlinirii unui secol de la lansarea ideii de a se organiza primul Congres al economiștilor români a demarat în numărul precedent al revistei noastre sub semnul emblematic al personalităților care au declanșat generosul demers. Se încununa, astfel, o perioadă relativ îndelungată în care modernizarea economico-socială a României era, deopotrivă, cauza și efectul acțiunii unei comunități profesionale în continuă ascensiune, generatoare de valoare adăugată în științele, în instituțiile de învățământ și în practica nemijlocită din lumea afacerilor.

editorial Capitalul are roți, el vine singur dacă nu-i așternem gropi în față. Capitalul are roți și fuge ușor de un Stat-barieră. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 16-17, 2016
Economistul 16-17, 14 octombrie 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanțare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I