Bine ați venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunității economico-financiare din România

Revista Economistul te ține la curent cu ultimele știri, informații, articole și analize din domeniile economic, financiar, academic național și internațional.

cultură
și civilizație economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe rețelele de socializare!

Economistul.ro folosește cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experiența navigării pe site mai eficientă și mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmați că sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL
arhivă
print
a+
a-

15 ani de mari privatizări
Plus la pierderi și minus la profit

Economistul nr. 33-34, 9 septembrie 2013

15 ani de mari privatizări Plus la pierderi şi minus la profit

Preocupările actuale (din anul de grație pe care îl parcurgem – 2013) în materie de privatizări par, la o privire mai puțin pătrunzătoare, drept experiențe unicat, deschizătoare de drumuri în sfera vag definită a reformelor. Numai memoria scurtă a unor contemporani poate să întrețină asemenea false reprezentări. Practic, mai tot ce se întâmplă în prezent în domeniul de care ne ocupăm are o istorie relativ îndelungată în care anul 1998 – cum s-a văzut și cum se va mai vedea – ocupă un loc special. De aici, atenția pe care o merită.

„PREȚUL” IMAGINII ȘI „COSTURILE” PENURIEI DE BANI. În centrul acțiunii guvernamentale s-au aflat, în urmă cu 15 ani, câteva mari companii incluse în programul oficial de privatizare. Prima dintre acestea a fost ROMTELECOM. Nimeni nu a avut curajul ca – dintr-o dată – să se transfere integral capitalul social al operatorului național de telecomunicații unui terț. Evităm să vorbim în acest caz de o privatizare autentică, deoarece transferul s-a efectuat la o altă companie de stat, cea de același profil din Grecia – OTE. Nu a fost unicul exemplu de gen. Chiar și la „DACIA”, vânzarea s-a efectuat la o companie de stat, „RENAULT”, dar aceasta-i altă temă care se cere tratată ca atare atunci când se dorește, cu adevărat, să se analizeze unul dintre cele mai importante procese ale tranziției noastre postdecembriste.

Să revenim, deci, la ROMTELECOM. De ce s-a dorit morțiș să fie vândute, într-o primă etapă, cel puțin 35 la sută din acțiunile acestei mari companii? Situația ei financiară nu impunea nici măcar instituirea unui așa-zis management privat (noțiune profund eronată, așa cum am demonstrat cu un alt prilej). Potrivit declarației sincere a ministrului Comunicațiilor din acea vreme, Sorin Pantiș, se dorea, mai ales, „să se dea la nivel internațional un semnal asupra orientării ireversibile a României în direcția accelerării privatizării și restructurării”. Deci, nu o temă predominant economică și socială, ci una de imagine și aceasta aproape exclusiv în sfera politică. Nu vi se pare cunoscută o asemenea„optică” și acum, în 2013, când se tratează aproximativ aceleași teme?

Nu a fost singura motivație a vânzolelii cu totul și cu totul deosebite iscate în jurul „privatizării ROMTELECOM”. Exista, în perioada de care ne ocupăm, o „foame” cumplită de valută în vederea onorării serviciului datoriei externe, ale cărei vârfuri de plată se apropiau amenințător. În primăvara lui 1998, expirase acordul stand-by cu FMI fără accesarea integrală a împrumutului, fapt grav, generat de neîndeplinirea majorității angajamentelor asumate de România. Agențiile de rating „au sancționat” aspru, prin succesive depunctări, „comportamentul” autorităților de la București.

Tranzacția s-a încheiat, astfel, sub o dublă presiune, cea legată de ameliorarea imaginii externe și cea care viza nevoia de bani. Decidenții au susținut, sus și tare, că obținuseră un „mare succes” în ambele domenii, însă opoziția parlamentară era de altă părere. Drept pentru care a inițiat constituirea unei comisii de anchetă cu mandatul expres de „a constata neregulile grave înregistrate în procesul de privatizare a ROMTELECOM”. Până una-alta, în vistieria statului intraseră 675 milioane de dolari SUA, ceea ce – în condițiile descrise – reprezenta o cantitate apreciabilă de „oxigen”.

În cursul negocierilor intervenise și un alt factor demn de toată atenția. Analiza modului în care fusese condusă compania releva și unele aspecte de ordin managerial. În raport cu stările de fapt cunoscute de potențialul cumpărător, nu poate fi eludată nici tema schimbării conducerii ROMTELECOM. În consecință, s-au examinat mai multe variante.

[...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonați.

comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

Încheiem, în numărul de față, scurtul „serial” dedicat situației bugetare a României la cumpăna anilor 1989-1990, în condițiile binecunoscute, determinate de dramatica schimbare de regim politic în România, schimbare pe care autorul acestei retrospective a trăit-o (și, îndrăznește să spună, cu o participare notabilă), la cea mai mare intensitate, în calitate de coordonator al emisiunilor Televiziunii Române în zilele de 22, 23 și 24 decembrie, în urmă cu 24 de ani („Revoluția română în direct”).

S-a reținut, credem, din „episodul” precedent că, practic, România s-a aflat la cumpăna anilor 1989-1990 fără un buget național. Înlăturarea regimului antedecembrist a produs nu numai o ruptură politică radicală cu stările de fapt dinainte de 15 decembrie 1989 (când a început mișcarea revoluționară din Timișoara), ci și o dezorganizare profundă a întregii activități economice și sociale.

Cel puțin două argumente vin în sprijinul ideii publicistice de a se evoca stările de fapt de la finalul anului 1989 dintr-o perspectivă să-i zicem „bugetară”: pe ordinea de zi a vieții politico-economice actuale se află procedura de adoptare a proiectelor de buget pentru anul viitor, numeroase experiențe în materie din trecutul mai îndepărtat și mai apropiat fiind folositoare și în prezent; împlinirea, în decembrie, a 24 de ani de când s-a pus capăt regimului totalitar în România.

Încheiem, în numărul de față, „serialul” dedicat împlinirii unui secol de la momentul întemeietor reprezentat de lansarea inițiativei privind organizarea primului Congres al economiștilor români. Încheiem, de fapt, un demers preliminar, deoarece – cum am „descoperit” pe parcurs – există un bogat material documentar (referitor la modul în care au înțeles și au acționat economiștii din țara noastră să se organizeze), material care își așteaptă „investigatorii”.

Atât anii marii crize mondiale, cât și perioada care a marcat intrarea României în ciclul revenirii la trendul dezvoltării „normale” au relevat necesitatea ca formele de organizare și afirmare profesională ale economiștilor să se adapteze condițiilor în continuă schimbare.

Pe măsură ce avansăm în investigațiile menite să descopere fapte și date referitoare la tentativele de unire a forțelor economiștilor români în vederea afirmării lor mai puternice în spațiul public intern și extern – ca vector al modernizării țării –, constatăm că merită să fie puse în discuție teme neidentificate la începutul demersului nostru. La câteva dintre acestea ne vom referi în „episodul” de față.

Împlinirea unui secol de la inițierea primului Congres al economiștilor români este, incontestabil, un foarte bun prilej de a evoca momente definitorii ale procesului de constituire a unei organizații profesionale, la scară națională, a economiștilor români. În același timp, este un moment extrem de favorabil pentru abordarea modalităților prin care comunitatea noastră profesională din prezent (2013) poate să acționeze – pe temelia unor valoroase tradiții – tot în forme organizate, coerente pentru realizarea unor obiective comune.

AGER, Banca Națională a României și, individual, unii colegi de breaslă s-au aplecat asupra momentului aniversar care poate constitui o mare oportunitate pentru regândirea modalităților de acțiune ale comunității economice din țara noastră în vederea afirmării ei ca o voce mai puternică, distinctă în întreaga societate actuală și din viitorul previzibil. Deocamdată, pe măsură ce tema este aprofundată în „Economistul”, constatăm că există încă prea multe „pete albe” care impun un efort mai mare de investigare a trecutului mai îndepărtat sau mai apropiat.

În timp ce, deopotrivă, retrospectivele și prospectivele pendulează între un trecut idealizat și un viitor ideal, realitățile prezentului readuc în prim-plan, fie și numai în sferele de activitate ale profesiei de economist (cu toate ramurile și... rămurelele ei), tema solidarității de breaslă.

„Serialul” dedicat împlinirii unui secol de la lansarea ideii de a se organiza primul Congres al economiștilor români a demarat în numărul precedent al revistei noastre sub semnul emblematic al personalităților care au declanșat generosul demers. Se încununa, astfel, o perioadă relativ îndelungată în care modernizarea economico-socială a României era, deopotrivă, cauza și efectul acțiunii unei comunități profesionale în continuă ascensiune, generatoare de valoare adăugată în științele, în instituțiile de învățământ și în practica nemijlocită din lumea afacerilor.

editorial Capitalul are roți, el vine singur dacă nu-i așternem gropi în față. Capitalul are roți și fuge ușor de un Stat-barieră. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 16-17, 2016
Economistul 16-17, 14 octombrie 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanțare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I