Bine ați venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunității economico-financiare din România

Revista Economistul te ține la curent cu ultimele știri, informații, articole și analize din domeniile economic, financiar, academic național și internațional.

cultură
și civilizație economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe rețelele de socializare!

Economistul.ro folosește cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experiența navigării pe site mai eficientă și mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmați că sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL
arhivă
print
a+
a-

15 ani de mari privatizări
1998: Ce mai rămăsese de furat în (din) România?

Economistul nr. 27-28, 22 iulie 2013

15 ani de mari privatizări 1998: Ce mai rămăsese de furat în (din) România?

Recent, s-a stins din viață profesorul de istorie a economiei, fostul prim-ministru în anii 1998-1999, Radu Vasile. Lumea politică (și nu numai) a deplâns trecerea în neființă a celui care a avut de înfruntat, în exercitarea funcției de șef al Executivului, situații-limită, precum mineriade și amenințarea, cât se poate de reală, a intrării României în incapacitate de plată.

În condițiile date, mai ales sub presiunea exercitată de organizațiile financiare internaționale, s-a revenit – în discursul public – la tema accelerării unor procese de reformă, în primul rând, în materie de privatizări. Nu ne propunem să evaluăm activitatea guvernului condus de Radu Vasile și nici relativ îndelungata sa carieră didactică și cu atât mai puțin creația poetică semnată... Radu Mischiu. Am reținut, însă, formula care l-a făcut celebru, și anume „a mai rămas câte ceva de furat în România”, pentru titlul rememorărilor de față, întrucât a exprimat cât se poate de bine atât o stare de fapt, cât și o stare de spirit din acel an extrem de complicat și amenințător – 1998.

CU FIECARE NOU GUVERN, ÎNCĂ UN PROIECT DE „RECURS”. Prima privatizare, în adevăratul înțeles al cuvântului și nu tot felul de mânării care s-au comis la puțin timp după decembrie 1989, avusese loc la 23 decembrie 1992. Era vorba despre societatea „SOCET” SA, cumpărată de un grup de salariați-acționari care achitase integral suma stabilită de FPS, respectiv 220 milioane de lei. Întreprinderea avea ca obiect de activitate distribuirea de materiale și de echipamente energetice. În 1998, adică după șase ani, nu mai exista ca firmă în funcțiune, managementul exponenților noilor „patroni” fiind inadecvat condițiilor de pe piața specifică.

De altfel, așa-numita privatizare în masă, „cuponiada”, o formulă autohtonă a „capitalismului popular”, se dovedise, în prea multe cazuri, de-a dreptul păguboasă din multe unghiuri de vedere. Nu în ultimul rând, din cauza furturilor masive comise chiar de proaspeții „proprietari”, călăuziți de principiul „ce-i în mână nu-i minciună” și nu după cel care are în vedere consolidarea în timp, în special prin politici de investiții o creștere semnificativă a competitivității. Mai toată lumea se grăbea să nu rămână „în pagubă” sau, altfel spus, să obțină cât mai mult și mai repede ceva din patrimoniul public (o „avere a tuturor” și, deci, „a nimănui” – tot după o formulă cu mare trecere în 1998).

Prima mare privatizare din 1998 a fost cumpărarea rafinăriei „Petrotel” din Ploiești de compania rusă „Lukoil”. Preț: 56 milioane de dolari pentru pachetul de acțiuni care a reprezentat 51 la sută din capitalul social al rafinăriei. Cumpărătorul s-a angajat să investească 189 milioane de dolari pentru retehnologizări. Materia primă urma să vină din bazinul petrolier situat în jurul Mării Caspice. Privatizarea rafinăriei din Ploiești a provocat puternice confruntări între diferite grupuri de interese, iar presa a găzduit, de regulă, cu voluptate, tot felul de informații și comentarii – să le spunem – derutante.

Simultan cu acuzațiile referitoare la „vânzarea țării bucată cu bucată, la ruși”, tema cea mai acută viza „prețul derizoriu”, întreținându-se tot felul de confuzii, inclusiv terminologice. Din acest motiv, în „Economistul”, am fost nevoiți să explicăm „băbește” diferența dintre capitalul social și patrimoniu. Nu este cazul să repetăm, acum, explicațiile ample pe care le-am dat, mai ales cele care priveau patrimoniul (suportul material al societății) și modul în care capitalul social este constituit din părți sociale sau din acțiuni. Fapt este că și în prezent (2013) persistă unele confuzii în materie de „preț al pieței”, inclusiv în privința privatizărilor în curs (de pildă, CFR Marfă).

Existența până în zilele noastre a capacităților privatizate la „Petrotel” constituie, prin ea însăși, un element de evaluare a viabilității transferului de proprietate din urmă cu 15 ani în cazul dat. Nu vom emite judecăți de valoare, ci ne limităm la observația – de ordin ceva mai cuprinzător – că nu toate privatizările s-au dovedit păguboase.

IRELEVANȚA PROGRAMELOR DE „RECUPERARE”. Chiar în ziua învestirii Guvernului Radu Vasile, la 15 aprilie 1998, se întrunea Consiliul de administrație al uneia dintre cele mai puternice regii autonome, RENEL, pentru a decide ultima variantă a programului de reorganizare și restructurare. Practic, se urmărea divizarea „colosului” în activități de producție, de transport și distribuție, ca pas decisiv pentru trecerea la privatizare. S-a dorit să se dea și o încărcătură simbolică respectivului moment: începea – chipurile – adevărata reformă economică, prin atacarea „nucleului dur” moștenit de la regimul totalitar înlăturat în decembrie 1989. Se uita că în perioada interbelică exista o singură societate „de electricitate” inclusă în sectorul public al economiei – denumirea se mai poate descifra și astăzi în clădirea de pe bulevardul Magheru nr. 47 din București, clădire aflată „oarecum” în părăsire, cu toate semnele (evident, doar „simbolice”) ale demolărilor postdecembriste.

[...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonați.

comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

Încheiem, în numărul de față, scurtul „serial” dedicat situației bugetare a României la cumpăna anilor 1989-1990, în condițiile binecunoscute, determinate de dramatica schimbare de regim politic în România, schimbare pe care autorul acestei retrospective a trăit-o (și, îndrăznește să spună, cu o participare notabilă), la cea mai mare intensitate, în calitate de coordonator al emisiunilor Televiziunii Române în zilele de 22, 23 și 24 decembrie, în urmă cu 24 de ani („Revoluția română în direct”).

S-a reținut, credem, din „episodul” precedent că, practic, România s-a aflat la cumpăna anilor 1989-1990 fără un buget național. Înlăturarea regimului antedecembrist a produs nu numai o ruptură politică radicală cu stările de fapt dinainte de 15 decembrie 1989 (când a început mișcarea revoluționară din Timișoara), ci și o dezorganizare profundă a întregii activități economice și sociale.

Cel puțin două argumente vin în sprijinul ideii publicistice de a se evoca stările de fapt de la finalul anului 1989 dintr-o perspectivă să-i zicem „bugetară”: pe ordinea de zi a vieții politico-economice actuale se află procedura de adoptare a proiectelor de buget pentru anul viitor, numeroase experiențe în materie din trecutul mai îndepărtat și mai apropiat fiind folositoare și în prezent; împlinirea, în decembrie, a 24 de ani de când s-a pus capăt regimului totalitar în România.

Încheiem, în numărul de față, „serialul” dedicat împlinirii unui secol de la momentul întemeietor reprezentat de lansarea inițiativei privind organizarea primului Congres al economiștilor români. Încheiem, de fapt, un demers preliminar, deoarece – cum am „descoperit” pe parcurs – există un bogat material documentar (referitor la modul în care au înțeles și au acționat economiștii din țara noastră să se organizeze), material care își așteaptă „investigatorii”.

Atât anii marii crize mondiale, cât și perioada care a marcat intrarea României în ciclul revenirii la trendul dezvoltării „normale” au relevat necesitatea ca formele de organizare și afirmare profesională ale economiștilor să se adapteze condițiilor în continuă schimbare.

Pe măsură ce avansăm în investigațiile menite să descopere fapte și date referitoare la tentativele de unire a forțelor economiștilor români în vederea afirmării lor mai puternice în spațiul public intern și extern – ca vector al modernizării țării –, constatăm că merită să fie puse în discuție teme neidentificate la începutul demersului nostru. La câteva dintre acestea ne vom referi în „episodul” de față.

Împlinirea unui secol de la inițierea primului Congres al economiștilor români este, incontestabil, un foarte bun prilej de a evoca momente definitorii ale procesului de constituire a unei organizații profesionale, la scară națională, a economiștilor români. În același timp, este un moment extrem de favorabil pentru abordarea modalităților prin care comunitatea noastră profesională din prezent (2013) poate să acționeze – pe temelia unor valoroase tradiții – tot în forme organizate, coerente pentru realizarea unor obiective comune.

AGER, Banca Națională a României și, individual, unii colegi de breaslă s-au aplecat asupra momentului aniversar care poate constitui o mare oportunitate pentru regândirea modalităților de acțiune ale comunității economice din țara noastră în vederea afirmării ei ca o voce mai puternică, distinctă în întreaga societate actuală și din viitorul previzibil. Deocamdată, pe măsură ce tema este aprofundată în „Economistul”, constatăm că există încă prea multe „pete albe” care impun un efort mai mare de investigare a trecutului mai îndepărtat sau mai apropiat.

În timp ce, deopotrivă, retrospectivele și prospectivele pendulează între un trecut idealizat și un viitor ideal, realitățile prezentului readuc în prim-plan, fie și numai în sferele de activitate ale profesiei de economist (cu toate ramurile și... rămurelele ei), tema solidarității de breaslă.

„Serialul” dedicat împlinirii unui secol de la lansarea ideii de a se organiza primul Congres al economiștilor români a demarat în numărul precedent al revistei noastre sub semnul emblematic al personalităților care au declanșat generosul demers. Se încununa, astfel, o perioadă relativ îndelungată în care modernizarea economico-socială a României era, deopotrivă, cauza și efectul acțiunii unei comunități profesionale în continuă ascensiune, generatoare de valoare adăugată în științele, în instituțiile de învățământ și în practica nemijlocită din lumea afacerilor.

editorial Capitalul are roți, el vine singur dacă nu-i așternem gropi în față. Capitalul are roți și fuge ușor de un Stat-barieră. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 16-17, 2016
Economistul 16-17, 14 octombrie 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanțare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I